O viaţă întreagă petrecută în salvarea montană

Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani, este unul dintre cei mai experimentaţi salvatori montani. Totodată, acesta este şi unul dintre cei mai experimentaţi schiori şi aproape că nu are rival, la categoria sa,  la întrecerile tradiţionale derulate în staţiunea Parâng.

 dumitru-barlida

Competiţia preferată a şefului Salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida, este Cupa Telescaun Parâng. Întrecerea este una din cele mai vechi competiţii de schi din România şi are loc de peste 30 de ani, iar Dumitru Bârlida n-a ratat podiumul la vreo ediţie. „Îmi pare rău că generaţia tânără abandonează acest sport. Tinerii practică schiul până pe la 20-21 de ani şi mulţi sunt buni, dar apoi dispar din peisaj. Nu ştiu ce se întâmplă, pleacă din ţară, nu pot să înţeleg. Este mare păcat pentru că avem nevoie de ei. Avem nevoie şi la Salvamont şi nu vin”, a povestit Dumitru Bârlida. Şi la ediţia din acest an va participa, chiar dacă Cupa Telescaun şi-a mai pierdut din frumuseşea de odinioară.  Şeful echipei de salvamontişti din staţiunea montană Parâng este unul dintre cei mai experimentaţi salvatori din ţară şi are o experienţă în salvare montană de peste 30 de ani.

[slideshow_deploy id=’19661′]