Ediția a II-a a Taberei de Literatură, Istorie, Filosofie și Etno-Istorie „Kogaionon”, trei zile de reflecție asupra originilor, identității și destinului cultural al Banatului, Văii Jiului și Gorjului -Marga, Caraș-Severin, 21–23 august 2026

Există locuri care, pentru câteva zile, încetează să mai fie simple puncte pe hartă și devin spații de întâlnire între memorie și prezent, între istorie și mit, între literatura vie și straturile adânci ale identității.

În zilele de 21, 22 și 23 august 2026, Marga a fost un asemenea loc. La reședința familiei Nicolae Preda, într-o atmosferă care a păstrat deopotrivă căldura unei întâlniri între prieteni și rigoarea unui colocviu cultural, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Taberei de Literatură, Istorie, Filosofie și Etno-Istorie – „Kogaionon”. Timp de trei zile, scriitori, jurnaliști, critici, cercetători și promotori culturali au adus la aceeași masă teme care, privite separat, ar putea părea îndepărtate: muntele ca spațiu inițiatic, miturile cosmogonice, arhetipurile originilor, simbolistica sacră, memoria industrială, spiritualitatea Banatului și a Văii Jiului, dar și felul în care literatura contemporană încearcă să recupereze o lume aflată sub amenințarea uitării.

Manifestarea s-a desfășurat sub egida Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara, președinte Robert Șerban, fiind coordonată de Gruparea „Margum” din Marga, prin Marcu Mihail Deleanu și Nicolae Preda, de Grupul de Publicații „Cărașul”, reprezentat de Ionel Bota, Cristina-Anișoara Zainea și Corina Vlădoiu, și de Gruparea Culturală „Amfiteatrul Literar” din Petroșani, reprezentată de Mirela Cocheci și Elisabeta Bogățan.

Au răspuns invitației oameni de cultură veniți din mai multe zone ale țării, astfel încât, pentru trei zile, la Marga s-au întâlnit simbolic Banatul de Munte, Valea Jiului, Timișoara și Gorjul.

Alături de scriitorul Nicolae Preda și soția sa, gazdele generoase ale evenimentului, cărora li se cuvin mulțumiri speciale pentru ospitalitate și pentru atmosfera creată, și de reputatul prozator, filolog, lingvist, traducător și cercetător, Marcu Mihail Deleanu, profund legat de viața culturală a localității Marga și a Banatului, s-au aflat Ionel Bota și Cristina-Anișoara Zainea, veniți din spațiul cultural orăvițean, Radu Cernătescu, Elena Rupa și Costel Simedrea, din Reșița, Dumitru Oprișor, din Timișoara, Corina Vlădoiu, din Târgu Jiu, precum și, Elisabeta Bogățan, Mirela Cocheci și Ovidiu Cocheci, din Valea Jiului.

Duminică, cercul întâlnirii s-a lărgit prin prezența lui Erwin Josef Țigla și a lui Gheorghe Jurma, două personalități reprezentative pentru viața culturală a Reșiței și a Banatului Montan.

Prin această diversitate de proveniențe, „Kogaionon” a devenit mai mult decât o întâlnire desfășurată la Marga. A fost un punct de confluență între mai multe geografii culturale: Banatul de Munte, Timișoara, Valea Jiului, și Gorjul.

Marga – de la geografie la simbol

Prima seară, vineri, 21 august, a fixat de la început cheia întregii ediții: muntele nu doar ca realitate geografică, ci ca simbol. Tema „Ținutul Margum, omul și tema muntelui. Semnificații ezoterice și inițiatice în proza și poezia contemporană” a deschis o perspectivă amplă asupra muntelui ca loc al retragerii, al încercării, al revelației și al urcușului interior.

În multe mitologii ale lumii, muntele este axa care unește pământul și cerul. În imaginarul românesc, el dobândește însă o intimitate aparte: este locul păstorului, al sihastrului, al omului care trăiește aproape de ritmurile naturii și de o ordine mai veche decât istoria scrisă. În acest context, Marga și împrejurimile ei au fost privite nu doar prin prisma peisajului, ci ca teritoriu al unei memorii culturale.

Discuțiile din cadrul acestei ediții au pus în lumină felul în care literatura actuală se întoarce, uneori conștient, alteori intuitiv, spre simboluri fundamentale: piatra, pădurea, apa, peștera, focul, mina, coborârea și urcușul, întunericul și lumina. A fost, în fond, o primă invitație de a privi cultura nu exclusiv prin ceea ce consemnează documentele, ci și prin ceea ce comunitățile au păstrat în povestire, legendă, ritual și memorie.

