Medicii din România cer noi restricții pentru limitarea COVID-19. „Pacienții nu au loc la ATI. E nevoie de măsuri restrictive mult mai exigente”

Un număr tot mai mare de medici din România consideră că este nevoie de noi restricții pentru a putea reduce numărul noilor infectări cu COVID-19, arată DCNEWS.ro.

Radu Țincu, medic specialist ATI, a declarat că spitalele sunt depășite de numărul mare de pacienți cu Covid-19 și că mulți dintre aceștia ajung cu afecțiuni pulmonare de peste 70%.Țincu spune că o soluție pentru rezolvarea problemei este implementarea de restricții mai exigente.

Radu Țincu: Pacienții nu au loc la ATI, rămân în camera de gardă

„În toate spitalele din București situația e gravă, pacienții nu au loc la ATI, rămân în camera de gardă, de la câteva ore, la câteva zile, până ajung în saloane. Se prezintă cu afecțiuni de peste 70% pentru că foarte mulți întârzie intrarea în spital, vin după 4-5 zile de la debutul bolii. Majoritatea celor internați la ATI sunt persoane nevaccinate cu vârsta de peste 60 de ani. Toți pacienții care ajung la ATI sunt intubați, ventilați mecanic, majoritatea sunt nevaccinați. Au fost și 2-3 cazuri de oameni vaccinați ajunși la Terapie Intensivă. Cineva de peste 75 de ani, vaccinat, e clar că are un răspuns imunitar deficitar, în special cei cu boli cronice. Din 10 pacienți care vin infectați la spital, 7 sunt nevaccinați, ceea ce pune în mare dificultate. Nu tratamentul este problema, nu știu dacă sunt stocuri de medicamente, dar pacienții beneficiază de terapiile necesare, problema este lista lungă de așteptare și resursa umană.

„Unii dintre angajați, cei nevaccinați, ajung să aibă și ei Covid”

Pacienții ATI au nevoie de îngrijire de specialitate. Doar ca să-i întorci de pe spate pe burtă, pentru o mai bună oxigenare, ai nevoie de 4-6 oameni. Acești oameni fac acest lucru de peste un an și jumătate, iar unii dintre angajați, cei nevaccinați, ajung să aibă și ei Covid. În acest moment, nu creșterea capacității ATI este o prioritate, pentru că oricât de mult o vom crește, ea nu va cuprinde numărul tot mai mare de pacienți.

E nevoie de măsuri restrictive mult mai exigente care să încetinească ritmul de îmbolnăvire, astfel bolnavii pot fi tratați. Dacă nu mai avem locuri în spitale, rata de mortalitate va crește. Anticorpii monoclonali au fost folosiți în SUA, în România nu există, asta pentru că SUA au raționalizat exportul acestui tratament. De anul trecut, stocurile au fost folosite doar pentru SUA. Dacă politica de raționalizare rămâne la fel, atunci vom avea probleme”, a declarat Radu Țincu la Realitatea Plus.

 DCNEWS.ro