Buhăescu: ”Cu ce primari vor dezbate emisarii domnului Cioloș Memorandumul pentru Valea Jiului, dacă noi nici nu am fost informați despre acest subiect ?”

Intențiile guvernului Cioloș privind elaborarea unui Memorandum având ca subiect dezvoltarea viitoare a Văii Jiului sunt apreciate la unison de reprezentanții autorităților locale din regiune.

buhaescu-cu-dancu

În egală măsură  însă, unii dintre edilii Văii Jiului se arată surprinși de faptul că, deși în mod oficial nu au primit vreun draft al acestui document, consilierul Primului Ministru, Ionel Dancă anunță deja, pe facebook că vineri, la Petroșani, vor avea loc dezbateri pentru definitivarea acestui document de care va depinde, în bună măsură, viitorul Văii Jiului.

Spre exemplu, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu spune că, până la acest moment nu numai că nu a primit spre analiză vreun astfel de draft al Memorandumului pentru Valea Jiului ori alte sugestii ale Guvernului privind soluțiile de dezvoltare a Văii Jiului, ci nici măcar o invitație din partea organizatorilor anunțatei dezbateri programate pentru finalul acestei săptămâni.

”Sunt surprins să aflu că autoritățile locale din Valea Jiului vor dezbate Memorandumul popus de Guvernul Cioloș pentru viitorul Văii Jiului, din moment ce, în ceea ce mă privește, ca primar al orașului Uricani, nu am fost nici măcar informat despre organizarea acestei întâlniri de vineri. La fel, nici colegii mei primari de la Petrila și Aninoasa, cu care am vorbit, nu știu despre această întâlnire. Prin urmare nu știu nici ce, așa cum nu știu nici cu cine și-au propus emisarii premierului Cioloș să discute acest important subiect pentru Valea Jiului, dar cred că ar fi fost corect ca despre programul acestei vizite guvernamentale să fim informați în primul rând noi, primarii. Nu mi se pare deloc serios faptul că aflăm despre o astfel de importantă întâlnire, de care depinde viitorul Văii Jiului, cu doar câteva zile înainte, dintr-o postare pe rețelele de socializare a unuia din consilierii Primului Ministru. Până la urmă, sper ca această întâlnire, necesară de altfel, să nu fie doar o glumă. Eu mi-aș dori ca domnul consilier Dancă, dacă lecturează acestă știre a dumneavoastră, să pună mâna pe telefon și să ne spună și nouă primariilor dacă și despre ce întâlnire este vorba. Cred că, totuși, viitorul Văii Jiului este o chestiune foarte serioasă și trebuie tratată ca atare ”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Consilierul Primului Ministru Dacian Cioloș, însărcinat cu coordonarea comisiei guvernamentale de analiză a situației din Valea Jiului și elaborare a unui Memorandum destinat dezvoltării acestei regiuni a anunțat, cu puțin timp în urmă, pe facebok, că vineri va fi prezent la Petroșani, împreună cu vicepremierul Vasile Dâncu, pentru a dezbate cu autoritățile locale din zonă soluțiile propuse de guvern pentru Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’36591′]