Drum bun până la ”Transalpina Ski Resort”

Începând cu aceasta iarna accesul turiștilor către Stațiunea ”Transalpina Ski Resort” ar trebui să se facă mult mai ușor, după ce Direcția de Drumuri și Poduri Craiova a început asfaltarea segmentului din DN 7A, pe care șoferii aproape că nu se mai încumetau să meargă.

Asfaltat de la intersecţia cu Petroşaniul şi pe o bună porţiune din Cheile Jieţului-Petrila, drumul naţional devine extrem de accidentat între Groapa Seacă şi intersecţia cu Transalpina, însă mai există şi pericolul de avalanşă. DRP Craiova asfaltează kilometru cu kilometru, astfel că până la venirea zăpezii se preconizează că lucrarea va fi încheiată. Tot pe DN 7A, anul trecut, au fost făcute și lucrări de consolidare și protecție versanți pe traseul Vidra — limita dintre județele Vâlcea și Hunedoara. Drumul este extrem de important pentru turismul Văii Jiului cât și pentru cel din zona Transalpina și a intrat în reabilitare în anul 2008. La începutul verii lui 2011, drumul a trecut de la Regionala de Drumuri și Poduri Craiova, la Regionala Timișoara. În toamna aceluiaşi an a  ajuns înapoi la cei de la Craiova, tocmai pentru a putea fi implementat un proiect complex, după cum au explicat oficialii. În 2014, în luna iulie problemele s-au agravat, după ce drumul naţional a fost rupt, pe două porţiuni, de apele învolburate ale Jieţului, în urma unor precipitaţii abundente. DN7A Petroșani-Voineasa traversează pe o porțiune Cheile Jietului, o zonă de un pitoresc aparte, și face legătură cu Transalpina, cea mai înalta șosea din România.

[slideshow_deploy id=’27028′]



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »