Deputatul Laurențiu Nistor dă asigurări că noua lege a pensiilor va elimina inechitățile din sistemul public de pensii

Ministerul Muncii și Justiției Socale a lansat în dezbatere publică proiectul Legii Pensiilor. Potrivit liderului PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, acestă lege își propune eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane ce au lucrat acelaşi număr de ani, în aceeaşi profesie şi au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechităţile din sistem dintre femei şi bărbaţi care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceleaşi condiţii şi care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuţie se egalizează.

Deputatul hunedorean crede că foarte important este faptul că nicio pensie în plată nu va scădea. ”În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menţine suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim şi nici cel complet. Mai mult, formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechităţile, dar duce şi la creşterea tuturor pensiilor. Legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare. Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare şi anume: 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020, 1.875 de lei în 2021”, explică deputatul Laurențiu Nistor.

O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Astfel, pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta între pensia minim garantată, care va fi calculată, însă, pe baza contributivităţii, şi o indemnizaţie socială. În prezent, circa un milion de pensionari primesc pensia minim garantată de 640 de lei.

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv perioade asimilate, se vor putea pensiona pentru limită de vârstă cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei standard de pensionare. În acest caz se poate cumula pensia cu salariul şi se valorifică perioadele necontributive asimilate.

O altă schimbare se referă la pensia de urmaș. Astfel, soţul supravieţuitor care nu optează pentru pensie de urmaş, poate beneficia, pe lângă pensia proprie, de un ajutor lunar de 25% din pensia soţului decedat, dacă durata căsătoriei a fost mai mare de 10 ani.

Liderul social-democraților din județul Huneodara mai precizează că, printre noutățile aduse de noul proiect se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare. De asemenea, pentru cel care a lucrat în timpul studiilor se iau în calcul contribuțiile din salarii. Mai mult, mamele cu trei copii se pot pensiona mai repede.

”În următorii trei ani se vor recalcula toate pensiile din țară. Legea pensiilor are foarte multe beneficii, scopul principal fiind un trai decent pentru cea mai vulnerabilă categorie – pensionarii. PSD își respectă programul de guvernare și aplică măsuri în sprijinul românilor”, a mai declarat deputatul Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’13835′]