Pericol de avalanșă în masivele din județ

Riscul major de producerea a unor avalanșe este la peste 2000 de metri avertizează salvatorii montani. Un turist a plătit cu viața după ce a nesocotit avertismentul salvamontiștilor din Parâng.
Potrivit salvatorilor montani pericolul avalanșelor apare mai ales pe acele pante care au înclinații mai mari de 25 de grade. De asemenea, salvamontiștii atrag atenția și asupra văilor de pe versanții unde zăpada s-a acumulat de la viscol, iar pericolul să plece este ridicat. Salvatorii montani îi sfătuiesc pe turiști să nu abordeze traseele de creastă în această perioadă și să se informeze cu privire la starea vremii și ce trasee pot aborda în siguranță.
Chiar de Ziua Națională a României, un turist din București și-a pierdut viața în Parâng, după ce a fost surprins de o avalanșă. Tragedia a avut loc sub Vârful Cârja, iar tânărul era împreună cu doi camarazi. Colegii celui surprins sub zăpada au început imediat căutările, iar o echipă de  salvamontişti de la Salvamont Petroșani împreună cu jandarmii montani din Parâng s-a îndreptat către locul incidentului. Turistul din Bucureşti a fost dus de avalanșă circa un kilometru și ar fi decedat din cauza leziunilor suferite la coloană.
[slideshow_deploy id=’13837′]