Avantul Editor

 

A încetat din viață prof. univ. dr. ing. Petru Hodor, fost primar al municipiului Vulcan

Comunitatea academică și lumea politică a pierdut o personalitate marcantă. Prof. univ. dr. ing. Petru Hodor, fost primar al orașului între 2000 și 2004, s-a stins din viață, lăsând în urmă un gol imens. Profesor de renume, Petru Hodor a contribuit nu doar la viața academică, ci și la dezvoltarea orașului Vulcan în perioada mandatului său, când a implementat proiecte importante pentru infrastructura locală și a susținut inițiative menite să îmbunătățească viața cetățenilor. Amintit de cei apropiați ca un om dedicat și de o aleasă integritate, profesorul Hodor va rămâneCItește mai departe


Înghesuială la poarta Parlamentului: Festivalul Democrației sau Bazar politic?

La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din județul Hunedoara, nu mai puțin de 19 partide s-au înghesuit ca într-un autocar gata să plece din stație spre gloria politică! De la partidele tradiționale, cum ar fi Partidul Social Democrat sau Partidul Național Liberal, până la formațiuni pe care abia astăzi le-am descoperit cu toții – spectacolul politic e complet! Hunedorenii, obișnuiți cu varietatea, s-ar putea totuși să fie surprinși de paleta largă de opțiuni. Fiecare cu ce-l doare! Pe lângă cei bine cunoscuți, s-au înscris și Partidul Dreptate și RespectCItește mai departe


Accident pe Autostrada A1 la Sebeș: Trafic restricționat pe prima bandă și banda de urgență

UPDATE: Traficul rutier a fost reluat începând cu ora 12.45. Un accident rutier a avut loc astăzi pe Autostrada A1, la kilometrul 306, în apropierea orașului Sebeș, pe sensul de mers Deva – Sibiu. Incidentul, petrecut între două autoturisme și un autocamion, a dus la restricționarea circulației pe banda 1 și banda de urgență, în timp ce traficul se desfășoară doar pe banda 2. Potrivit informațiilor disponibile, echipele de intervenție se află deja la fața locului pentru a asigura siguranța participanților la trafic și pentru a remedia situația. Restricțiile deCItește mai departe


Doi șefi APIA Hunedoara și Dumitru Andreșoi, reținuți pentru fraudă cu fonduri europene

Dumitru Andreșoi, recunoscut drept cel mai mare crescător de ovine din România și președinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia”, a fost reținut de Parchetul European (EPPO) sub acuzația de fraudare a fondurilor europene. Ancheta vizează suma de peste 11,2 milioane de lei, obținută ilegal în perioada 2018-2023 printr-un mecanism sofisticat de accesare a subvențiilor europene destinate pășunilor. În acest caz, alături de Andreșoi, au fost reținuți Veronica Topor, directorul adjunct al APIA Hunedoara, și Marius Szabo, șef de serviciu în cadrul aceleași instituții, toți trei fiind plasați în arestCItește mai departe


Forța Dreptei „forțează nota”. Campanie în afara legii!

Biroul Electoral Județean a decis înlăturarea bannerelor electorale ale candidatului Forța Dreptei, Ludovic Orban, amplasate ilegal în orașele Deva și Petroșani. Această măsură vine în urma unor sesizări care evidențiază o încălcare flagrantă a Legii 334/2006 privind propaganda electorală, mai precis Articolul 36, Aliniatul 2, care reglementează strict tipurile și dimensiunile materialelor de campanie. Conform acestei legi, propaganda electorală este permisă doar prin intermediul afișelor de dimensiuni foarte restrânse (500×350 mm) și plasate doar în locuri speciale, materiale audio-video în mass-media, publicitate în presă, materiale online, broșuri și pliante. OriceCItește mai departe


