Avantul Editor
Biserica Ortodoxă sărbătorește vineri Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri
Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. O alta poveste izvorâtă din străvechiul folclor romanesc ne aduce îndrumare despre faptul ca numai in ziua Izvorului Tamadurii iese o apa vindecatoare dintr-un put sapat de Fecioara Maria in vecinatatea Ierusalimului. Potrivit acestei superstitii, orice om bolnav ce bea din agheazma acestui put se insanatoseste pe loc. Din batrani aflam ca de Izvorul Tamaduirii este bine sa ne spalam cu roua si sa bem Aghiasma, pentru a ne feri de boli sau chiarCItește mai departe
Situația de la Spitalul Județean de Urgență din Deva a fost reanalizată de ministrul Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat joi la Deva pentru a analiza situaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, la 12 zile de la numirea conducerii militare. Comandantul militar al spitalului, lt.col.dr. Constantin Vlase, i-a prezentat ministrului Sănătății, dar şi prefectului Vasilică Potecă, care l-a însoțit pe Nelu Tătaru în vizita sa la Spitalul de Urgență Județean din Deva, situaţia actuală atât din punct de vedere medico-sanitar cât şi administrativ. Potrivit informaţiilor oferite, în perioada care a trecut de la preluarea managementului militar, la spitalul din Deva au fost efectuate modificăriCItește mai departe
Noi verificări la transporturile de mare tonaj pe drumurile din județul Hunedoara
Serviciul Autoritate Județeană de Transport (SAJT) din cadrul Consiliului Județean (CJ) Hunedoara împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara efectuează joi, 23 aprilie 2020, controale în trafic rutier în vederea respectării masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise, pe drumurile județene și eliberarea autorizațiilor speciale de transport. Astfel, în punctul de control stabilit pe DJ 706A, pe raza localității Ilia (străzile Traian și Unirii), nu au fost aplicate contravenții până la această oră, conducătorii auto verificați acceptândCItește mai departe
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. El este considerat unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin-ortodox. În traditia populara Sfantul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor. In spiritualitatea populara, intre San-George si Samedru (Sfantul Dumitru) exista o intelegere cosmica. Se spune ca atunci cand broastele canta pentru prima oara, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viata. InCItește mai departe
Raed Arafat: Relaxarea de după 15 mai nu înseamnă că a trecut riscul sau pericolul. Unele domenii vor fi în continuare restricţionate
Raed Arafat, secretarul de stat în MAI, a declarat, miercuri, la emisiunea „Marius Tucă Show”, că relaxarea de după 15 mai nu înseamnă că a trecut riscul sau pericolul. „Dacă nu respectăm măsurile de igienă vor exploda cazurile”, a spus Arafat, potrivit Mediafax. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, miercuri, la emisiunea „Marius Tucă Show”, că măsurile de relaxare a restricțiilor vor fi introduse treptat, dar că acest lucru nu înseamnă că pericolul a trecut. „Aceste măsuri vor fi spuse. Vor fi luate treptat. Sunt măsuri compensatoriiCItește mai departe
Ministrul Educației, despre cursurile online: Elevii pot fi notați, iar nota poate fi trecută în catalog cu acordul părinților
Toate școlile din România sunt obligate să reia cursurile online pentru elevi, în perioada în care cele fizice sunt suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. Așadar, dacă până acum cursurile se țineau online sub o formă de recomandare, acestea au devenit obligatorii pentru toate unitățile de învățământ din România, iar Ministrul Educației a ținut să adauge în direct la Digi24 faptul că elevii vor putea să primească și note. Până acum, cursurile online pentru elevi s-au desfășurat în baza unei recomandări în acest sens de la Ministerul Educației. „Recomandarea aCItește mai departe
Președintele ANOFM: Pentru luna aprilie vor fi depuse cereri de șomaj tehnic pentru un milion de angajați
Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Victor Picu, spune că pentru luna aprilie, vor fi depuse cereri de șomaj tehnic pentru un milion de angajați, potrivit estimării acestuia. Acesta spune că, cereri pentru șomaj tehnic, pentru luna martie, au fost depuse pentru 570.000 de salariați. Pentru 320.000 au fost făcute plățile înainte de Paște, pentru restul urmând să fie finalizate plățile luna aceasta. „În mai, pentru aprilie, ne așteptăm să fie depuse cereri pentru un milion de angajați”, a spus șeful ANOFM. Pentru perioada 1 – 15CItește mai departe
Primăria Uricani și Consiliul județean Hunedoara, parteneri pentru dezvoltarea orașului Uricani
Dincolo de propriile proiecte de dezvoltare locală pe care administrația publică din orașul Uricani le derulează cu fonduri de la bugetul local sau cu finanțări de la bugetul de stat ori din fonduri europene, primarul Dănuț Buhăescu a făcut apel, ori de câte ori a putut, și la autoritățile județene în ceea ce privește dezvoltarea de către acestea a unor proiecte de interes local. În acest context s-a înscris și întâlnirea de lucru pe care Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani și Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara au avut-oCItește mai departe
Costel Avram se declară optimist în legătură cu finalizarea lucrărilor la drumul din Parâng
Pentru administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, investiția pe care Consiliul județean Hunedoara o derulează în zona turistică a municipiului Petroșani pentru modernizarea DJ 709F pe porțiunea cuprinsă între Cabana Rusu și satul de vacanță din partea superioară a stațiunii Parâng, reprezintă și un proiect de suflet. Asta pentru faptul că ideea modernizării acestui drum vine încă din perioada în care Avram era vicepreședinte al CJH, perioadă în care drumul a fost clasificat drept drum județean tocmai pentru ca autoritățile județene să poată face investiții în reabilitarea și modernizareaCItește mai departe
Gene Deitch. Regizorul Mai Multor Pelicule ”Tom And Jerry” A Murit
Gene Deitch, cunoscut ca regizor al mai multor pelicule din seria ”Tom and Jerry” a murit pe neaşteptate la 95 de ani, titrează platforma Daily Express. Cineastul a încetat din viaţă la Praga, unde locuia din 1959. Cauza morţii sale nu a fost legată de noul coronavirus dar decesul a fost descris drept ”neaşteptat”, fără ca Deitch să fi suferit de vreo afecţiune anterioară. Deitch a regizat 13 episoade din seria ”Tom şi Jerry” şi mai multe din ”Popeye Marinarul”. Filmul său ”Munro” a fost premiat cu Oscar pentru celCItește mai departe
SFATURI PRACTICE / Cum să-i creezi iubitei tale un spațiu minunat de relaxare. Iată câteva metode simple.
Fiecare bărbat știe că este esențial să-i ofere partenerei sale atenția și grija de care aceasta are nevoie. Pentru a-i demonstra unei femei cât de importantă este pentru tine, poți apela la numeroase metode. De-a lungul timpului, ai ocazia să înveți care sunt gusturile ei, ce nevoi are și cu ce o poți surprinde plăcut. Anumite daruri, însă, nu vor da greș niciodată, pentru că sunt dovada limpede a sentimentelor tale pentru ea. Iar una dintre modalitățile cele mai reușite de a-i transmite ceea ce simți este să-i amenajezi unCItește mai departe
Curățenie de primăvară la Sarmizegetusa Regia
În aceste zile, în situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia sunt în plină desfășurare acțiunile de igienizare specifice acestei perioade a anului. Angajați ai Serviciului Public pentru Administrarea Monumentelor Istorice din cadrul Consiliului Județean Hunedoara au acționat în zona aflată la intrarea în sit, unde au fost strânse frunzele uscate și au fost verificate băncile de lemn destinate vizitatorilor pentru a vedea dacă au nevoie de anumite reparații după sezonul de iarnă. Și în incinta sacră a cetății dacice au fost executate o serie de lucrări de întreținere periodică deCItește mai departe
Controale în trafic pe drumurile județene și amenzi pentru transportatorii prinși cu nereguli
Serviciul Autoritate Județeană de Transport (SAJT) din cadrul Consiliului Județean (CJ) Hunedoara împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara efectuează miercuri, 22 aprilie 2020, controale în trafic rutier în vederea respectării masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise, pe drumurile județene și eliberarea autorizațiilor speciale de transport. Astfel, în punctul de control stabilit pe DJ 706A, pe raza localității Ilia (străzile Traian și Unirii), au fost aplicate până la această oră 5 contravenții pentru refuzul conducătorilor autoCItește mai departe
Se caută constructor pentru bazinul de înot de la Lupeni
