Telecabina de la Cetatea Deva va funcționa și când sunt avarii la rețeaua de electricitate

Municipalitatea Deva a achiziționat un grup electrogen care va asigura în cazul unor întreruperi de curent, funcționarea Telecabinei care facilitează accesul în Cetatea Deva. Generatorul va fi pus în funcțiune de mâine.

,,Ne-am confruntat de mai multe ori cu pene de curent datorate unor lucrări sau defecțiuni în rețeaua Enel, care au dus la oprirea temporară a Telecabinei, în timp ce aceasta urca sau cobora Dealul Cetății cu turiștii. De aceea, împreună cu administrația publică locală și cu Primarul Municipiului Deva, Nicolae-FlorinOancea, am considerat prioritară achiziționarea unui generator de curent. Așa nu vom mai depinde în situațiile de urgență de Enel, pentru repornirea monolinerului. Sursa de rezervă va intra în funcțiune automat, după oprirea curentului în rețeaua principală, diferența fiind de doar 10-12 secunde. Siguranța și confortul turiștilor care vizitează monumentul istoric sunt foarte importante pentru noi”, afirmă Cristian Răcășan, directorul  Serviciului Public Administrare Cetate Deva.

Generatorul poate funcționa circa 15 ore și a costat 40.050 lei fără TVA, bani alocați de la bugetul local.

Cetatea Deva a fost vizitată de la începutul acestui an de peste 100.000 de turiști. Aceștia au la dispoziție Telecabina cu o capacitate de 16 locuri, dar și 3 trasee turistice, marcate corespunzător, pentru cei care doresc să viziteze la pas fortăreața medievală, simbol al  orașului Deva.

[slideshow_deploy id=’36590′]



« (Știre anterioară)