Unitate Guvernamentală de Asistență Tehnică, la Petroşani
Localitățile din Valea Jiului vor primi asistență tehnică dedicată pentru dezvoltarea unor proiecte integrate finanțate din fonduri europene și naționale.

Programul pilot care cuprinde regiunea minieră va demara după ce vor fi înființată Unitatea Guvernamentală de Asistență Tehnică, organism cu rol de coordonare a instituţiilor implicate în gestionarea programelor cu finantare din fonduri europene şi de la bugetul naţional. Unul dintre birourile UGAT va fi în Petroșani, iar pentru zonele defavorizate vor fi dezvoltate programe integrate din fonduri europene și bugetul național. Tot pentru aceste zone cum este și Valea Jiului, va fi aplicat și așa-zisul ”Pachet de mobilitate” aprobat de Guvern și care urmărește depopularea zonelor cu grad înalt de sărăcie.
Pachetul de mobilitate prevede o serie de măsuri de măsuri active cu ar fi creșterea cuantumului subvențiilor acordate angajatorilor.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Știri asemănătoare
Program cultural dens și divers la Lupeni și în anul 2026
În municipiul Lupeni se anunță un program plin, dens și divers, și în acest an,CItește mai departe
Ședință extraordinară a CJH miercuri, 13 mai 2026
Consiliul Județean Hunedoara este convocat de îndată în ședință extraordinară, miercuri, 13 mai 2026, oraCItește mai departe
Guvernul Bolojan și iarna grea „au topit” bugetul pentru drumuri al Consiliului Județean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara se vede nevoit să gestioneze în acest an rețeaua rutieră pe careCItește mai departe
Primăria Municipiului Petroșani demarează o campanie de informare privind noul Centru de Colectare prin Aport Voluntar
Primăria Municipiului Petroșani anunță începerea unei ample etape de informare a cetățenilor cu privire laCItește mai departe
Au început lucrările de regenerare urbană a zonei Agrement Lupeni, punctul de plecare spre Straja
Și-au făcut apariția în teren utilajele și echipele de muncitori ale firmei care va executaCItește mai departe
Prinde contur noua înfățișare a Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu”
După câteva luni bune în care clădirea nouă Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani aCItește mai departe
Infrastructură modernă și eficiență energetică pentru Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani
Programul Regional Vest 2021-2027 face posibilă modernizarea energetică a clădirii Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”. ProiectulCItește mai departe
Compensații financiare pentru plata impozitelor acordate la Uricani persoanelor cu handicap grav sau accentuat și aparținătorilor acestora
Consiliul local al orașului Uricani a adoptat, la finalul lunii aprilie 2026, o hotărâre prinCItește mai departe
Noul prefect al județului Hunedoara, Széll Lörincz a fost instalat în funcție
În data de 30 aprilie 2026 a avut loc ceremonia oficială de învestire în funcțiaCItește mai departe
Vor fi reduceri de impozite la Uricani în 2027, la inițiativa primarului Dănuț Buhăescu
Consiliul local al orașului Uricani a adoptat în ședința din luna aprilie un proiect deCItește mai departe
Vulcan rămâne municipiu: Proiectul pentru organizarea referendumului de declasificare a fost respins
Data de 29 aprilie 2026, a fost o zi decisivă pentru viitorul administrativ al localitățiiCItește mai departe
Proiectele de regenerare urbană ale Lupeniului trec de la SF la realitate
Peste 27 de milioane deeuro din fonduri europene nerambursabile, sunt banii pe care administrația publicăCItește mai departe
Buget mai mic, dar ambiții mari pentru edilii orașului Uricani în anul 2026
Anul 2026 nu este unul corespunzător, din perspective financiar-bugetare, nici pentru orașul Uricani. În acesteCItește mai departe
Anunț convocator ședința Consiliului județean Hunedoara din 29 aprilie 2026
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare aCItește mai departe
Lucrări de asfaltare la Petroșani, în cadrul proiectului european de mobilitate urbană
Se desfășoară ample lucrări de asfaltare, în aceste zile, în municipiul Petroșani, atât în zonaCItește mai departe
Implementarea proiectelor realizate prin PNRR schimbă în bine fața municipiului Lupeni și viața cetățenilor
Programul Național de Redresare și Reziliență a fost abordat cu maximă responsabilitate de către autoritățileCItește mai departe
Deciziile Primăriei Petroșani privind renunțarea la salariații care cumulau pensia cu salariul au fost validate de instanțele de judecată
Primăria Municipiului Petroșani confirmă faptul că deciziile instituției privind încetarea raporturilor de muncă pentru angajațiiCItește mai departe
Încă 1 milion de euro pentru dotări la Spitalul Județean de Urgență Deva.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor șiCItește mai departe
Liliana Cosma, un nume de referință în sportul românesc și internațional, „Cetățean de onoare” al municipiului Deva
Nume de referință în sportul românesc și internațional, Liliana Cosma este onorată de autoritățile administrațieiCItește mai departe
Soluția corectă și durabilă pentru gropile de la intrarea în municipiul Vulcan
Sigur că degradarea carosabilului de pe DN 66A, la intrarea în municipiul Vulcan, după sezonulCItește mai departe