Lucrările de execuție pentru obiectivul de investiții ”Bazin de înot didactic, municipiul Lupeni, localitate Lupeni, județul Hunedoara” au intrat în faza de licitație. Compania Națională pentru Investiții (CNI) a scos la licitația contractul de execuție pentru această importantă investiție publică de care vor beneficia, în scurt timp, locuitorii municipiului Lupeni. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, cel care, de altfel, a inițiat anul trecut demersurile pentru obținerea finanțării acestui proiect, se declară optimist în ceea ce privește perioada de timp care va mai trece până la punerea în funcție a viitoruluiCItește mai departe
COVID-19 / 468 de noi cazuri de îmbolnăvire în 24 de ore, dintre care 13 în județul Hunedoara
Până astăzi, 22 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.710 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre acestea un număr total de 405 fiind semnalate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 468 de noi cazuri de îmbolnăvire, 13 dintre acestea fiind consemnate la nivelul județului Hunedoara. Totodată, până acum, 508 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, SatuCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Comunicat de presă privind modul de depunere și eliberare al unor documente
În ceea ce privește depunerea documentelor pentru emiterea Certificatelor de Urbanism, Autorizațiilor de Construire, Avizelor de Oportunitate, Avizelor Arhitectului Șef, facem precizarea că, în această perioadă, cererile însoțite de documentele/documentațiile, întocmite potrivit prevederilor legale, se vor depune prin poștă sau pe e-mail la adresa: [email protected]. Cererile pentru emiterea Certificatelor de Urbanism, Autorizațiilor de Construire, Avizelor de Oportunitate, precum și documentele/documentațiile necesare sunt accesibile pe pagina http://www.cjhunedoara.ro/index.php/serviciul-urbanism-avizare-autorizare. Cererea pentru emiterea avizului Arhitectului Șef, este accesibilă pe pagina http://www.cjhunedoara.ro/index.php/compartiment-urbanism-amenajarea-teritoriului. Pe cereri se va specifica obligatoriu numărul de telefon și adresa de e-mail pe care se vorCItește mai departe
Au fost desemnate seriile câștigătoare la ”Tombola Primăverii 2020” organizată de Casele de Ajutor Reciproc din regiunea Vest
Asociația Caselor de Ajutor Reciproc din regiunea Vest, din cadrul căreia fac parte și CAR-urile hunedorene, a organizat zilele trecute, în preajma sărbătorilor pascale, extragerea tichetelor de tombolă din promoția ”Tombola Primăverii 2020”, la care au participat toți membrii CAR-urilor înscrise la Asociația Caselor de Ajutor Reciproc din regiunea Vest. Tombola cuprinde 41 de premii după cum urmează: Marele premiu: – 1 autoturism Dacia Sandero Stepway; 25 premii în bani a câte 5.000 lei fiecare; 35 premii în bani a câte 2.500 lei fiecare; 40 premii în bani a câteCItește mai departe
O şansă în plus pentru oamenii fără locuri de muncă din Valea Jiului
Ministerul Fondurilor Europene a prelungit termenul de depunere a proiectelor pentru apelul privind “Îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea gradului de ocupare a șomerilor și persoanelor inactive din Valea Jiului în corelare cu nevoile pieței muncii”. Proiectele pot fi depuse până la data de 11 mai 2020, având în vedere starea de urgență instituită în România și măsurile aferente adoptate de autoritățile statului în contextul pandemiei COVID-19, precum și oportunitatea generată de acest apel de proiecte pentru locuitorii din Valea Jiului. Apelul, deschis în cadrul Programului Operațional Capital UmanCItește mai departe
Primul an fără nedei în comunitatea momârlanilor Văii Jiului
Nu încape îndoială că sărbătorile Paștelui din Anul Domnului 2020 au fost mai grele ca niciodată. Așa cum la fel de categoric este faptul că, măcar în comunitățile de momârlani, zilele acestea de după sărbătorile Paștelui sunt și mai triste pentru că epidemia a ”închis” și porțile poate celor mai frumoase tradiții și obiceiuri ale acestora: nedeile de după Paște. De sute de ani ori poate chiar mai mult, căci adânc înrădăcinată în timp, până la începuturile erei creștine, este tradiția aceasta a nedeilor de după Paște în comunitățile deCItește mai departe
Ești departe de cei dragi? Iată CUM îi poți surprinde plăcut de la distanță!
