Premiul I pentru eficienţă energetică

 

Municipalitatea de la Vulcan, premiul I privind eficienţa energetică. Administraţia locală de la Vulcan a surclasat şase municipii din judeţele Hunedoara şi Dolj şi a reuşit să obţină locul I acordat de UNDP România şi Ministerul Dezvoltării. Pentru proiectele de succes derulate de municipalitate în ceea ce priveşte eficienţa energetică, organizatorii programului au considerat municipalitatea vulcăneană un exemplu.

IMAG2126

“Concursul a fost pentru stimularea municipalităţilor implicate în proiectul nostru. Programul s-a adresat zonelor sărace şi comunităţilor cu venituri reduse. Sunteţi foarte activi, dinamici şi nu rataţi nicio activitate”, a declarat Mihai Muia, reprezentant UNDP România.

IMAG2135

Programul a avut în vedere îmbunătăţirea eficienţei energetice, iar la Vulcan mai multe unităţi au fost incluse în proiect. Este vorba, în principal, de infrastructura şcolară.

IMAG2128

“Am reuşit prin această colaborare să achiziţionăm centralele termice necesare de la grădiniţele din localitate şi de la sala de sport”, a declarat Cristian Merişanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

Foto : Monika BACIU

[slideshow_deploy id=’27126′]