Doi deputați hunedoreni au “intrat în pâine”

Doi din cei șase deputați hunedoreni au început noul mandate, în forță. Natalia Intotero și Laurențiu Nistor au depus deja o propunere legislativă.

În data de 27 decembrie a fost înregistrată propunerea legislativă “Proiect de Lege pentru completarea art.58 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”. Propunerea legislativă a fost inițiată de 11 deputați și senatori, din care Buicu Corneliu-Florin, Ciofu Tamara-Dorina, Intotero Natalia-Elena, Moldovan Carmen Ileana, Nistor Laurenţiu, Pană Adriana-Doina, Roşca Lucreţia, Ştefan Viorel (PSD), Balan Ioan (PNL) și Ibram Iusein (deputat din partea minorităților). Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera deputaților este for decizional.

Proiectul prevede includerea copiilor de peste 7 ani care suferă de diabet în categoria persoanelor care pot beneficia de însoțitor până la vârsta de 14 ani.
“În vederea acordării unei îngrijir eficiente și adecvate a copilului cu diabet, propunerea legislativă inițiată are ca scop eliminarea discriminării prin creșterea, până la 14 ani, a vârstei până la care un copil cu diabet are dreptul la însoțitor”, arată proiectul de lege.

Inițiatorii proiectului susțin că inițiativa poate fi implementată, dat fiind faptul că efortul financiar al statului nu va fi unul semnificativ, numărul copiilor diabetici cu vâsta cuprinsă între 7 și 14 ani fiind de 2000.

[slideshow_deploy id=’19661′]