luni, decembrie 21st, 2020

 

Cum și-au repartizat consilierii județeni responsabilitatea în comisiile de specialitate ale CJH

Odată cu stabilirea componenței nominale a noului Consiliu Județean Hunedoara, aleșii județeni și-au stabilit și responsabilitățile pe care le vor avea în cadrul Comisiilor de specialitate care sunt constituite în forul legislativ județean, comisii în cadrul cărora sunt analizate și dezbătute toate hotărârile de Consiliu județean care urmează să ajungă în dezbaterea plenului. Potrivit deciziei comune luate de membrii CJH, repartizarea acestora pe comisii în legislatura 2020-2024 este următoarea: Comisia nr. 1 – Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al județului:  Doinița Maria Bălănesc –CItește mai departe


Comunicat de presă PSD Hunedoara: ”Vetuța Stănescu, fără mască !”

În ultimele zile am analizat cu multă responsabilitate dacă este cazul sau nu să răspund ieșirii publice a doamnei Vetuța Stănescu, președinte de avarie al PNL Hunedoara. În primul rând pentru că mi-e foarte greu să cobor la nivelul discursului promovat de PNL, apoi, pentru că este vorba despre o doamnă și, în fine, pentru că ne apropiem de praznicul Nașterii Domnului. Dar, ar trebui ca toate aceste motive să mă determine să asist pasiv, să las minciunile, jignirile, tupeul și cinismul să fie din nou ridicate la rang deCItește mai departe


Sfârșit de săptămână de vis în stațiunea Straja

Stațiunea Straja din Valea Jiului, prima stațiune montană din România în care a fost dat startul noului sezon de schi din această iarnă, a fost destinație preferată de români pentru acest sfârșit de săptămână. Informațiile privind calitatea zăpezii de pe pârtiile de schi, punerea în funcțiune a tuturor instalațiilor de transport pe cablu care deservesc pârtiile deja funcționale, pornirea instalațiilor de nocturnă, dar și ospitalitatea gazdelor au fost punctele esențiale care i-au determinat pe turiști, cea mai mare parte din zona de vest și sud-vest a țării, dar și dinCItește mai departe


Social-democrații hunedoreni acuză o nouă repartizare de fonduri publice discreționară de către Guvernul PNL

O nouă rectificare bugetară operată de Guvern în ședința din 17 decembrie 2020, prin care au fost distribuite fonduri către autoritățile publice locale, pentru echilibrarea bugetelor locale, din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului, pune pe jar reprezentanții PSD, care acuză că așa cum era de așteptat, principiul după care au fost distribuiți banii de către liberali a fost același: ”NU ai votat PNL, NU primești bani la bugetul local !” Social-democrații din județul Hunedoara nu găsesc o explicație logică a faptului că unele comune din județul Hunedoara, cu primariCItește mai departe


De s-ar umple lacurile / O poezie de Dorel Neamțu

De s-ar umple lacurile Pân-la mal cu stelele Aș săpa încă un lac Pentru tine, roșu mac Să-l umpli cu Steaua TA Să-i sfințești toată apa De n-ar curge râurile Le-aș umple cu gândurile Și cu toate lacrimile Ce- nfloresc iubirile Iară noi am fi izvor De iubire și de dor De n-ar bate clopotele În toate bisericile Aș scoate inima mea Să bată zilnic toaca Să se-o audă pân-la sfinți Și l-ai noștri dragi părinți De n-ar fi fântânile Pe la toate casele M-aș face o cumpănă Ca oCItește mai departe


Restricții de apă luni, 21 decembrie, la Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 21.12.2020, în municipiul Vulcan – între orele 10:00 – 16:00. Zonele afectate: Colonia de Jos  – str. Plesnitoare, Andrei Mureșanu, Barierei, Florilor, Independenței, Libertății, Jiului, Gheorghe Barițiu, 22 Decembrie, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, stația de sortare Pregoterm. Motivul restricției: refacere presiune – Colonia de Jos . Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.