În câteva zile, mama criminală din Uricani află dacă se întoarce după gratii

 

Mama criminală din Uricani, care şi-a lăsat copiii să ardă de vii în casă, află peste doar câteva zile dacă ajunge după gratii.

Criminala-1-660x330

Magistraţii Judecătoriei Petroșani au stabilit termen pentru data de 23 februarie în dosarul deschis de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani, care cere revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Alina Nadia Ardeleanu şi-a încălcat condiţiile suspendării eexecutării pedepsei cu închisoarea într-un dosar în care a fost condamnată pentru lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe. La instanţa de fond, judecătorul de caz a stabilit o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare. Setinţa a fost atacată, iar la Curtea de Apel Alba Iulia, după reanalizarea dosarului, sentinţa finală a fost de 2 ani şi 11 luni închisoare, de asemenea cu suspendare. Alina Nadia Ardeleanu a fost obligată de magistraţi să meargă la psiholog şi să presteze muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Uricani sau în cadrul Primăriei Lupeni, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, ceea ce nu s-a întâmplat.

Reamintim că faptele pentru care a fost judecată Alina Ardeleanu s-au petrecut în luna mai 2013 când poliţiştii din Uricani au fost alertaţi de un bărbat din localitate, care le-a povestit că fiul concubinei sale a fost sechestrat în locuinţa femeii şi agresat fizic. În data de 22 mai 2013, în jurul orei 9 seara, Ardeleanu i-a cerut băieţelului în vârstă de numai 7 ani să o ajute să care nişte sticle cu apă, dar, odată ajunsă în casă, femeia a decis să-i aplice o „corecţie” băieţelului. Acesta a fost blocat în bucătărie şi, sub pretextul că i-ar fi lovit fetele, Alina Ardelean l-a luat la bătaie cu pumnii şi cu palmele, lovindu-l în cap şi în spate. Mai mult, l-a dezbrăcat de absolut toate hainele şi i-a introdus ardei iuţi în fund. Prin rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani s-a dispus trimiterea în judecată a Alinei Nadia Ardeleanu pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe.

Alina Ardeleau este cercetată şi pentru omor calificat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara după ce copiii săi au murit în chinuri groaznice în apartamentul curpins de flăcări, după ce femeia i-a încuiat în casă şi a  plecat să-şi cumpere băutură.

 [slideshow_deploy id=’27126′]