„Izvorul Tămăduirii” – medicina și credința în același loc

Seara de vineri a adus și o experiență care a completat firesc tema sacrului: vizitarea Așezământului medical-creștin „Izvorul Tămăduirii” din Marga. Aici, participanții au descoperit un loc în care îngrijirea trupească și sprijinul sufletesc sunt gândite împreună. Așezământul este legat de numele părintelui doctor Cornel Jupâneanț, medic și preot, o dublă vocație care conferă locului o identitate aparte. Vizita a depășit caracterul unei simple opriri în program. După ce se vorbise despre sacru, inițiere și sens, „Izvorul Tămăduirii” oferea imaginea concretă a unei idei esențiale: omul aflat în suferință nu poate fi redus doar la trup, iar vindecarea poate însemna și grijă, apropiere, compasiune și speranță.

Seara s-a încheiat cu „Seara primei povești de cenaclu”, un spațiu dedicat lecturilor publice, prezentării publicațiilor partenere și dialogului liber.

Nostalgia originilor și geografia sacră

Ziua de sâmbătă, 22 august, a coborât și mai mult spre straturile originare ale imaginarului.

Tema „Nostalgia originilor umanității. Mituri cosmogonice și origini sacre în Munții Banatului și ai Văii Jiului” a devenit prilejul unei incursiuni în memoria simbolică a două teritorii care, dincolo de particularitățile lor, au numeroase puncte de legătură. Banatul de Munte și Valea Jiului sunt spații în care muntele nu reprezintă un simplu fundal. El modelează viața, mentalitatea și chiar felul în care omul își construiește raportarea la lume.

Aici, geografia poate deveni mitologie. O stâncă poate primi o legendă. O peșteră poate deveni poartă spre necunoscut. Un izvor poate păstra ideea începutului. O culme poate deveni loc al revelației. În asemenea comunități, memoria colectivă a păstrat fragmente ale unor reprezentări foarte vechi despre nașterea lumii, despre ordinea cosmică și despre relația dintre om, natură și divinitate.

În aceeași zi, programul a inclus și o analiză critică a simbolismului Bunei Vestiri în arta Danielei Liliana Brebeanu, o temă care a mutat accentul de la mitul colectiv către semn, imagine și memorie spirituală.

Marga, citită la pas

Ziua de sâmbătă a avut însă și o dimensiune aparte: ideile au ieșit dintre pereții locației. Participanții au vizitat centrul comunei Marga și reperele sale identitare, între care Monumentul Eroilor, „Omagiul Cântecului”, Troița, crucea de piatră și biserica.

Marga își poartă istoria la vedere. În piatră, în nume, în monumente, în locurile pe care oamenii le văd zilnic. Astfel de repere spun mai mult decât o succesiune de date. Ele vorbesc despre felul în care o comunitate își păstrează memoria aproape și despre nevoia de a transmite mai departe ceea ce timpul riscă să șteargă.

Casa scriitorului Marcu Mihail Deleanu – o arhivă afectivă

Unul dintre cele mai emoționante popasuri ale zilei a fost la casa scriitorului Marcu Mihail Deleanu. Casa este înconjurată de pomi fructiferi și de verdeață, iar întreaga gospodărie are o energie aparte, greu de redus la o simplă descriere. În curte se înalță un brad. Marcu Mihail Deleanu ne-a povestit că fusese plantat, în urmă cu aproximativ patruzeci de ani, de soția sa, astăzi plecată dintre noi. Din acel moment, bradul a încetat să mai fie doar un copac. A devenit memorie. Patruzeci de ierni și patruzeci de primăveri trecuseră prin ramurile lui, iar el rămânea acolo, păstrând în felul tăcut al arborilor amintirea celei care îl plantase.

Poate că memoria nu are întotdeauna nevoie de monumente. Uneori îi este suficient un copac. Și interiorul casei impresionează. Pe pereți sunt așezate numeroase fotografii, asemenea unor tablouri, chipuri, întâlniri, scriitori, prieteni, ani, evenimente. O viață culturală întreagă pare să se adune în aceste imagini, transformând casa într-o adevărată arhivă afectivă.