Perioada autoizolării trece cu dificultate pentru o mare parte din populație, iar multe persoane resimt efectele distanțării de cei dragi. Stările de anxietate și singurătate își fac tot mai simțită prezența. De aceea, apare nevoia reconectării prin orice mijloc posibil. Dacă te simți departe de persoanele importante din viața ta, le poți face câteva surprize plăcute, prin care să le transmiți sentimentele tale și care să reprezinte o sursă de bucurie pentru ei în aceste momente complicate. Descoperă 5 moduri de a-i surprinde de la distanță pe cei dragi UnulCItește mai departe
SFATURI PRACTICE / Tipurile de gard dintre care poți alege atunci când ai o casă construită în stil american
Dacă ți-ai construit de curând o casă în stil american, dar încă nu ai ales modelul de gard care să înconjoare curtea, nu trebuie să disperi, deoarece este mult mai bine să nu te grăbești atunci când alegi elementele definitorii ale unei locuințe. Gardul reprezintă o componentă de bază a unei case, fapt pentru care întotdeauna trebuie să iei în considerare doar modelele moderne, care să se potrivească de minune cu design-ul exterior al căminului. În cazul în care ești indecis, dar îți dorești foarte mult să finalizezi curtea, iaCItește mai departe
Sfintele Paști, între deznădejde, speranță și încredere, în comunitatea brădenilor
Sfintele Sărbători ale Paștelui au fost anul acesta dureroase și pentru comunitatea ortodoxă din Brad, acolo unde oamenii au înțeles că pentru a putea birui epidemia de coronavirus trebuie să stea departe de sfintele lăcașuri ale credinței și să primească în casele lor Lumina Sfântă a Învierii Domnului, dar și cel mai frumos mesaj al lumii creștine: ”Hristos a Înviat !” Printre cei care au adus acest mesaj s-a numărat și Florin Cazacu, primarul municipiului Brad care a postat pe pagina sa de socializare un emoționant videoclip realizat în BisericaCItește mai departe
Claudiu Feier – Multiplu Campion Național La Numai 19 Ani
Multiplu medaliat la Campionatele Naționale organizate de Federația Română de Popice, sportivul Claudiu Feier, legitimat la CS Inter Petrila a împlinit zilele acestea frumoasa vârstă de 19 ani. Palmaresul bogat al medaliilor obținute de sportivul petrilean, antrenat de Marcel Dobrică, la Finalele Campionatelor Naționale de Popice, l-a adus, nu o singură dată, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cucerind titluri de campion național la sportul cu popice, medalii de argint și bronz, atât la individual, cât și în tandem, sprint sau pe echipe. ”Sunt foarte mulțumit de rezultatele elevilorCItește mai departe
Traian Berbeceanu – Reacție Dură După Incidentele De La Hunedoara, Săcele Sau Bucureşti
Reacție dură a șefului de Cabinet al ministrului de Interne Marcel Vela, care afirmă într-o postare pe Facebook că forţele de ordine vor fi intransigente cu derbedeii şi vor face tot ce trebuie pentru a restabili liniştea şi ordinea publică, referindu-se la cazurile de la Hunedoara, Săcele sau Bucureşti. Acesta are un mesaj şi pentru ”vitejii” care din spatele tastaturii jignesc forţele de ordine, dar şi pentru ”specialiştii” care care dau sfaturi pentru intervenţii. Traian Berbeceanu mai spune că ”la violenţă trebuie răspuns cu violenţă”. ”Nu am să vă spunCItește mai departe
Simpozioanele naționale studențești de la Universitatea din Petroșani au fost amânate pentru toamnă
Programate inițial să se desfășoare în prima jumătate a lunii mai, cele trei simpozioane naționale studențești organizate de Universitatea din Petroșani au fost reprogramate pentru luna octombrie 2020, data exactă de desfășurare a acestora urmând să fie anunțată în timp util. Decizia apariție Consiliului de Administrație al Universității din Petroșani și a fost luată în contextul măsurilor necesare pentru limitarea riscurilor de extindere a infecțiilor cu noul coronavirus. Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin spune că este vorba despre o serie de manifestări științifice apreciate în mediul academic românesc,CItește mai departe
Șeful DSU: ”Încă Este Devreme De Vorbit De Măsuri De Relaxare…”