Două drumuri județene din Valea Jiului se închid temporar

Consiliul Județean Hunedoara anuntă închiderea temporară a doua drumuri județene pentru lucrări de reparații și modernizare. DJ 709F Slătinioara – Cabana Rusu – Masivul Parâng este închis circulației rutiere în zilele de 29 și 30 octombrie 2024, în intervalul orar 08.00 – 17.30, pentru efectuarea unor lucrări de reparații. Tronsonul pe care se execută aceste lucrări este cuprins între pensiunea Ayana și Hotel Rusu, unde a apărut o surpare pe banda de urcare. DJ 672C limită jud. Gorj – Valea de Pești – DN 66A, km 40+776 – km 46+006,CItește mai departe


4.000 de studenți ai Universității din Petroșani vor învăța în laboratoare dotate la standarde europene

  Aproape 1,4 milioane de euro vor fi investiți în dotarea laboratoarelor Universității din Petroșani. Acordul de finanțare a fost semnat astăzi, iar instituția de învățământ superior din Valea Jiului devine prima din regiune care contractează un proiect în cadrul componentei rezervate universităților, din Programul Regional Vest. Investiția este parte din strategia prin care ADR Vest și-a propus să contribuie la revitalizarea Văii Jiului, din punct de vedere economic și social. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest continuă seria investițiilor menite să reducă disparitățile din interiorul regiunii, misiune asumată odată cuCItește mai departe


Consilierul local Vasile Ungur de la Bănița a decedat în plenul ședinței de Consiliu local

Consiliul local al comunei Bănița s-a întrunit luni, 29 octombrie 2024 în prima sa ședință de lucru convocată de primarul localității, în cadrul acestei ședințe urmând să fie ales și noul viceprimar al localității. Ședința a avut însă parte de un moment trist, după ce consilierul PNL Vasile Ungur a suferit un stop cardiac în timpul ședinței de consiliu, în urma căruia, la scurt timp, a decedat.  Potrivit primarului comunei Bănița, Petru Marc, Vasile Ungur s-ar fi supărat la momentul în care a fost propus pentru postul de viceprimar deCItește mai departe


Petrila merge înainte cu Vasile Jurca – primar și o nouă echipă de consilieri locali

Ultima dintre cele 69 de localități hunedorene în care rezultatele alegerilor locale de la 9 iunie 2024 s-au concretizat cu învestirea în funcție a primarului ales și constituirea noilor Consilii locale a fost orașul Petrila. Aici, ședința festivă de constituire a Consiliului local a fost convocată de prefectul județului Hunedoara, Florina Doris Visirin pentru data de 28 octombrie 2024, de la ora 14,30. La eveniment, alături de primarul ales și de membrii noului Consiliu local al orașului Petrila, care au depus jurământul de credință și au semnat pentru preluarea mandatelorCItește mai departe


Ședința de reînvestire în funcție a primarului Lucian Resmeriță, ca o sărbătoare a comunității locale din Lupeni

Ședința solemnă de constituire a Consiliului Local al Municipiului Lupeni pentru legislatura 2024-2028 și ceremonia oficială de preluare a mandatului de primar al Municipiului Lupeni de către Lucian Resmeriță, cu toții aleși în cadrul scrutinului din 9 iunie 2024, s-a derulat luni, 28 octombrie 2024 ca o veritabilă sărbătoare a întregii comunități. Câteva sute dintre cetățenii cu diverse reponsabilități publice, dar și oameni activi, cu inițiativă și mereu implicați în viața socială și civică a orașului au umplut până la refuz sala Palatului Cultural „Minerul” din Lupeni pentru a asistaCItește mai departe


Dănuț Buhăescu și-a început al șaselea mandat de primar al orașului Uricani

Cu Dumnezeu înainte! Așa a început, cu o rugăciune de binecuvântare rostită de părintele Petrache Crețu, ședința solemnă de constituire a noului Consiliu local al orașului Uricani, în care au fost validate mandatele consilerilor locali aleși în alegerile de la 9 iunie 2024 pentru mandatul 2024-2028. Odată cu jurământul depus de 10 dintre cei 15 consilieri locali, prezenți la această ședință, tot prin rostirea jurământului de credință față de țară și comunitatea locală și-a început noul mandat de primar și Dănuț Buhăescu, cel căruia uricăneii i-au încredințat cel de-al șaseleaCItește mai departe


Anamaria Gherghel a adus România în poziția de campioană mondială la fotbal tenis

