Una dintre limitele fundamentale ale experienței umane este imposibilitatea de a percepe timpul pietrei. Ecouri ale Peșterii propune Peștera Bolii ca un spațiu în care memoria continuă să fie produsă. O peșteră nu începe la intrarea ei și nu se termină în roca care îi definește conturul. Niciun organism nu locuiește pur și simplu în peșteră, ci contribuie la existența ei. Peștera nu schimbă doar ceea ce vedem, ci și modul în care respirăm, ascultăm, ne orientăm și ne raportăm la propriul corp.

Explorarea nu mai înseamnă cartografiere sau descoperire, ci participare. În peșteră, timpul geologic nu este explicat, ci experimentat ca diferență de ritm între corp, piatră, apă și întuneric. Peștera nu este un fundal inert al explorării, ci un mediu viu în care procese geologice, biologice și culturale coexistă și se transformă reciproc. Ea devine simultan un corp modelat de timp, o arhivă geologică în continuă formare, un spațiu ritualic al relației dintre vizibil și invizibil, un instrument acustic în care ecoul nu reproduce sunetul, ci îl transformă în rezonanță, și un organism viu alcătuit din fungi, microbi, minerale, umezeală și întuneric, unde fiecare formă de viață contribuie la existența întregului.

Peștera traducere temporalități incompatibile. Inspirat de ecologii mai-mult-decât-umane și de mit ca formă de cunoaștere relațională, proiectul întreabă cum ar putea cercetarea artistică să renunțe la poziția observatorului și să devină o practică de coexistență.

De ce presupunem că strămoșii noștri sunt doar oameni?

A explora o peșteră înseamnă, astfel, mai puțin a descoperi un loc și mai mult a intra într-o ecologie a prezenței, în care corpul uman întâlnește temporalități și forme de viață care îl preced și îl depășesc. Temporalitatea geologică depășește ritmurile corpului și ale istoriei, iar peștera devine locul unde această diferență poate fi simțită, chiar dacă nu poate fi pe deplin înțeleasă.

Întunericul peșterii nu este absența cunoașterii, ci mediul în care alte forme de percepție și relaționare devin posibile. În Ecouri ale Peșterii, sunetul nu ilustrează peștera, ci o face perceptibilă. Ecoul nu reproduce sunetul, ci transformă spațiul într-un instrument de rezonanță al amintirii poveștilor. Împreună cu întunericul și bioluminiscența fungilor, el creează condițiile unei recalibrări senzoriale, în care corpul este invitat să încetinească, să asculte și să se acorde altor temporalități decât cele cotidiene.

Ce visează o peșteră prin intermediul ciupercilor sale?

Un posibil răspuns vine în cadrul evenimentului din 22 august 2026, de la Peștera Bolii care se va derula sub genericul ”Peștera Bolii: de la piatră la poveste”. Proiectul, al cărui concert este realizat de Andrada Spafiu și Alina Tofan, este implementat de Asociația Urban Lab Valea Jiului, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Din echipa artistică fac parte: Georgiana Vlahbei (etnografă), Andrada Spafiu (instalație și bio costume), Daria Ștefana Pogan (asistentă instalații și costume), Xristina Sarli (bio designer), Alexandra Maciá (sound designer), Denis Păuna (sound designer), Bianca Holobuț (actriță), Alina Tofan (ecoperformer), April Ibinceanu (documentaristă), gcv x kiro (percuție live), Gabriel Jitea (muzician).

Evenimentul este curatoriat de Alina Tofan, iar coordonator al echipei artistice este Bogdan Popa.

Pentru publicul interesat, participarea la acest eveniment special de la Peștera Bolii este liberă, pentru toate vârstele. Cu toate acestea, este necesară rezervarea locului pentru participarea la eveniment, astfel încât organizatorii să poată asigura o experiență calitativă. Rezervă-ți locul aici:
https://forms.gle/ePyx41CaVTppzFga8

”Peștera Bolii: de la piatră la poveste” este un proiect UrbanLab Valea Jiului, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia sunt utilizate. Responsabilitatea revine în întregime beneficiarului finanțării