Tiberiu Iacob Ridzi: “Dacă nu ne cunoaştem şi nu ne respectăm istoria şi valorile naţionale nu avem cum să avem niciun prezent şi niciun viitor în această lume”

Anul acesta se împlinesc 157 de ani de la Mica Unire din 24 ianuarie 1859. Municipalitatea de la Petroşani a marcat această zi printr-un spectacol susţinut de elevii unităţilor de învăţământ din localitate. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a ţinut să sublinieze cât de importantă este această zi în istoria noastră.

IMAG1911

“Suntem împreună la un moment important pentru fiecare dintre noi şi România. Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost un moment important pentru români, atunci s-a reuşit printr-o gândire şi abilitate a oamenilor politici din acea perioadă să se facă această unire printr-un artificiu şi anume alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca şi conducător al Moldovei şi a Ţării Româneşti şi implicit, recunoaşterea lui ca domnitor al celor două provincii româneşti care s-au unit. Noi fără aceste momente importante din istoria noastră nu am fi putut vorbi despre România în limitele teritoriale pe care le avem astăzi. Fiecare perioadă istorică are greutăţile ei şi momentele plăcute, dar cred că de-a lungul timpului românii au ştiut să se impună şi să îşi impună în faţa lumii şi a celorlalţi idealurile şi aspiraţiile pe care le-au avut”, le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani celor aflaţi la eveniment.

IMAG1914

Istoria reprezintă identitatea unei naţiuni, iar din acest raţionament, ea nu trebuie uitată.

“Dacă nu ne cunoaştem şi nu ne respectăm istoria şi valorile naţionale nu avem cum să avem niciun prezent şi niciun viitor în această lume care să ne asigure pe noi şi generaţiile următoare că ne vom păstra tradiţiile şi identitatea naţională într-o lume tot mai globalizată”, a mai subliniat sursa citată.

[slideshow_deploy id=’17217′]