Conferință Națională de Asistență Socială la Deva

Teatrul de Artă din Deva va fi gazda Conferinței Naționale de Asistență Socială „Incluziunea socială a persoanelor cu risc infracțional la confluența dintre prevenția și intervenția socială”, eveniment care se va desfășura vineri, 29 noiembrie 2019, de la ora 10.00.

Conferința este organizată de Penitenciarul Deva prin Serviciul de Asistență Psihologică, în parteneriat cu Universitatea din Petroșani – Facultatea de Științe/Departamentul de Științe Socio-Umane, Centrul Remedial Educațional al Studenților Capacitați ai Universității din Petroșani și Colegiul Național al Asistenților Sociali din România.

În cadrul conferinței vor fi abordate aspecte privind facilitarea reinserției sociale a persoanelor private de libertate, elemente din teoria și practica asistenței sociale a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, mecanismul și importanța cooperării instituționale în procesul reintegrării sociale și prevenire a recidivei, importanța altor teme de interes din aria asistenței sociale.

Conferința se adresează în egală măsură asistenților sociali, precum și altor profesioniști care activează în instituțiile sau organizațiile implicate în activitățile specifice de incluziune socială a persoanelor cu risc infracțional, persoanelor interesate în efectuarea schimburilor de experiență, în analiza tendințelor și înfruntarea provocărilor domeniului cum sunt: cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, studenți, judecători, procurori, polițiști, jandarmi, avocați, consilieri juridici, psihologi, preoți, consilieri de probațiune, experți, etc.



« (Știre anterioară)