Scenariile privind relaxarea restricțiilor vor fi luate în calcul abia atunci când vor fi întrunite trei condiții esențiale: numărul de cazuri noi va scădea susținut mai multe zile consecutiv, modul de răspândire să se transforme dintr-unul comunitar continuu într-unul răzleț fară apariția unor noi focare, iar sistemul sanitar se va afla într-o situație de echilibru raportat la numărul total de cazuri așa încât să poată face față la eventuale creșteri bruște după o relaxare a interdicțiilor. ″Încă este devreme de vorbit de măsuri de relaxare și să spunem că, deCItește mai departe
COVID-19 / Numărul cazurilor de infecție cu noul coronavirus în România a trecut de 9000
Până astăzi, 21 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 392 sunt consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 306 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 482 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș,CItește mai departe
2,3 milioane de lei din bugetul instituțiilor de cultură subordonate CJH vor fi utilizați în lupta împotriva răspândirii COVID-19
Mai multe instituții de cultură din județul Hunedoara vor pierde o parte din sursele de finanțare aprobate în bugetul inițial pentru anul 2020 pentru a permite legislativului județean completarea sumelor necesare pentru sprijinirea luptei împotriva răspândirii virusului COVID-19. Astfel, înaintea sărbătorilor pascale, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a solicitat instituțiilor de cultură din subordinea sa, respectiv Teatrul de Artă din Deva, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Deva-Hunedoara, Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice și Teatrul Dramatic „I. D. Sârbu” din Petroșani, rectificarea bugetelor înCItește mai departe
9000 de angajați hunedoreni, în șomaj tehnic în primele două săptămâni ale lunii aprilie
Potrivit informațiilor puse la dispoziție de AJOFM Hunedoara, înaintea sărbătorilor de Paște,m respectiv în zilele de 15 și 16 aprilie 2020, au fost efectuate plăți pentru 1.238 de agenți economici din județul Hunedoara, care au solicitat șomajul tehnic pentru un efectiv de aproximativ 9.000 de salariați. Plățile, aferente perioadei de șomaj tehnic cuprinsă între 1 și 16 aprilie 2020, efectuate de AJOFM Hunedoara, au fost în valoare totală de 5.073.670 de lei. AJOFM Hunedoara informează că în cursul acestei săptămâni vor fi efectuate și plățile către alți agenți economici careCItește mai departe
S-au reluat lucrările de modernizare la drumul județean din Parâng
Așa cum autoritățile județene au anunțat încă din 14 aprilie 2020, după întâlnirea de analiză pe care au avut-o cu dirigintele de șantier și cu executantul lucrărilor de la proiectul modernizării DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng, imediat după sărbătorile de Paște au fost reluate lucrările de investiții la acest important proiect de investiții publice derulate de Consiliul județean Hunedoara în Valea Jiului. Astfel, marți, 21 aprilie 2020, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 709 F, Cabana Rusu – Masivul Parâng. Vestea și maiCItește mai departe
Nihil Sine Deo – Nimic Fără Dumnezeu
20 aprilie, Ziua Decorației regale Nihil Sine Deo. La data de 30 decembrie 2009, Majestatea Sa Regele Mihai I a instituit Decorația regală Nihil Sine Deo, a cărei sărbătoare anuală este desemnată în ziua de 20 aprilie. În istoria modernă a României, 20 aprilie are două semnificații: ziua de naștere (în anul 1839) a Regelui Carol I și ziua în care a fost ales Domnitor al Principatelor Romane Unite (1866). Decorația regală “Nihil Sine Deo” poate fi acordată personalităților marcante din domeniul social, științific, educațional, cultural, spiritual, economic, politic șiCItește mai departe
CS Inter Petrila (Parângul Lonea), La 99 De Ani
Nota autorului: La Petrila, fotbalul se joacă din pasiune și dragoste pentru acest sport rege. Suntem acum într-o situație excepțională cauzată de pandemia Covid-19 (Coronavirus) și cred că nimeni nu s-ar fi gândit vreodată să existe și o astfel de situație în care sportul este pur și simplu blocat. O criză nedorită căreia, din păcate, îi va urma și altele, de natură economică, care se vor resimți și în lumea sportului. Vorbim de un an 2020 cu un campionat întrerupt de pandemie, ceea ce se mai întâmpla doar în timpulCItește mai departe
