”Ziua Minerului” va fi marcată cu ceremonii și spectacol folcloric în municipiul Lupeni

Emoția Zilei Minerului nu este niciunde mai puternică decât acolo unde evenimentele istorice care au generat-o, s-au petrecut aievea. La Lupeni, locul în care bravi mineri au scris preț de mai bine de aproape două secole istoria mineritului, în ultima sută de ani au avut loc, pe lângă numeroasele accidente de muncă în care sute de mineri și-au pierdut viața, două dintre cele mai importante greve ale minerilor din Valea Jiului: cele din august 1929 și august 1977.

În aceste locuri încărcate de istorie, în fața Uzinei electrice de la EM Lupeni (locul în care a fost înăbușită în sânge greva minerilor din 1929) și la monumentul emblematic ridicat în cinstea eroilor mineri de către artistul Ion Irimescu (”Lupeni 29”) vor avea loc și anul acesta, pe data de 6 august, ceremonii organizate de comunitatea minerilor menite a-i omagia pe eroii acestora, în cadrul unui eveniment care constituie o datorie de onoare care se cere respectată cu sfințenie.

Ceremoniile sunt organizate de Sindicatul ”Muntele”, sindicat reprezentativ al CEH și, după cum informează președintele Darius Cîmpean, acestea vor începe duminică, 6 august 2023 de la ora 10, chiar în fața uzinei elctrice din incinta Mineri Lupeni, locul de unde a pornit scânteia revoltei din 1929. De la ora 11,00 vor avea loc depuneri de coroane de flori și evocări ale importanței Zilei Minerului, în centrul municipiului Lupeni, în parcul Ansamblului Monumental ”Lupeni 29”.

Dincolo de această formă de a-și respecta breasla și înaintașii, minerii aveau obiceiul ca, de Ziua Minerului, să se întâlnească și într-o serbare câmpenească unde să socializeze și să depene amintiri din subteran, bucurându-se de momente plăcute în mijlocul comunității. Datorită unei inițiative ce aparține primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, tradiția unor astfel de momente va fi reluată anul acesta. ”Ne-am propus să marcăm Ziua Minerului, așa cum îmi aduc aminte că era odată, când minerii se întâlneau la Brădet pentru a se bucura să fie împreună, de Ziua Minerului. Ne-am propus să reluaăm și această tradiție la Lupeni, împreună cu Sindicatul ”Muntele”, astfel că vom organiza împreună duminică, 6 august 2023, de la ora 17,00 în Parcul CAP din municipiul Lupeni, o sărbătoare dedicată Zilei Minerului, la care sunt invitați să participe toți cetățenii municipiului Lupeni și ai Văii Jiului. Este încă o formă prin care vrem să le spunem La mulți ani! și Noroc bun!, minerilor din toate generațiile, de ziua lor”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Pe scena ”Zilei Minerului” vor urca păstrători ai tradițiilor folclorice din municipiul Lupeni, artiști valoroși ai cântecului popular românesc și nume de seamă ai muzicii de petrecere. Pe afiș se regăsesc astfel, memmbrii Ansdamblului folcloric ”Mesagerii Iubirii”din Lupeni (coordonat de prof. Mariana Peptenaru), Andeea Lung & Formația, Andreea Lung și Niki Nuță, Ileana Lăceanu.