Primăria Lupeni a lansat în consultare publică proiectul Bugetului local pentru anul 2026

Primăria Lupeni a lansat în consultare publică proiectul Bugetului local pentru anul 2026

Primăria municipiului Lupeni a lansat în consultare publică proiectul Bugetului local al municipalității pentru anul 2026, care urmează să fie dezbătut împreună cu toți cei interesați și în cadrul unei dezbateri publice programată pentru data de 7 mai 2026, ora 12,00 la sala de ședințe a Primăriei. Până la această dată, toți cei interesați pot consulta proiectul de buget pe pagina web a Primăriei municipiului Lupeni (www.municipiullupeni.ro). De asemenea, cetățenii pot face propuneri și sugestii pe marginea acestui document, în scris, până la data de 4 mai 2026, ora 10,00, acesta urmând să fie depuse la sediul administrației locale sau pe adresa de e-mail a instituției: [email protected]

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, în linii mari, principalele coordonate ale veniturilor și cheltuielilor estimate de municipalitate prezentate în proiectul de buget supus consultării publice constituie un punct de plecare, destinat să fie șlefuit prin dialogul cu cetățenii și în funcție de rectificările bugetare de la nivel național.

Sumele estimate în constituirea Bugetului local al municipiului Lupeni pentru anul 2026 se cifrează la peste 70,5 milioane de lei, la capitolul venituri, în timp ce cheltuielile estimate sunt de aproximativ 72,3 milioane de lei. Diferența urmează să fie acoperită prin utilizarea eficientă a excedentului acumulat în anii anteriori, asigurând astfel o finanțare neîntreruptă pentru secțiunea de dezvoltare. De asemenea, valoarea bugetului local afarent anului 2026 va fi completat cu sumele pe care administrația locală le la primi de la Direcția Generală a Finanțelor Publice, din cotele defalcate, preucm și de la bugetul Consiliului județean Hunedoara.

Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni

În opinia primarului Lucian Resmeriță, principala sursă de finanțare a proiectelor de inevstiții publice, care reprezintă cel mai important capitol în activitatea administrației locale condusă de acesta, o reprezintă fondurile europene nerambursabile. „Avem în derulare, în diferite etape de execuția sau depuse la organismele de finanțare din fonduri europene, proiecte de dezvoltare locală care se cifrează la sume de peste 10 ori mai mari decât este bugetul propriu al acestui an. Este mai mult decât evident că, în aceste condiții, atragera de fonduri europene constituie cea mai eficientă resursă bugetară pentru dezvoltarea municipiului Lupeni. Cu toate acestea, am inclus în proiectul de buget, sumele necesare pentru cofinanțarea proiectelor europene, dar și pentru unele investiții pe care preconizăm să le putea realiza cu bani de la bugetul local”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Primăria municipiului Lupeni a lansat, de asemenea, în consultare publică și proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului instituțiilor publice care se află în directă subordonare a Consiliului local (școli, grădinițe, spital etc.). Pentru acestea, administrația locală de la Lupeni estimează pentru anul 2026 un buget general cu venituri de 50.178.000 lei și cheltuieli de 50.976.000 lei.