George Litarczek este un pionier al medicinei care a avut o carieră în domeniul medical. Profesorul este ctitorul şi şeful de şcoală al anesteziologiei şi terapiei intensive din România. Medicina și credința nu pot fi despărțite.

Pentru George Litarczek nicio intervenție chirurgicală nu începea fără o rugăciune rostită în gând, la fel cum nici ziua nu se încheia fără a-i mulțumi lui Dumnezeu. Medicul a devenit, recent, cetățean de onoare al municipiului Petroșani. Profesorul ne povestește cum a ajuns în Valea Jiului.

“Eu am ajuns în Valea Jiului nu ieri sau alaltãieri. O cunosc. Am fost pentru prima datã în 1965, cu Trabantul si am venit pe Valea Jiului si nu era soseaua asfaltatã. Era neasfaltatã si m-am dus sus la fosta Cabanã Parâng si am pus cortul lângã cabanã si am stat 3 zile. Am vrut sã mergem în Parângul Mare, dar nu am mai apucat. Duminica, pe vremea lui Ceaușescu făceam coadă la benzinării, după sloganul “petreceti-vă un weekend de vis în stațiile noastre Peco”. Asta era problema pe vremea aia, în loc să te duci la plimbare, stăteai la coadă la benzină. În altă duminică circulau cu numere pare… Am umblat foarte mult până în 1977-1978, dar după aceea a fost mai restrictiv. De la Rusu ne-am dus în sus, am pus cortul acolo ca a doua zi să mergem până în vârf, dar a început să plouă. Am mai fost în Valea Jiului prin 1968-1969 si mi-a plãcut zona, dar numai în trecere. Apoi, în 1977 cu ocazia evenimentelor din anul 1977 (grevele minerilor –n.r.) și după deschiderea spitalului s-a făcut secție  de anestezie, s-au luat niste mãsuri de sustinere a Vãii Jiului printre care a fost sã îi facã medic primar pe cei doi, Csontos la Lupeni și Samoilă aici (la Petroșani). Au dat primariatul cu mine, dupã care s-au simtit obligati sã mã invite aici. (…) Pe urmã mã invitau la simpozioane. Am început să vin și în fiecare an veneam de 2-3 ori și de atunci, de minim două ori pe an vin la Petroșani, fie la simpozioane, am venit în vacanțe, iarna la schi”, ne-a povestit profesorul George Litarczek.

A devenit medic pentru că nu a avut de ales. Dacă nu se înscria la facultate, trebuia să se înroleze în armată, astfel că George Litarczek a ales o carieră medicală, deși era aplecat spre partea tehnică a lucrurilor. De aici a pornit cariera în domeniul medical și așa s-au realizat primele anestezii moderne.

