Progres de peste 30% în proiectul privind modernizarea „Drumului Regelui” din județul Hunedoara

Șantierul de pe drumului județean 707 (cunoscut drept „Drumul Regelui”), care face legătura între județele Hunedoara și Arad evoluează într-un ritm avansat, dovadă fiind faptul că în prezent, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 30,42%, procentul fiind unul peste graficul stabilit în contractul de execuție întocmit de CJH cu antreprenorul acestei lucrări.

Șantierul acestei investiții a fost deschis oficial la data de 1 martie 2026 și a beneficiat în toată această perioadă de o mobilizare intensă din partea constructorului. Constatarea vine din partea președintelui CJH care a vizitat, în aceste zile, obiectivul de investiții. Însoțit de membrii echipei de implementare a proiectului, de reprezentanții constructorului și de dirigintele de șantier, președintele CJ Hunedoara a inspectat câteva dintre zonele cuprinse între Vața de Jos – Căzănești – limită jud. Arad, în care se derulează în prezent lucrări tehnice de anvergură.

„Ce promitem, facem! Chiar dacă unii cârcotași spuneau că drumul acesta nu se va moderniza în 40 de ani, iată că astăzi avem rezultate concrete de prezentat. Sunt în derulare lucrări tehnice de anvergură: ziduri de sprijin, lărgiri ale părții carosabile, reparații la poduri și podețe, săpături dificile în versant, la care se adaugă deja strat nou de asfalt pe unele tronsoane. Stadiul fizic de peste 30% demonstrează că pe acest șantier se lucrează în ritm susținut. Investițiile în infrastructură nu înseamnă doar asfalt, ci înseamnă dezvoltare economică, mobilitate și oportunități reale pentru comunitățile locale din județele Hunedoara și Arad. Acest drum, cunoscut localnicilor drept Drumul Regelui, este esențial pentru dez­vol­tarea economică și promovarea întregii zone. Acest șantier a născut multe polemici. Unii spuneau că acest drum nu se va face nicio­dată, că Nistor minte. Multă lume a cântat prohodul acestui proiect, s-a spus că acest drum nu se mai face. În 2021, liberalii au făcut un chef și au spus că ei vor face drumul. Au fost minciuni! Noi ne zbatem să facem lucruri bune pentru județ, iar realitatea din teren îi contrazice pe sceptici”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Proiectul, mult așteptat de comunitățile locale și considerat o prioritate pentru dezvoltarea zonei, este realizat în parteneriat cu județul Arad, Consiliul Județean Hunedoara având calitatea de Lider. Investiția are un impact semnificativ asupra conectivității regionale și a impulsionării turismului în zona Vața, deschizând noi oportunități economice pentru locuitorii din Țara Zarandului.

Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Din totalul de 17 kilometri ai drumului care urmează să fie modernizați, 13 kilometri sunt amplasați pe teritoriul județului Hunedoara.

Intervențiile de pe tronsonul hunedorean cuprind refacerea structurii rutiere pe cei 13 km, amenajarea a 16 intersecții cu drumuri laterale, realizarea sistemelor de scurgere a apelor pluviale, reparații capitale la cele 4 poduri existente, consolidarea podețelor existente, construirea a 23 de ziduri de protecție, lucrări menite să garanteze un confort sporit, siguranță rutieră la standarde europene și acces facil la proprietăți.

Până în prezent au fost realizate următoarele lucrări:

  • Terasamente: 2600 metri liniari
  • Reparații la structura existentă a drumului: 12.004 metri pătrați
  • Ziduri de sprijin: 4578 metri liniari
  • Rigole: 210 metri liniari
  • Podețe: 17

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 203.617.551,21 lei (cu TVA), din care pentru tronsonul din județul Hunedoara sunt alocate 135.168.690,10 lei. Valoarea atribuită prin contractul de execuție este de 89.851.560,73 lei, lucrările fiind executare de asocierea SC PROACTIV SRL – SC OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS SA. Constructorul are la dispoziție 2 ani pentru finalizarea lucrărilor, de la data începerii șantierului.

„I-am obișnuit deja pe hunedoreni cu lucrări de calitate. Aici se lucrează la foc continuu! Este una dintre cele mai serioase firme din județ care execută acest proiect. Le mul­țu­mesc public colegilor, administratorului pu­blic Costel Avram, și în special colegilor de la Unitatea de Implementare Proiecte. De ase­me­nea, felicit constructorul și proiectantul pentru lucrarea de mare calitate. Îmi spunea cineva, recent, că nu credea că, în anul 2026, se mai fac asemenea lucrări în România. De o asemenea calitate! La finalul lucrării, acest drum va fi o mândrie pentru hunedoreni”, a mai precizat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.