Rețea modernizată și extinsă de apă potabilă pentru satele Răscoala, Cimpa și Tirici din Petrila

Peste 300 de localnici din zonele Răscoala, Cimpa și Tirici, din Petrila beneficiază acum de acces la apă potabilă, printr-o rețea modernizată și extinsă de Apa Serv Valea Jiului. Lucrările au venit într-un moment în care seceta a pus o presiune serioasă pe vechile surse de apă folosite de localnicii din aceste zone rurale ale orașului Petrila, după ce izvoarele și captările existente au început să nu mai facă față, iar pentru unele gospodării alimentarea cu apă devenise o problemă tot mai dificilă.

Noua infrastructură de alimentară cu apă potabilă pentru gospodării are o lungime de aproximativ 3 kilometri de rețea și este alimentată printr-o conductă de 110 mm, din rețeaua principală de aducțiune administrată de Apa Serv Valea Jiului, fapt care ganatează acum accesul la acest serviciu public al gospodăriilor din zonă 24 de ore din 24. Mai mult decât atât, pentru a asigura o presiune corespunzătoare pentru toți consumatorii, a fost construită și o stație nouă de pompare, dotată cu patru pompe. Sistemul de alimentare cu apă include și cinci hidranți, pentru intervenții în caz de incendiu.

Ing. Florin Ciucur, șeful Departamentului de Exploatare din cadrul Apa Serv Valea Jiului apreciază că această investiție are și o importanță strategică pentru localnici, având în vedere că unele gospodării depindeau de surse de alimentare care urmează să fie închise sau care nu mai pot asigura suficientă apă în perioadele secetoase.

Cert este că pentru comunitățile rurale din orașul Petrilei, vizate de aceste lucrări de investiții, apa care curge acum printr-o rețea modernă înseamnă mai mult decât o simplă investiție în infrastructură, ea aduce garanția unei surse de apă pentru gospodării, inclusiv în perioadele în care seceta afectează vechile captări.

Potrivit primarului orașului Petrilei, Vasile Jurca, există un program comun al Primăriei orașului Petrila și al Apa Serv Valea Jiului pentru extinderea rețelei către Răscoala, Tirici și alte zone, inclusiv Birăoni.

Rețeaua de alimentare potabilă din Răscoala, Cimpa și Tirici este în prezent funcțională, iar oamenii au posibilitatea de a se branșa.