Trimis în judecată pentru tâlhărie

Un adolescent din municipiul Vulcan este suspectat că a tâlhărit un localnic și i-a furat mai multe telefoane mobile. Minorul s-a ascuns în scara unui bloc și și-a lovit victima pe neașteptate.

Fapta a fost comisă în urmă cu câteva luni pe raza municipiului Vulcan, iar minorul de 17 ani este suspectat că are legătură și cu un alt jaf. Adolescentul S. Abi-Alin a fost prins de polițiști la scurt timp și cercetat pentru tâlhărie calificată, iar acum a fost trimis în judecată, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Petroșani.

Anchetatorii au stabilit și modul de operare al tânărului. Acesta s-a ascuns în scara blocului în care locuiește bărbatul și l-a lovit în zona capului. Apoi i-a furat trei telefoane mobile, în valoare de aproximativ 2.500 de lei. Polițiștii au găsit acasă la tânăr telefoanele furate în urma unei percheziții. Adolescentul suspectat de tâlhărie este bănuit că a mai comis o faptă asemănătoare la începutul acestui an. În acest caz victimă a fost o femeie, însă minorul a avut mai mulți complici. Suspecții i-au smuls poşeta în timp ce aceasta se pregătea să intre în scara blocului în care locuieşte, preciza Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Adolescentul nu are voie să se apropie de victimă ori să comunice direct sau indirect cu aceasta pe durata procesului.

[slideshow_deploy id=’19661′]



(Următoarea știre) »