Nermeșul și „scaunul inorogului”

În capătul grădinii curge Nermeșul, apa care dă locului o liniște aparte. Tot acolo se află un mic „scaun” natural, format din două pietre, pe care gazda îl numește „scaunul ionorogului”, atribuindu-i o poveste și o semnificație proprie. Am avut onoarea să ne așezăm pe el. Poate pentru altcineva ar fi fost doar două pietre. Dar în asemenea locuri obiectele își pierd anonimatul. Un copac nu mai este doar un copac. O apă nu mai este doar un curs de apă. Două pietre nu mai sunt doar două pietre. Ele primesc nume, povești, sensuri. Și astfel începi să înțelegi mai bine chiar temele despre care se vorbise în cadrul taberei: cum se naște mitul, cum transformă omul geografia în poveste și cum povestea, repetată în timp, devine parte din identitatea unui loc.

Bucova – piatra care păstrează memoria Romei

Tot sâmbătă, itinerarul a continuat spre Bucova, sat aparținător comunei Băuțar, la vechea carieră de piatră din epoca romană. La sosire, participanții au fost întâmpinați de Romeo Răduță, primarul comunei Băuțar, care a prezentat istoria locului, vechea carieră și importanța acesteia pentru trecutul zonei. Explicațiile sale au transformat vizita într-o adevărată lecție de istorie în aer liber.

Acolo, trecutul nu mai trebuia imaginat. Era în fața noastră. În piatră, în munte. în urmele lăsate de oameni cu multe secole în urmă.

Primarul Romeo Răduță ne-a prezentat și așezământul monahal ridicat în apropierea carierei, iar apropierea dintre cele două repere a creat una dintre cele mai sugestive imagini ale întregii tabere.

De o parte – piatra purtând urmele unei lumi vechi, de cealaltă parte – liniștea rugăciunii. Istorie și credință. Muncă și contemplație. Trecut și prezent. Omul Antichității căuta în munte materia din care să-și construiască lumea. Monahul caută în munte liniștea necesară pentru a se desprinde de lume. Iar între cele două rămâne muntele – martor al trecerii veacurilor.

De la muntele sacru la furnal

Duminică, 23 august, perspectiva s-a schimbat. Dacă primele două zile fuseseră dominate de miturile originilor și de simbolismul muntelui, ultima parte a taberei a adus în centrul discuțiilor mitologia industriei.

Tema „Reșița 255. Spectacolul inițiatic al mitului industriilor românești” a deschis una dintre cele mai interesante direcții ale ediției. Duminică ni s-au alăturat și Erwin Josef Țigla și Gheorghe Jurma, două personalități profund legate de cultura și memoria Banatului de Munte.

Poate industria să producă mit? Poate o uzină să devină pentru o comunitate ceea ce fusese cândva muntele? Poate  furnalul să dobândească valoare simbolică? Istoria Reșiței oferă suficiente argumente pentru un răspuns afirmativ. În comunitățile industriale, fabrica nu a însemnat numai loc de muncă. În jurul ei s-au construit orașe, destine, genealogii, solidarități, mentalități. Sirena uzinei ordona timpul. Schimburile reglau existența. Furnalul devenea reper în peisaj. Fierul, focul și munca construiau o adevărată mitologie modernă.

Epoca postindustrială și „Geneza uitată”

Masa rotundă „Epoca postindustrială și scrierea literaturii. Simboluri, arhetipuri și «Geneza uitată»” a constituit punctul în care aproape toate temele ediției s-au întâlnit.

Pentru Banatul de Munte și Valea Jiului, epoca postindustrială nu este un concept abstract. Este realitate. Înseamnă uzine închise sau transformate, mine dispărute, cartiere care și-au pierdut ritmul de altădată, comunități obligate să își regândească identitatea.

Și tocmai aici începe literatura. Atunci când dispare funcția economică a unui loc, rămâne întrebarea asupra memoriei lui. Ce se întâmplă cu o comunitate atunci când dispare industria în jurul căreia s-a format? Ce se întâmplă cu omul după închiderea minei? Ce se întâmplă cu orașul după oprirea furnalului? Și, mai ales, cine păstrează poveștile celor care au trăit acolo?

Literatura nu reconstruiește fabrici. Nu redeschide mine. Dar poate salva memoria lor. Poate transforma zgomotul utilajelor în poveste, praful de cărbune în simbol, furnalul în arhetip și destinul muncitorului în literatură.

Aceasta este, poate, adevărata „Geneză uitată”: începutul unei lumi despre care generațiile viitoare ar putea să nu mai știe nimic dacă literatura, istoria și memoria comunitară nu o vor recupera.

