Expertiză finalizată în cazul accidentului colectiv de la EM Lupeni

Ancheta tehnică derulată de ITM Hunedoara, în legătură cu accidentul de la Exploatarea Minieră Lupeni din octombrie anul trecut, scoate la iveală mai multe cauze care au dus la tragedie.

Patru mineri au fost prinși de o surpare în mina Lupeni, unul dintre ortaci reușind să iasă aproape neatins, unul a murit pe loc, iar al treilea a avut politraumatisme care nu i-au pus viaţa în pericol dar au necesitat o perioadă de recuperare medicală. Al patrulea ortac a murit la spital din cauza rănilor suferite. Expertiza tehnică a fost realizată împreună cu specialiști din cadrul Universităţii din Petroşani. Anchetatorii au identificat patru cauze principale care au condus la producerea tragediei.  Printre acestea se regăsește și „susţinerea abatajului a fost incapabilă să preia sarcina dinamică produsă la surparea  cărbunelui şi a rocilor din acoperiş”.

„La finalizarea cercetării, conform prevederilor legale a fost solicitat avizul Inspecţiei Muncii Bucureşti, aviz care a fost dat la începutul lunii februarie 2018. Dosarul complet de cercetare a accidentului colectiv de muncă conţine peste 1300 de file, din care doar procesul verbal de cercetare conţine circa 50 de pagini. Dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe langă Judecătoria Petroşani care va instrumenta cazul din punct de vedere al naturii penale, detalii ulterioare şi mai amănunţite din vor putea fi făcute publice doar după finalizarea acestor aspecte de natură penală”, a precizat Istrate Sorin Gabriel, consilierul de comunicare şi relaţii publice din Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’27126′]



« (Știre anterioară)