Zi liberă pentru vaccinare: Va putea fi cerută și de cei care s-au vaccinat deja?

Pe finalul  săptămânii trecute, președintele statului a promulgat proiectul de lege ce permite salariaților, elevilor, studenților și cadrelor militare să poată beneficia de o zi liberă pentru fiecare doză de vaccin împotriva COVID-19 administrată, doar dacă vaccinarea nu a avut loc în urma unui demers al angajatorului.

Totuși, proiectul de lege nu a intrat încă în vigoare, el va deveni oficial la trei zile după ce este publicat în Monitorul Oficial. Abia atunci, salariații care se vor vaccina vor putea cere angajatorului o zi liberă plătită.

Important de menționat este faptul că de prevederile legii, respectiv de ziua liberă pentru vaccinare, vor beneficia cei care se vor vaccina doar după ce proiectul de lege va intra în vigoare, nu și cei care s-au vaccinat până în prezent.

Conform principiului neretroactivității legii civile, o lege nu se aplică retroactiv, adică înainte intrării ei în vigoare, ci doar în intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare și data ieșirii sale din vigoare. Asta înseamnă că salariații care s-au vaccinat înainte de intrarea în vigoare a acestui proiect de lege nu vor putea beneficia de aceste zile libere.

Dacă inițiatorii acestui proiect de lege ar fi vrut ca această zi liberă pentru vaccinare să fie acordată și celor care s-au vaccinat deja, ar fi introdus o prevedere specifică în acest sens, însă aceasta lipsește. Inițiatorii au motivat nevoia adoptării propunerii legislative din cauza faptului că, la începutul campaniei de vaccinare, cei mai mulți români se programau în alte localități decât cele de reședință pentru vaccinare, iar pentru asta își luau zile de concediu de odihnă de la locul de muncă.

“Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază la cerere de următoarele drepturi:

-câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;
-câte o zi de scutite pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;
câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și a soldaților și gradaților profesioniști”, se menționează în proiectul de lege.

De această zi liberă pentru vaccinare, vor beneficia și părinții sau reprezentanții legali ai copiilor de până în 18 ani sau ai persoanelor cu dizabilități cu vârsta de până în 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități.

Important! Proiectul de lege trebuie publicat în Monitorul Oficial, urmând ca prevederile lui să intre în vigoare la trei zile de la publicare.

sursa: avocatnet.ro