COVID-19 / Numărul cazurilor noi de coronavirus în România a încetinit
Potrivit informațiilor prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 20 aprilie 2020, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), din care 392 sunt consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.017 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad,CItește mai departe
Exemplu de credință, umanitate și responsabilitate, de Sfintele Paști, la Lupeni
Nu mai puțin de 250 de voluntari s-au alăturat eforturilor făcute de preoții din Parohiile ortodoxe ale municipiului Lupeni și de conducerea Primăriei municipiului Lupeni, pentru ca, la sărbătorile pascale, de pe masa niciunui creștin ortodox din această localitate să nu lipsească Sfintele Paști, așa cum tot acești inimoși oameni de bine au fost cei care au împărțit în noaptea Învierii, Lumina sfântă la casele oamenilor și au răspuns mesajului creștin ”Hristos a Înviat !”, cu replica plină de credință ”Adevărat a Înviat !” Astfel, pandemia epidemiologică nu a pututCItește mai departe
Mesaj de Paște / Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan
Sărbătoarea Învierii Domnului constituie pentru noi toți nu doar esența creștinătății, ci și speranța și încrederea în oameni și, mai ales, în puterea divină. Bucurați-vă de această sărbătoare, închinați-vă în fața miracolului Învierii Domnului și urmați Lumina în tot ceea ce faceți pe pământ. Vă doresc ca Sfânta Sărbătoare de Paște să vă aducă lumină, căldură și sănătate. Hristos a înviat ! ing. Gheorghe ILE – Primarul municipiului Vulcan
Mesaj de Paște / Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani
Cu ocazia sărbătorilor pascale, doresc să le transmit tuturor studenților noștri, corpului academic, colectivului Universității din Petroșani și întregii comunități, urări calde de sănătate, prosperitate, fericire și liniște sufletească. Vă doresc, cu drag, să vă bucurați de un Paște fericit ! prof.univ.dr.ing. Radu Sorin – Rectorul Universității din Petroșani
Mesaj de Paște / Cristian Ionică – director general Apa Serv Valea Jiului
Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă și în gând, împăcare și regăsirea înțelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat ! Cristian Ionică Director general Apa Serv Valea Jiului
Mesaj de Paște / George Artur Găman, director general INCD-INSEMEX Petroșani
Sfintele Sărbători de Paşti să vă facă viaţa mai frumoasă, mai bogată şi mai îmbelşugată. Fie ca învierea Mântuitorului să vă aducă lumină, căldură şi iubire în suflete şi cugete ! Vă doresc Paşte fericit ! Dr.ing. George Artur Găman, Director general INCD INSEMEX Petroşani
Mesaj de Paște / Cristian Resmeriță – senator, Președinte PSD Lupeni
Cu inima curată, mă alătur creștinilor din Valea Jiului și din întreaga lume, care vestesc în aceste zile Învierea Domnului Isus Cristos. Vă doresc sărbători în pace, cu cu masa îmbelșugată, cu sănătate și pace. Fiți fericiți și călăuziți-vă viața în lumină, cu speranță și încredere, cu dragoste și credință. Paște fericit ! Senator Cristian Resmeriță – Președinte PSD Lupeni
Mesaj de Paște / Vasile Jurca, primarul orașului Petrila
Cu prilejul sfintei sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, mă alătur cu smerenie tuturor dreptcredincioşilor creştini care rostesc în lumina izbăvitoare a lumânărilor și în bătaia clopotelor, salutul pascal Hristos a Înviat! Vă doresc tuturor ca harul și binecuvântarea celei mai înalte dintre sărbători să vă însenineze sufletul. Paște fericit ! Vasile Jurca – Primarul orașului Petrila
Mesaj de Paște / Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara
Lumina Învierii transformă întunericul în văpăi de lumină care luminează chipurile noastre, sufletele, minunea pe care o sărbătorim fiind garanția că viața își va relua cursul ei firesc. Să privim înainte cu speranța care învie și reînvie odată cu Hristos! Paște binecuvântat! Costel Avram, Administrator public al județului Hunedoara
Mesaj de Paște / Dan Daniel, secretar general al județului Hunedoara
