Apa Serv Valea Jiului- 22 de ani de activitate

Se împlinesc în această lună nu mai puțin de 22 de ani de când a fost înfiinţată Apa Serv Valea Jiului. Din pragul falimentului, lovită de insolvență, societatea a ajuns astăzi să aducă profit și să fie un model pentru regii ale statului din întreaga țară.

 

În anii 90 furnizarea apei potabile se făcea după un program care, cu mici modificări, data încă din perioada regimului comunist. Acum, la 22 de ani de la înfiinţare, după ce a trecut prin perioade extrem de grele, o reorganizare şi a fost în pericol de a intra pe mâna creditorilor, societatea a ajuns să fie pe propriile picioare. Acest lucru a fost posibil după ce politicul şi-a luat mâinile de pe operator şi i-a permis actualului director general să gestioneze societatea la fel ca pe o afacere care asigură atât pâinea zilnică a sute de familii cât și un serviciu vital populației. Apa Serv Valea Jiului şi-a răscumpărat toate bunurile şi echipamentele sechestrate de stat în contul datoriilor, în urmă cu circa șase ani, a plătit din sumele datorate către furnizori şi către terţi, a îngheţat timp de trei ani preţul apei şi a găsit oportunităţi de a funcţiona fără întrerupere. Cel mai important este că a reuşit să obţină două proiecte europene cu finanţare nerambursabilă pentru a se moderniza.  Proiecte pe care actualul director general al societății, Costel Avram, le-a coordonat încă din perioada în care era vicepreşedinte al Consiliului Județean Hunedoara. Avram recunoştea că a bătut neîncetat pe la uşile miniştrilor, ca Valea Jiului să fie luată în calcul pentru acest proiect major.

[slideshow_deploy id=’13835′]