Aventura plutașilor lui Imi Szuhanek pe Marea Neagră, un record european neegalat de peste 40 de ani

Pentru ca turiștii care vin în Valea Jiului să știe că aici trăiesc o seamă de recordmani ai sportului, voluntarii Asociației Petro Aqua, condusă de inimosul și pasionatul promotor al turismului Imre Szuhanek, au așezat o seamă de panouri informative în care sunt prezentați vizitatorilor, spre exemplu, Toma Coconea, Avram Iancu sau Sorina Sandu. Cei care, în popasul de dinaintea ori de după vizitarea Peșterii Bolii, intră în căbănuța ridicată aici de Asociația Petro Aqua pentru a-și primi oaspeți la o cafea, o apă sau chiar la o pălincă, și au curiozitatea să arunce o geană de ochi pe fotografiile de pe pereți, vor putea afla că Imre Szuhanek este, la rândul său, un om care a scris istorie pentru sportul de aventură din România și din Europa.

Puțini sunt, din păcate, cei care știu ori cei care-și mai aduc aminte că acesta deține de mai bine de 40 de ani, alături de alți cinci temerari (trei din Iași și doi din București) un record european de navigare cu pluta pe… Marea Neagră. Pasionat de plutărit de peste o jumătate de secol, Imi Szuhanek a făcut parte din echipajul expediției ,,Dacia 2050″ care a navigat cu pluta nu mai puțin de 480 de mile marine pe neprietenoasa Mare Neagră. La vremea respectivă, niciunul nu avea vreo calificare sau experiență notabilă în navigația pe mări sau oceane planetare! Doar entuziasm!…

Aventura ”Dacia 2050” a început în vara anului 1978, la Sulina, unde cei 6 temerari au început construcția plutei. Realizată din 10 bușteni de brad, pluta va avea în final dimensiunea de 12m x 4,5 m, cu un catarg metalic, cu 3 pânze (vela mare fiind imprimată cu chipul lui Decebal) și numeroase alte instalații specifice. Ingeniozitatea tehnică, proiectul de construcție bine conceput, au condus la confecționarea unei plute rezistente care le-a salvat viața temerarilor aventurieri în bătăliile greu de imaginat cu vitregiile furtunilor de pe mare. Expediția a pornit pe 28 august 1978, de la Sulina, urmând traseul Istanbul, Odesa și înapoi la Sulina, însă în jurnalul de bord a rămas consemnată prezența acestui echipaj și pe coastele Ialtei. Plutașii expediției ”Dacia 2050” au navigat pe Marea Neagră 25 de zile, parcurgând 480 de mile marine, aceste date consemnând detronarea polonezilor din expediția Urbanczyk, care parcurseseră 250 de mile în Marea Nordului și dețineau recordul european în materie. 

”Dacia 2050” a fost o expediție care și-a propus și a reușit să reediteze drumul plutașilor moldoveni ai lui Ștefan cel Mare, care cu secole în urmă duceau la Stambul falnicii brazi ai Bucovinei, pentru catargele corăbiilor turcești, străbătând acest drum cu plutele. Plutașii lui Imre Szuhanek au scris astfel un nou capitol în istoria navigației cu pluta pe mare, consemnând mai multe recorduri. Dincolo de recordul european de distanță, aceștia dețin un record mondial absolut, fiind singura expediție de acest fel care s-a reîntors pe apă în locul de unde a plecat. În plus, filmul documentar al expediției, realizat la bordul plutei și care a fost prezentat la festivalul de film de la Riga, sub numele celebrului roman al lui Ernst Hemingway, ”Omul și Marea”, a obținut Premiul Special al Juriului, într-o competiție cu alte producții documentare din 34 de țări, din partea unui juriu din care făceau parte, printre alții, celebrul oceanolog Jaques Ives Cousteau și vestitul navigator Thor Hayerdahl.

Ani bună după succesul expediției ”Dacia 2050”, Imi Szuhanek și-a continuat expedițiile cu plutele pe Mureș. Însăși înființarea Asociației Petro Aqua a avut la bază activitatea plutașilor care au reușit să consemneze noi performanțe în domeniu. Spre exemplu, în anul 2008, expediția plutașilor conduși de președintele Asociației Petro Aqua a navigat pe Mureș, pe traseul Alba Iulia – Szeged (Ungaria), vreme de 16 zile, parcurgând circa 280 de km în dorința de a reconstitui o tradiție a plutăritului pe Mureș ce datează încă din vremea  dacilor si romanilor.

Toate aceste momente din palmaresul temerarului Imi Szuhanek sunt prezente pe ”panoul de onoare” al sediului de la Peștera Bolii al Asociației Petro Aqua din Valea Jiului. Iar povestea plutăritului merge mai departe…

De curând, ca o recunoaștere a unei îndelungate experiențe dobândite de Asociația Petro-Aqua în practicarea navigației cu plute tradiționale pe râul Mures, aceasta a devenit parte a unor noi proiecte de acest fel, unul ce urmează să fie realizat cu municipalitatea din Alba Iulia și un altul cu administrația locală din apreciata comună Ciugud. După cum ne spune Ovidiu Rizopol, vicepreședinte al acestei asociații, ambele proiecte își propun continuarea demersurilor istorico-culturale legate de faima și importanta porturilor pe Mureș din epoca romană, cât și a dezvoltării municipiului Alba Iulia datorită plutăritului. ”Istoria consemnează faptul că prin portul Partos, construit în vremea ocupației romane – Legiunea XIII Gemina fiind cantonata în Apulum (Alba Iulia de astăzi) și a comunei Ciugud, era activă o cale navigabilă cunoscută drept ”Drumul Sării” Petro Aqua a reconstituit simbolic acest drum, în anul 2008, navigând pe Mureș de la Alba Iulia la Szeged, expediția fiind la vremea respectivă susținută de Consiliul județean Alba Iulia”, explică Ovidiu Rizopol.

Noul parteneriat dintre plutașii de la Petro Aqua și autoritățile din județul Alba, vizează amenajarea unui debarcader pe Mureș la Alba Iulia, iar la Ciugud  este propusă construirea unui port de acostare a plutelor dar și construirea unei plute tradiționale. Odată cu acestea, va fi posibilă parcurgerea cu pluta a traseului Ciugud- Alba Iulia- Vinț. De asemenea, Asociația Petro Aqua s-a angajat să-i pregătească, din punct de vedere practic și teoretic, pe viitorii plutași din Ciugud, care doresc să dezvolte o rută turistică care să-i ducă în siguranță pe turiști, cu pluta, pe Mureș.