Este OFICIAL: Arsenie Boca ajută, din mormânt, locurile pe care le-a iubit

Pelerinajul la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop poate fi apreciat ca principalul motor de dezvoltare a turismului din judeţul Hunedoara, datele statistice indicând o creştere a înnoptărilor în judeţ cu aproximativ 27% în anul 2015, comparativ cu anul 2014, a declarat luni, la Deva, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Lucian Stanciu, citat de AGERPRES.

646x404

‘Motorul economic al judeţului Hunedoara este părintele Arsenie Boca şi Mănăstirea Prislop. (…)Judeţul Hunedoara a fost judeţul cu cea mai mare rată de creştere a înnoptărilor în România. După cum se arată rezervările pentru anul 2016, va fi înregistrată o nouă creştere, faţă de 2015. Preponderent este vorba de pelerini care merg spre Mănăstirea Prislop, dar şi de grupuri de străini’, a apreciat vicepreşedintele FTPR.

El a explicat că deja sunt făcute rezervări pentru grupuri de pelerini care doresc să se cazeze la hotelurile din Deva în drumul lor spre Mănăstirea Prislop, în perioada aprilie-septembrie. De asemenea, se poate constata o creştere a solicitărilor de rezervări pentru perioada concediilor din partea unor grupuri de turişti străini, în anumite momente numărul acestora depăşindu-l pe cel al românilor.

În acest context, reprezentantul patronatelor din turism a arătat că autorităţile judeţene şi locale ar trebui să aibă consultări cu profesioniştii din domeniu, el susţinând că până acum asociaţia pe care o reprezintă nu a fost solicitată să-şi exprime vreun punct de vedere în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului.

‘Autorităţile judeţene ar trebui să se decidă că turismul reprezintă un domeniu prioritar al judeţului, să se consulte şi să apeleze la oameni cu experienţă în domeniu atunci când iau decizii. De asemenea, să gândească o strategie care nu înseamnă doar promovare, ci şi dezvoltare macroeconomică’, a precizat reprezentantul FTPR.

El s-a arătat nemulţumit de faptul că în Consiliul Local Deva a fost adoptată o hotărâre prin care Centrul de informare turistică a fost trecut în subordinea Centrului Multicultural ‘Castrum’ şi că administraţia locală nu are încă un serviciu sau birou special dedicate activităţilor de turism.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

[slideshow_deploy id=’13837′]