Toate locurile la Universitatea Petroșani au fost ocupate
Universitatea din Petroșani nu mai are niciun loc bugetat la studiile universitare de licență. Toate acestea au fost ocupate în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere. După ce s-a încheiat și ultima etapă de depunere a dosarelor, cei de la instituția de învățământ superior din Valea Jiului au făcut bilanțul.

“Universitatea din Petrosani ocupa cele 600 de locuri bugetate la programele de licenta si 350 de locuri la programele de master (150 cu taxa)!”, arată o informare a Universității Petroșani.
Taxa de înmatriculare trebuie achitată în perioada 19-21 septembrie pentru confirmarea locului.
[slideshow_deploy id=’36591′]
Știri asemănătoare
O nouă ediție a evenimentului cultural-patriotic ”Prin Război spre Marea Unire” are loc sâmbătă, 22 august 2026 la Memorialul Eroilor de laPasul Vîlcan
Cetățenii municipiului Vulcan, dar și toți iubitorii de istorie și oamenii cu spirit patriotic suntCItește mai departe
Olimpicii și campionii Vulcanului au fost premiați de administrația locală
Dincolo de tradiționalele competiții sportive destinate amatorilor și sportivilor legitimați la cluburile din oraș, dincoloCItește mai departe
Scriitorul Constantin Stancu, reflecții asupra romanului „Gabriel” de Dumitru Dumitrescu
Romanul „Gabriel” al scriitorului hunedorean Dumitru Dumitrescu a apărut în anul 2025 la Casa deCItește mai departe
”Peștera Bolii: de la piatră la poveste”, un eveniment special la Peștera Bolii
Una dintre limitele fundamentale ale experienței umane este imposibilitatea de a percepe timpul pietrei. EcouriCItește mai departe
Expoziția fotografului Sergiu Vințan din Țara Hațegului, pune Ținutul Momârlanilor pe (h)artă!
Într-o inspirată și deosebit de frumoasă transhumanță artistică, 21 de imagini fotografice care surprind celeCItește mai departe
Nedeia Troiței, sărbătoare a comunității momârlanilor din Petroșani și carte de vizită a stațiunii turistice din Parâng
Care cu mașinile pe spectaculosul drum de belvedere (modernizat de Consiliul județean Hunedoara), care cuCItește mai departe
Nedeia de la Răscoala, sărbătoare de suflet a oamenilor din România arhaică
Satul Răscoala, localitate componentă a orașului Petrila, ce mărginește latura de est a Ținutului MomârlanilorCItește mai departe
Primăria Lupeni a semnat un nou contract pentru dotarea infrastructurii educaționale din localitate
Grădinița „Lumea Copiilor” din municipiul Lupeni a beneficiat, în ultimii ani, de investiții substanțiale realizateCItește mai departe
Festival de tradiții, obiceiuri și gusturi la Castelul Nopcsa din Țara Hațegului
Redat circuitului turistic și cultural grație investițiilor realizate aici din fonduri europene de Consiliului județeanCItește mai departe
Baza sportivă de la Liceul Tehnologic Lupeni prinde contur
Campusul Liceului Tehnologic din municipiul Lupeni cunoaște, în ultimii ani, ample lucrări de modernizare, atâtCItește mai departe
Creșterea interesului pentru școală, reducerea abandonului școlar și creșterea procentului de promovabilitate la examenul de Evaluare Națională sunt efectele proiectului PNRAS „SUPER” de la Călan
Proiectul educațional „SUPER – „Școlari, Unici, Participativi, Eficienți, Realizați”, implementat de Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu”CItește mai departe
Un vis devenit realitate la Uricani: comunitatea are o creșă modernă, pentru 40 de copii
Finalizarea lucrărilor și recepția finală a obiectivului de investiți „Creșă pentru copii” a consemnat oCItește mai departe
Creșa din Petroșani primește înscrieri pentru copii începând cu vârsta de 1 an
Inaugurată recent, creșa pentru copii de la Petroșani, își deschide porțile pentru beneficiari începând cuCItește mai departe
Liceeni din Hunedoara pornesc pe urmele eroului care a schimbat istoria Europei
La 570 de ani de la victoria istorică a lui Ioan (Iancu) de Hunedoara înCItește mai departe
Uzdin, acolo unde poezia nu cunoaște granițe
„Zilele Uzdinului” și Festivalul Internațional de Poezie „Drumuri de spice” – sărbătoare a culturii româneștiCItește mai departe
Educația dincolo de sala de clasă – ateliere outdoor pentru elevi, părinți și profesori, în cadrul proiectului „SUPER” de la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan
Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” Călan continuă demersurile de susținere a elevilor și de consolidare aCItește mai departe
Petrila a finalizat cu succes proiectele PNRR pentru modernizarea și dotarea unităților de învățământ
Primăria Orașului Petrila a finalizat implementarea proiectului „Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unitățilorCItește mai departe
O săptămână de neuitat la Lacul Balaton pentru elevi de la cele trei școli gimnaziale din municipiul Lupeni
Ne gândim cu inima plină de recunoștință la săptămâna ce tocmai a trecut! Cea maiCItește mai departe
Caravana TIFF a transformat Mina Petrila în cinema în aer liber.
Peisajul post-industrial al fostei exploatări miniere Petrila a fost, la finalul acestei săptămâni, martorul uneiCItește mai departe
Vin Zilele Municipiului Petroșani, cu Oana Radu, Aurel Tămaș și Johny Romano
În perioada 24 – 26 iulie 2024, în Centrul Civic al Petroșaniului se va desfășuraCItește mai departe