“La comandă am devenit medic anestezist. La comanda profesorului Nicolae Hortolomei, era profesor de chirurgie la Spitalul Colța din București. Am terminat facultatea și eram la el în clinică când adusese un aparat de anestezuie din America, nimeni nu știa să umble cu el, iar de mine știa că sunt tehnic. Eram tehnic din educație de la tata, mă pusese să fac ucenicia la atelierul auto, construisem aparate electronice…Am ajuns medic pentru că în 1944 când a trebuit să dau admiterea dacă nu dădeam la Politehnică sau la Medicină mă trimiteau la școala militară pe front. Eu am scăpat de război. Am fost la cadre militare, dar câteva zile de apărare pasivă, punct de observație pe Arcul de Triumf în timpul bombardamentelor. Am “înghițit” câteva bombardamente. Apoi am făcut facultatea și în 1950 am fost numit la profesorul Hortolomei și m-a luat la el. Mi-a pus în brațe aparatul și mi-a zis să mă descurc. Cu chiu cu vai m-am descurcat. Nu prea era literatură, a trebuit să iau niște cărți rusești, rusește nu știam, dar știam chirilice pentru că limba română s-a scris cu chirilice. Am luat un dicționar și m-am descurcat, termenii erau medicali așa că erau pe aproape, și am făcut prima intubație în 3 martie 1951 și de atunci profesorul avea deja în minte progresul, dar nu putea să progreseze cu chirurgia dacă nu avea anestezie modernă. Chirurgie toracică, chirurgie pulmonară, chirurgie cardiacă, prima stenoză mitrală în 1953, primul cord deschis cu hipotermie în 1957… Apoi am stat la Colța unde profesorul a mai făcut ceva pentru chirurgia cardiacă unde trebuit un laborator de explorări funcționale și și-a angajat încă doi doctori, printre care și soția mea, care de atunci au început să lucreze în raze și de aia a murit anul trecut cu scleroză pulmonară prin iradiere,  și s-a născut specialitatea de explorări funcționale, de anestezie și s-a născut chirurgia vasculară, cardiacă și urologia s-a despărțit de chirurgie. Toate s-au întâmplat în acești 10 ani cât am stat la Colța, la clinică, iar în clinică a venit un doctor școlit la Moscova care a ajuns conferențiar și ne-a preluat din mers și ne-a utilizat. A fost un șef foarte bun, cu idei foarte bune, iar ca ministru al Sănătății, din 1954 și până în 1965 nu a existat ministru mai bun decât el. A făcut ordine în medicină. Prima anestezie cu intubare traheală și cu un aparat modern a schimbat anestezia. Ceea ce se făcea înainte la noi, iar anestezia modernă era o prăpastie. Anestezia nu are rolul de a te face să nu te doară și să stea bolnavul liniștit. Anestezia are rolul  de a te apăra de trauma chirurgicală, de efectele vegetative și hormanale ale traumei chirurgicale ori anestezia de dinainte era agresivă ea însăși. Se adăuga trauma anestezică la trauma chirurgicală. Anestezia modernă era concepută în așa fel încât să fie un antidot al traumei chirurgicale și e o prăpastie între conceptul de dinainte și conceptul actual. Asta necesită aparatură. Sala de operație e o uzină care s-a clădit încetul cu încetul. Am făcut prima intubație în 1950, iar primul curs de anestezie l-a făcut profesorul Burghele la Institutul de Perfecționare și Specializare al Medicilor în 1951, l-a preluat Hortolomei în 1952, m-a pus să țin cursuri din 1952, iar eu de atunci țin cursuri de anestezie până în 1995 când am ieșit la pensie și învățământul de anestezie s-a cristalizat mai bine după legislația din 1957 când au fost recunoscute specializările cu mecanismul și perioadele de formare, cu secundariat, specialitate primariat, cu examene de promovare din treaptă în treaptă. El a ajuns profesor universitar fără diplomă de bacalaureat. După război a fost un haos îngrozitor, totul s-a dat peste cap, au venit și comuniștii, care erau marea masă de oameni inculți din țară, intelectuali comuniști erau câțiva”, ne-a mai spus profesorul George Litarczek.

Nicio intervenție chirurgicală nu este ușoară. Chiar și o banală apendicită poate deveni complicată, mai ales în anii 1950.

“Toate intervențiile sunt dificile. Unii zic că o apendicită e simplă. Da e simplă, dar dacă nu e simplă ce te facă. Asta nu știi dinainte. Totul e foarte simplu când știi să faci, totul e foarte complicat când nu știi să faci. Tehnicile chirurgicale de la începutul anilor 1950 cu cele de acum nu se compară cu chirurgia endoscopică, cu chirurgia robotică, cu tot ce se face acum”, a mai povestit medicul.

L-a operat pe Gheoghiu Dej

Părintele anesteziei din România a avut contact și cu pesonalități istorice. De patru  ori l-a operat pe Gheorghiu Dej.

“Am avut tangențe cu istoria României. În 1962 cu Botnăraș, în același an cu Gheorghe Gheorghiu Dej, urmată de încă trei anestezii date lui Dej, iar după ce m-am angajat la Spitalul Elias, eram singurul doctor șef de secție la două spitale. i-am dat patru anestezii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, doua anestezii coanei Lenuta si la jumatate din membrii CPEx. Am fost in miezul problemei medicale a Comitetului Central. Mai mult decat atat, a trebuit sa am relatii cu Securitatea, ca acolo era securistul langa tine”, a mai povestit medicul.

Intrat foarte tânăr într-o specialitate cu adevărat tânără, Dr. Litarczek a avut o carieră în care viaţa lui s-a suprapus pe şi a urmat dezvoltarea rapidă şi spectaculară a noii ramuri medicale. El a adus în ţară, deîndată ce au fost elaborate, toate metodele noi de anestezie şi tratament intensiv şi a ţinut specialitatea şi specialiştii români în acelaşi pas cu progresele mondiale.

[slideshow_deploy id=’36591′]