Să fim alături de copii!

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar reprezentanții Asociației Casa Pro Urbis din Petroșani au făcut o tradiție din a organiza, anual, câte o acțiune caritabilă pentru cei aflați în nevoie.

Anul acesta, se va organiza un concert caritabil pentru copiii de la Casa Maria Stein. Acțiunea va avea loc în data de 8 decembrie, de la ora 18:00, la un restaurant din localitate. Concertul caritabil va fi susținut de elevii secției de muzică a Școlii Gimnaziale IG Duca din Petroșani, elevii școlii de muzică din Varpalota, Ungaria, dar și de micuții pianiști, Fabiani Prcsina și Radu Torok, laureatul competiției Kalvier Art, ediția 2016. Costul unui bilet este de 50 de lei, iat toți banii adunați vor fi donați copiilor de la Casa Maria Stein din Petroșani. În fiecare an, reprezentanții Asociației Casa Pro Urbis din Petroșani vin în sprijinul unor copii a căror situație este mai precară. Membrii asociației vor astfel să le ofere celor mici, ocazia de a avea sărbători mai plăcute.

[slideshow_deploy id=’27028′]