Așteaptă să treacă de procedura de filtru

Dosarul insolvenței Complexului Energetic Hunedoara a ajuns la Înalta Curte. Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, deocamdată fiind în procedură de filtru. Este vorba de dosarul în care Sindicatul Noroc Bun a făcut recurs la soluția Curții de Apel Alba Iulia care i-a respins cererea de intervenție în nume propriu.

“Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Sindicatul „ Noroc Bun” din cadrul Complexului Energetic Hunedoara SA Petroşani în dosar nr. 5277/97/2016. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă şi de la comunicare pentru părţile lipsă”, arăta soluția Curții de Apel Alba Iulia.

La termenul din 18 mai, aceeași instanță a suspendat judecarea dosarului insolvenței Complexului Energetic Hunedoara până la soluționarea recursului de către Curtea Supremă. Abia după ce Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează dosarul acesta va fi repus pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. Aici există două variante. Instanța fie admite că CEH este în insolvență, fie retrimite dosarul spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara. cert este faptul că societatea energetică hunedoreană este în faliment nedeclarat.

[slideshow_deploy id=’27126′]



(Următoarea știre) »