Staţia de sortare a deşeurilor, gata de inaugurare
Staţia de sortare şi transfer din Petroşani, cuprinsă în proiectul privind managementul integrat al deşeurilor este gata de inaugurare.

Evenimentul are loc luni, la orele 13.00, pe amplasamentul fostei mine Dâlja, acolo unde a fost amenajată, cu fonduri europene, Staţia de sortare şi transfer, de către Consiliul Judeţean Hunedoara. La inaugurarea obiectivului vor participa reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, ai constructorului, precum şi cei care au asigurat asistenţa tehnică.
Valoarea contractului este de peste 21 de milioane de lei, iar suma necesarăa fosta asigurată, în proporţie de 90% din fonduri europene. Stația de sortare deşeuri Petroşani are o capacitate de 15 980 tone/an şi o suprafaţa construită de 3 000 mp, în timp ce staţia de transfer are o capacitate de 42 571 tone/an. Potrivit oficialilor CJ Hunedoara, deşi va fi inaugurată luni, staţia va fi ţinută în conservare până la finalizarea integrală a proiectului.
Proiectul total privind managementul integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara a fost estimat la circa 70 de milioane de euro şi prevede construirea unui deponeu ecologic cu o capacitate de patru milioane de metri cubi în localitatea Bârcea Mare, dar şi a mai multor staţii de sortare şi de transfer al deşeurilor. De asemenea, proiectul prevede şi închiderea gropilor de gunoi din judeţ care nu respectă normele de mediu europene.
[slideshow_deploy id=’17636′]
Știri asemănătoare
Cărțile scriitoarei dr. Alina Cosma la prima întâlnire cu iubitorii de carte din municipiul Vulcan
Cele 24 de titluri de carte scrise de pasionata scriitoare dr. Alina Cosma, cunoscut medicCItește mai departe
Au fost montate grinzile celei de-a doua pasarele pietonale peste calea ferată și DN 66 la Petroșani
Municipiul Petroșani mai face un pas important în direcția modernizării infrastructurii rutiere și a creșteriiCItește mai departe
„Natura în oglinda sufletului” – vernisaj expozițional Daniela Biriș la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Bibliotca județeană „Ovid Densușianu” din Deva a găzduit în data de 3 noiembrie 2026, înCItește mai departe
Medalie de bronz pentru CS Inter Petrila la Campionatul Național de Popice
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, arena de popice din cadrul Complexului SportivCItește mai departe
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Scriitoarea Lili Crăciun lansează la Petroșani cartea „Călătorie pe malurile Styxului”
13 noiembrie 2026 este o zi cu noroc pentru pasionații de literatură din Valea JiuluiCItește mai departe
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
