Colonia Brătianu din Petrila în viziunea unor tineri arhitecți din Timișoara

Colonia Brătianu este un cartier din Petrila în care mai găsim casele de tip ”colonie”, construite pentru afluxul de muncitori mineri veniți la exploatările de cărbune din Valea Jiului, o zonă despre care putem spune acum că a devenit aproape rezidențială. Pe lângă importantele proiecte de modernizare ale acestui cartier, un aport considerabil l-au adus și proprietarii caselor din această colonie, îmbunătățind imaginea acesteia în ultima vreme.

În rândurile care urmează vom vorbi despre o acțiune impresionantă a unui grup de tineri arhitecți din Timișoara care are ca scop transformarea unei case de colonie părăsită de proprietari într-un centru al comunității petrilene dar, să-i lăsăm să se prezinte:

”Sunt Teo (Teofil Oțelariu – nn), anul 6 la Facultatea de Arhitectură din Timișoara și îmi realizez diploma chiar în centrul Coloniei Brătianu la o casă demult lăsată în tristețe. Sub îndrumarea lui Mihai Danciu, cu ajutorul unor colegi de facultate și sper și cu al vostru, vrem să transformăm un loc uitat într-un posibil centru al comunității voastre.”

Mesajul tânărului Teo, transmis prin rețeaua de socializare, ne impresionează prin tema de proiect pe care o propune, rezultatul proiectului venind la final în sprijinul comunității petrilene. Sursa lui de inspirație a fost Ion Barbu, artistul petrilean care a lansat cu ceva vreme în urmă ”Colonia Râsa-Plânsa”, o ”îmbrăcare virtuală în poezie și umor a Coloniei Brătianu din Petrila”, așa cum afirma artistul, pentru care a primit premiul I la secţiunea ”Arte” la Gala Societăţii Civile din Bucureşti în anul 2007.

”Au trecut mai bine de 12 ani de când artistul petrilean, Ion Barbu, a publicat volumul ”Colonia Râsa-Plânsa”, în care, prin stilul caracteristic, a propus o poveste realizată dintr-o serie de lucrări de tip ”urban art” pe casele din Colonia Brătianu. Acum, noi vrem să facem primul pas din acest proiect imaginar și chiar mai mult decât atât, odată cu cristalizarea demersului sub Asociația ”Planeta Petrila”, dorim să transformăm locația într-un nou punct comunitar și cultural.”

Locația despre care ne vorbește Teo, este o casă din Colonia Brătianu care, în momentul de față, se află într-un stadiu avansat de degradare (atât edificiul în sine cât și curtea). Proprietarii, doamnele Tatiana Mihali și Asztalos Mihaela-Sanda, sunt plecați în străinătate, iar tinerii întreprinzători au încheiat un contract pentru o perioadă nedeterminată ceea ce le permite să gândească o serie de propuneri și un parteneriat benefic public-privat.

”Intenția principală pe termen scurt și mediu este aceea de a face accesibil spațiul și de a-l pune la dispoziția comunității. Astfel, atât curtea cât și casa vor deveni spații semi-publice deschise pentru oricine din comunitatea Brătianu (și oricine altcineva). Mai mult de atât, printr-o serie de evenimente, sperăm să încurajăm o implicare activă în mersul comunității și să transformăm casa respectivă într-un punct de reper, atât pentru colonie cât și pentru oraș. Pe termen mediu, casa va adăposti demersurile Asociației ”Planeta Petrila” și va putea fi folosită pentru diverse activități (workshop-uri, prezentări etc) care, nu numai că vor contribui la sănătatea comunității Brătianu ci vor atrage și interes și participare exterioară contribuind la reclama zonei și la atragerea unor investiții pe termen lung.”

Această acțiune a tinerilor arhitecți este mai mult decât binevenită pentru locuitorii din vechea Colonie Brăteanu, o casă aflată într-o stare foarte avansată de degradare, care prezenta și o imagine dezolantă, va putea deveni un loc public de interes pentru locuitorii din zonă (și nu numai), astfel de acțiuni constituind ineditul situației pentru orașul Petrila, iar aceștia ne asigură că lucrurile nu se vor opri aici.

”Mai specific, intervenția pe termen scurt, de care mă voi ocupa eu și echipa, este compusă din 3 etape de acțiune inițială pe casă. Toate cele trei etape se desfășoară în decursul lunii aprilie și vor conține o serie de evenimente atașate. Chiar și așa, demersul pe zona respectivă nu se va sfârși după acțiunile din aprilie, ci ele oferă mai degrabă un punct de pornire pentru demersurile ce le-am descris mai sus.”

Prima etapă are loc între 13 – 14 aprilie și constă în amenajarea curții. Cea de-a doua etapă are loc între 19 – 22 aprilie și constă în realizarea unui pavilion. A treia etapă are loc între 27 – 28 aprilie și constă în realizarea unui mural.

Tinerii arhitecți adresează un apel către toți cei care pot oferi o mână deajutor în acest demers. Ajutorul dumneavoastră poate fi de orice fel, de la simplul fapt că puteți participa direct la acțiuni, la faptul că poate aveți niște materiale pecare le puteți dona. Mai mult decât atât, poate cunoașteți persoane din zonă care ar fi disponibile să ajute (de exemplu meșteri pentru tencuiala exterioară), îi puteți pune în legătură cu ei.

”Evenimentele și acțiunile sunt deschise pentru oricine, și nu necesită cunoștințe vaste în amenajare/construcție. De asemenea, suntem mai mult decât deschiși la orice propunere din partea voastră!”

[slideshow_deploy id=’17636′]