Cristian Resmeriță: „Educația nu poate fi tratată ca o cheltuială secundară, ci este una dintre cele mai importante investiții strategice ale statului român!”

Cristian Resmeriță: „Educația nu poate fi tratată ca o cheltuială secundară, ci este una dintre cele mai importante investiții strategice ale statului român!”

Într-o zi specială, în care românii îi omagiază pe dascăli cu prilejul Zilei Învățătorului, sentimentele pe care oamenii care slujesc cu devotament, pasiune și profesionalism Educația românească sunt unele amestecate.

Pe de o parte, dascălii se bucură în aceste zile premergătoare finalului unui nou an școlar de mulțumiri sincere venite din partea elevilor, părinților și, în general, a comunităților din care fac parte iar, pe de altă parte, privesc cu dezamăgire și îngrijorare spre clasa politică, spre cei care guvernează țara și care, încă o dată, par să demonstreze prin proiectul Legii salarizării unitare, aflat în dezbatere publică, că nu ori nu înțeleg rolul profesorilor în societatea românească, ori nu le pasă de aceasta.

Printre cei care trag un semnal de alarmă în legătură cu această chestiune se numără și senatorul social-democrat Cristian Resmeriță din Valea Jiului. Acesta fiind, la rândul său, profesor înainte de a fi om politic, avertizează că Legea salarizării unitare în formula propusă de Guvern, aduce mai multă inechitate într-un sistem și așa nedreptățit de ani de zile. În opinia acestuia, Educația nu poate fi tratată ca o cheltuială secundară, ci ci trebuie absordată ca fiind una dintre cele mai importante investiții strategice ale statului român.

PSD a lăsat un proiect al Legii salarizării agreat de toate familiile ocupaționale, însă textul actual este diferit față de cel inițial, deoarece actuala criză a fost provocată de tandemul demis Pîslaru-Bolojan, care a deformat proiectul în spatele ușilor închise. Partidul Social Democrat a susținut constant necesitatea protejării veniturilor și a demnității profesionale a profesorilor, dar și investițiile concrete în educație, infrastructură școlară și resursa umană din sistemul de învățământ.  Nu putem vorbi despre viitorul României fără respect pentru profesori, personalul auxiliar și toți cei care țin în picioare școala românească, de multe ori,  în condiții dificile. Cadrele didactice nu cer privilegii. Cer respectarea unor angajamente asumate în scris, prin lege și prin acorduri internaționale. Trebuie să-i respectăm pe cei care ne educă copiii şi cât de important este ca şi copiii noştri să beneficieze de educaţie de calitate, cu oameni bine pregătiți”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

În opinia acestuia, sporul de dirigenție și sporul de doctorat sunt drepturi salariale de care profesorii nu trebuie văduviți. Senatorul Cristian Resmeriță arată că deja în multe școli, profesorii sunt implicați în diverse activități suplimentare: comisii, proiecte, consiliere, activități remediale, toate neincluse în norma didactică. În plus, profesorii constituie una din clasele profesionale din societate care au făcut și fac de ani de zile sacrificii, înțelegând situația dificilă în care se regăsește România.Vorbim despre peste 145.000 de oameni care își dedică viața formării generațiilor de mâine și care au nevoie de respect, nu de umilințe. Nu putem accepta ca profesorii să devină victimele unor tăieri abuzive dictate din birouri. Ne vom bate în Parlament pentru ca atât sporul de dirigenție, cât și cel de doctorat să rămână stipulate clar în lege. Performanța și munca suplimentară trebuie răsplătite, nu tăiate!”, a mai spus senatorul Cristian Resmeriță.

PSD a avertizat că va folosi toate pârghiile legislative de care dispune în Parlament pentru a bloca forma actuală a proiectului și pentru a impune păstrarea sporurilor solicitate de cadrele didactice.