Ultima zi – concluzii și perspective

Duminica nu a fost însă doar o zi a bilanțului. A fost și o zi a întrebării: ce facem mai departe?

S-a vorbit despre perspectivele proiectului, despre felul în care fiecare dintre cei prezenți poate contribui la promovarea și păstrarea culturii, despre nevoia de a documenta memoria orală, de a recupera poveștile locale și de a pune în valoare patrimoniul istoric, industrial și spiritual. S-a vorbit despre cărți, despre reviste, despre arhive, despre proiecte comune, despre generațiile tinere și despre responsabilitatea de a nu lăsa lucrurile să se piardă. Pentru că o cultură nu se păstrează singură. Ea trebuie cunoscută, scrisă, povestită, fotografiată, arhivată, transmisă și, mai ales, trăită

În acest context, s-a conturat firesc și ideea unei apropieri mai puternice între Banatul de Munte, Valea Jiului și Gorj. Trei teritorii cu istorii diferite, dar cu multe rădăcini comune. Valea Jiului poartă memoria mineritului, a comunităților formate în jurul minei, a muntelui și a unei identități construite prin muncă, solidaritate și încercare. Banatul de Munte păstrează memoria unei impresionante civilizații industriale, dar și diversitatea culturală și etnică ce îl leagă firesc de spațiul mitteleuropean. Gorjul aduce forța unei tradiții culturale în care satul, mitologia populară, arta și literatura au dat culturii române simboluri fundamentale. Trei regiuni. Trei istorii. Dar aceeași nevoie de memorie.

Poate că, din asemenea întâlniri, s-ar putea contura în timp un adevărat coridor cultural al muntelui, care să lege Banatul de Munte, Valea Jiului și Gorjul prin proiecte comune, reviste, conferințe, expoziții, trasee culturale și recuperări ale patrimoniului. Pentru că muntele nu desparte întotdeauna. Uneori unește.

O tabără, dar mai ales un laborator de idei

La finalul celor trei zile, „Kogaionon” și-a confirmat vocația de a fi mai mult decât o tabără literară.

A fost un laborator de idei. Un spațiu în care istoria s-a întâlnit cu filosofia, literatura cu etnologia, arta cu simbolistica, iar memoria industrială cu miturile vechi ale muntelui. Dar poate cea mai mare calitate a acestei ediții a fost aceea că ideile nu au rămas închise între pereții unei încăperi.

Am vorbit despre munte și am mers pe munte. Am vorbit despre sacru și am vizitat „Izvorul Tămăduirii” și așezământul monahal de la Bucova. Am vorbit despre memorie și am intrat în casa lui Marcu Mihail Deleanu. Am vorbit despre istorie și am văzut-o înscrisă în piatră. Am vorbit despre timp, iar Nermeșul curgea mai departe.

Mulțumiri gazdelor

La finalul acestei ediții, mulțumirile noastre se îndreaptă în mod special către Nicolae Preda și soția sa, pentru ospitalitatea, generozitatea și căldura cu care au primit participanții.

Într-un eveniment cultural, programul și temele sunt importante. Dar există și o dimensiune care nu apare pe afiș. Masa în jurul căreia se adună oamenii. Conversația dintre două sesiuni. Cafeaua băută împreună. Povestea spusă după închiderea oficială a programului. Sentimentul că, pentru câteva zile, oameni veniți din locuri diferite devin o comunitate.

Și pentru toate acestea, gazdelor li se cuvin mulțumiri.

În loc de concluzie

Duminică, 23 august, odată cu formularea concluziilor ediției, întâlnirea de la Marga s-a încheiat oficial. Dar marile întâlniri culturale nu se sfârșesc odată cu închiderea programului. Ele continuă prin ideile care rămân, prin cărțile descoperite, prin dialogurile începute, prin întrebările la care nu s-a găsit încă un răspuns, și, mai ales, prin punțile construite între oameni și între locuri.

Pentru trei zile, la Marga, Banatul de Munte, Valea Jiului și Gorjul s-au întâlnit într-un amfiteatru fără ziduri, ridicat între munți, memorie și cuvânt.

Iar dacă una dintre întrebările acestei ediții a fost unde trebuie căutate originile, răspunsul posibil este că ele nu se află numai în trecut. Originile trebuie, uneori, reconstruite prin cercetare, prin memorie, prin artă, prin literatură și prin oameni care încă mai cred că o comunitate își poate regăsi viitorul atunci când nu își uită poveștile.