Încurajați de succesul edițiilor precedente ale evenimentelor organizate la sediul din Petroșani în cadrul proiectului cultural național „Noaptea Muzeelor”, Asociația CAR-CFR Petroșani va fi și în acest an gazdă a unor evenimente inedite, incluse în cadrul programului „Noaptea Muzeelor” și derulate sub genericul „Cultural și banii”.
Acestea vor avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, în intervalul orar 19,00 – 02,00 la sediul CAR CFR – Casa Familiei Reunite din Petroșani, unde toți cei interesați sunt invitați să participe la o incursiune spectaculoasă în universul istoriei, culturii și colecțiilor de patrimoniu.
Potrivit preșeidntelui CAR-CFR Petroșani, ing. Dionisie Ardelean, evenimentul reunește în acest an o serie de expoziții tematice dedicate istoriei banilor, patrimoniului feroviar, artei, obiectelor de colecție și tradițiilor culturale, într-o atmosferă aparte, cu accente fantastice și experiențe vizuale captivante.
Vizitatorii vor putea descoperi:
• bancnote românești din 1920 până în prezent;
• exponate din Muzeul de istorie a CAR CFR;
• colecții ale Muzeului Trezoreriei;
• veșminte și obiecte bisericești romano-catolice;
• ceasuri Patent C.F.R. și alte ceasuri de colecție;
• colecții de metaloplastie și monede străine;
• scoici și decorațiuni spectaculoase;
• expoziția imersivă „Constantin Brâncuși”;
• colecții de mașinuțe Hot Wheels;
• trenulețe și diorama funcțională feroviară.
Pe parcursul evenimentului se va asigura ghidajul și prezentarea exponatelor, iar curatorii colecțiilor temporare vor oferi publicului informații și povești despre obiectele expuse.
„SACRUM” – expoziție de veșminte bisericești la sediul CAR-CFR Petroșani.
În cadrul evenimentului cultural european Noaptea Muzeelor 2026, Asociația CAR-CFR Petroșani vă invită să pășiți într-o atmosferă de solemnitate, istorie și spiritualitate prin intermediul expoziției speciale „SACRUM” – o incursiune fascinantă în patrimoniul sacru al comunităților romano-catolice din Valea Jiului. Vor fi expuse obiecte liturgice, veșminte sacerdotale, simboluri religioase de mare valoare spirituală și culturală, provenite din mai multe parohii romano-catolice din Valea Jiului.
Participă:
✦ Biserica Romano-Catolică Petrila – Pr. Bajkó Norbert
✦ Biserica Romano-Catolică Vulcan – Pr. Voiculescu Cristian
✦ Biserica Romano-Catolică Lupeni – Pr. Ruști Alexandru
✦ Biserica Romano-Catolică Petroșani – Pr. Șcheianu Ciprian
„Într-o seară dedicată culturii și patrimoniului, „SACRUM” își propune să aducă publicul mai aproape de frumusețea artei religioase și de simbolistica profundă a tradițiilor romano-catolice. Propunem vizitatorilor noștri o experiență vizuală și spirituală unică, într-un decor elegant și plin de mister. Evenimentul este recomandat iubitorilor de istorie, artă sacră, fotografie și patrimoniu cultural”, spune Dionisie Ardelean, președintele CAR-CFR.
Expoziție imersivă „În mintea Marelui Brâncuși” – o experiență artistică unică în Valea Jiului
Pe 23 mai 2026, de la ora 19,00 la sediul CAR-CFR Petroșani, publicul este invitat să pătrundă într-un univers spectaculos dedicat unuia dintre cei mai mari artiști ai lumii – Constantin Brâncuși.
Parte a unui concept artistic semnat de pasionatul creator de spectracole Valentin Neacșu, evenimentul „În Mintea Marelui Brâncuși” nu este doar o simplă expoziție. Acesta este o experiență vizuală, sonoră și emoțională care explorează gândirea, simbolurile și lumea interioară a artistului care a schimbat pentru totdeauna sculptura modernă.
Valentin Neacșu spune, citându-l pe Brâncuși că „simplitatea nu este un scop, ci esența lucrurilor!” astfel că prin proiecții, instalații, atmosferă imersivă și interpretare artistică, vizitatorii vor descoperi: filosofia simplității în arta lui Brâncuși, simbolurile ascunse din operele sale, relația dintre om, spirit și infinit, reinterpretări contemporane într-un spațiu experimental unic etc.
Participarea publicului la toate activitățile din cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor – Cultural și banii” de la sediul din Petroșani al Asociației CAR-CFR este gratuită și binevenită!