Asigurații hunedoreni beneficiază de tratament în străinătate pe baza formularului european E112

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara informează că, pentru a beneficia de tratament în străinătate, asigurații trebuie să se adreseze Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara pentru eliberarea formularului E112.

Documentele necesare pentru eliberarea formularului E112 sunt următoarele:

  • Copie de pe actul de identitate sau de pe certificatul de naștere, după caz;
  • Dosarul medical care va conține, pe lângă înscrisuri medicale, raportul medical (https://www.cnas.ro/cjashd//media/files/Formular_E112_raport_medical.pdf), întocmit de un medic dintr-un spital universitar sau județean, din care să rezulte diagnosticul, precum și recomandarea medicală pentru efectuarea tratamentului;
  • Confirmare scrisă din partea unității sanitare din statul membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European în care se intenționează efectuarea serviciului medical, cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical, în baza formularului E 112, în perioada indicată.

Din raportul medical trebuie să rezulte că serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază (https://www.cnas.ro/cjashd/page/pachete-de-servicii-medicale.html) de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, precum și faptul că acesta nu poate fi efectuat într-un interval de timp rezonabil în niciuna dintre unitățile sanitare din România, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante și evoluția probabilă a bolii.

Mai multe informații cu privire la eliberarea formularului european E 112 puteți obține la numărul  de telefon 0254-219.280, tasta 4, sau de pe site-ul CAS Hunedoara: https://www.cnas.ro/cjashd//media/files/Formular_E112.pdf.

[slideshow_deploy id=’19661′]