Cinematograful Victoria, pas concret spre modernizare

 

Proiectul de modernizare al cinematografului Victoria a intrat în linie dreaptă. Reprezentanţii Companiei Naţionale au informat administraţia locală de la Petroşani că a fost semnat contractul de achiziţie pentru proiectarea lucrărilor privind modernizarea cinematografului Victoria.

cinema

“Am primit un răspuns de la Compania Naţională de Investiţii care ne anunţă că între achizitorul CNI şi antreprenorul Masa Adrigela şi Archi Studio SRL s-a semnat contractul de achiziţie publică privind realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţii reabilitare şi modernizare a cinematografului Victoria din municipiul Petroşani. Am intrat în linie dreaptă cu această investiţie de la cinematograful Victoria. În primă fază va fi proiectarea, dar în cel mai scurt timp, probabil, se vor apuca de lucrări”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Lucrările vor fi la cele mai înalte standarde, infrastructura existentă fiind reabilitată totală. După finalizarea lucrărilor petroşănenii vor avea cel mai modern cinematograf.

[slideshow_deploy id=’27028′]