Minunea învierii lui Iisus să vă bucure inimile, să vă lumineze viaţă, să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei, bucuriei, să vă întărească încrederea în vremuri mai bune! Hristos a Înviat! Daniel Dan, Secretar General al Județului Hunedoara
Mesaj de Paște / Daniel Andronache, vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara
Sărbătoarea Paștelui să vă aducă liniște sufletească, belșug și speranță de mai bine. Trăim un moment special, înălțător, care ne învață să fim mai buni, mai îngăduitori, mai înțelepți. Paște Fericit! Daniel Costel Andronache, Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara
Mesaj de Paște / Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
Sfintele Sărbători ale Paștelui să vă lumineze viața, iar sacrificiul Mântuitorului să vă fie călăuză în tot ceea ce faceți. Vă doresc, din toată inima, un Paște fericit și îmbelșugat, cu sănătate, pace și liniște alături de cei dragi. HRISTOS A ÎNVIAT ! Lucian Resmeriță – Primarul municipiului Lupeni
Mesaj de Paște / Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani
Ziua Sfântă a Învierii Domnului să vă aducă încredere, bunătate, pace și speranță. Vă doresc tuturor un Paște fericit, luminos, cu bucurii și împlinirea tuturor dorințelor. Sărbători fericite! Hristos a Înviat! Dănuț Buhăescu – Primarul orașului Uricani
Mesaj de Paște / Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului județean Hunedoara
Sfintele sărbători ale Paștelui au în acest an conotații speciale. Ne apropie și mai mult de Dumnezeu și ne deschid o nouă perspectivă asupra sacrificiului suprem. Este o lecție care ne învață să fim mai buni și mai iertători, să ne bucurăm de lucrurile care ne înconjoară și să fim mereu cu gândul la semeni. Paște Fericit! Hristos a Înviat! Mircea Flaviu Bobora, Președintele Consiliului Județean Hunedoara
Rămâi sus, îngerul meu ! / O poezie de Dorel Neamțu
Scrie-ți numele pe cer Cu-al tău gând, de foc nestins Să te văd și să mai sper Să cuprind ce n-am cuprins Voi zidi din Rai și hău O COLUMNĂ dinadins Să sfințesc numele tău Ce va fi veșnic aprins. Atunci lumea va vedea Licărind, parcă, un sfânt Cum pe cer mai arde-o stea Izvorâtă din pământ Din lumină și din glas Inflori-vor ghiocei Primăvară am să-mi las Toată viața-n ochii mei De va cădea pe pământ Literă din harta ta Păsări s-or roti în cânt Ape se vor tulbura.CItește mai departe
Noul acord al Ministerului Afacerilor Interne cu Biserica Ortodoxă Română cu privire la Slujba de Înviere
Având în vedere estimările recente ale specialiştilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus, Acordul Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne, din data de 14 aprilie 2020, se modifică după cum urmează: • 1. Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult. • 2. Pâinea binecuvântată, înCItește mai departe
Sfinte Paști și lumina învierii vor ajunge în casele creștinilor petrileni
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, le dă asigurări creștinilor de rit ortodox din această localitate că, în ciuda restricțiilor de mobilitate impuse în acest an de autorități în contextul epidemiei cu noul coronavirus, cea mai importantă sărbătoare a lumii creștine, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, îi va găsi pe petrileni cu lumina sfântă și cu Sfintele Paști pe masa de sărbătoare. ”Suntem cu toții puși în situația de a nu putea fi prezenți la slujbele religioase din Săptămâna Mare și din noaptea Învierii Domnului. Vă recomand tuturor, dragi petrileni, săCItește mai departe
”Drumul Crucii” în procesiune solitară, în anul 21, spre Golgota de la Straja
Una dintre cele mai frumoase procesiuni ale ”Drumului Crucii”, cea desfășurată de mai bine de două decenii din municipiul Lupeni către Schitul Straja, nu va avea în acest an bucuria de a-i regăsi împreună pe miile de credincioși care se adună la această procesiune, pentru rememora, în Vinerea Mare, drumul sacrificiului lui Hristos. Vineri, 17 aprilie 2020, ar fi trebuit să de desfășoare la Lupeni cel de-al 21-lea Drum al Crucii în Straja. Situația generată de criza sanitară globală face însă ca, la început de secol XXI, orice slujbă religioasă făcutăCItește mai departe
