Moment aniversar pentru Școala gimnazială nr. 4 Vulcan, cu întâlniri între generații și lansare de carte

Unitate de învățământ reprezentativă în structura școlară a municipiului Vulcan, Școala gimnazială nr. 4 a împlinit anul acesta 60 de ani de la înființare. În acest răstimp, pe băncile acestei școli au făcut primii pași în educația școlară zeci de generații de elevi, iar mii de absolvenți ai acestei instituții educaționale au pornit de aici pe drumul către o carieră de succes în cele mai diverse domenii de activitate. Tot aici, de-a lungul timpului, o întreagă pleiadă de dascăli valoroși, inimoși și dedicați acestei profesii, i-au condus pe elevi în drumul necesar pentru acumularea cunoștințelor educaționale, pregătindu-i pentru un start bun în alegerea drumului lor în viață.

Evident că o sărbătoare de asemenea importanță merita un eveniment pe măsură. Pe care echipa de inimoși dascăli condusă în prezent de prof. Ecaterina Ilyeș, ea însăși absolventă a acestei școli, s-au străduit să-l pună la punct în cele mai mici detalii. Evenimentul festiv care marchează aniversarea celor 60 de ani ai Școlii gimnaziale nr. 4 din Vulcan va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie 2022, mai întâi la Cinematograful ”Luceafărul”, unde începând cu ora 9,30 își dau întâlnire profesori și elevi ai școlii din generațiile de ieri și de astăzi, urmând ca evenimentul să continue, de la ora 11,30 chiar la Școală, acolo unde elevii și profesorii de astăzi ai școlii le-au pregătit oaspeților o serie de frumoase surprize.

De asemenea, în cadrul ceremoniilor de la Cinematograf, va avea loc și lansarea oficială a volumului de carte ”Clinchet de clopoțel. 60 de ani în slujba învățăceilor” al prof. Gabriela Drăgoi, apărut la Casa de Editură Exclusiv, o emoționantă culegere de impresii ale unora dintr ecei mai valoroși elevi și profesori ai acestei școli.

La mulți ani, Școlii gimnaziale nr. 4 Vulcan !