Nu mai puțin de 5 din cele 12 medalii de aur câștigate de echipa națională a României la Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis, desfășurat zilele trecute la Compexul Național Olimpic de la Izvorani, îi aparțin sportivei din Valea Jiului, Ana Maria Gherghel. Rezultatul obținut de sportiva din Lupeni este cu atât mai important cu cât acesta vine după o accidentare gravă a acesteia, suferită în luna aprilie a acestui an, care a ținut-o departe de terenul de sport aproape jumătate de an. Anamaria Gherghel a avut o evoluție excelentă în cadrulCItește mai departe


Petrecere la Haloween la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 31 octombrie 2024, ora 18:00, la sediul central, în curtea instituției, o petrecere de Halloween la care sunt invitați, cu deosebită plăcere, toți prietenii bibliotecii, de la mic la mare. „Dorim să oferim o atractivă seară de Halloween și, în acest scop, vom crea decorul adecvat acestei îndrăgite sărbători, care a venit din lumea anglo-saxonă: curtea bibliotecii va fi împodobită cu zeci de bostani, iar programul va desăvârși atmosfera tainică și de magie specificăCItește mai departe


Dan Bobouțanu, învestit pentru al treilea mandat de primar la Hunedoara

În municipiul Huneodara, primarul Dan Bobouțanu  a fost învestit în funcție, preluându-și astfel, în mod oficial, atribuțiunile de lider al administrației publice locale din municipiul Hunedoara pentru cel de-al treilea mandat al său. Președintele Organizației județene a PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor spune însă că nu doar votul fără echivoc, de peste 80%, pe care Dan Bobouțanu l-a primit din partea cetățenilor localității, ci și faptele sale din primele două mandate, au dovedit deja angajamentul său față de comunitate, profesionalismul, iar eforturile sale constante au dat viață unor proiecte semnificative șiCItește mai departe


Primarul social-democrat Lucian Rus a preluat oficial conducerea administrației locale din Deva

Un nou capitol în istoria administrației publice locale din municipiul Deva a început sâmbătă, 26 octombrie 2024 când noul primar al localității, ales în alegerile locale de la 9 iunie 2024, și-a preluat oficial atribuțiile odată cu depunerea jurământului de credință. „E începutul unui nou capitol pentru Deva!” – a spus primarul Lucian Rus, cel care aduce PSD la conducerea municipiului reședință de județ după mai bine de un sfert de secol în care localitatea a fost condusă de liberali. Acest lucru a fost evidențiat și de președintele Organizației PSD Hunedoara,CItește mai departe


Centenarul Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni cu „fire țesute în pânza unui veac”

Foști și actuali dascăli, foști și actuali elevi dar și o seamă de invitați de onoare au marcat împreună, cu bucurie și emoție deopotrivă, sărbătoarea Centenarului Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni, una dintre școlile cu tradiție în învățământul din Valea Jiului. Cu toții au răspuns invitației conducerii școlii, astăzi parte a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, de a participa la ceremonia dezvelirii unei plăci aniversare „dedicată elevilor, profesorilor și personalului, care au contribuit la crearea unei comunități de învățare remarcabile”, fiind în același timp, parte a unei festivități în care s-auCItește mai departe


Ziua Armatei, marcată la Petroșani de rezerviștii militari din Valea Jiului

La data de 25 octombrie 1944 Armata Română a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei care a reprezintat ultima etapă de eliberare a teritoriului actual al României, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. În această zi, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române, a decis să pornească ofensiva pentru a elibera orașul Carei și, totodată, ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupație maghiară din 1940. Astfel, generalul Gheorghe Avramescu a dorit să îi facă un cadou Regelui, care împlineaCItește mai departe


Laurențiu Nistor și Costel Avram își continuă parteneriatul la conducerea CJH

Una dintre primele decizii luate de președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, după preluarea oficială a noului său mandat în fruntea administrației județene a fost aceea a desemnării administratorului public al județului. Adept al principiului continuității, dar și al eficienței parteneriatului din precedentul mandat cu Costel Avram, cel care a avut calitatea de administrator public al județului Hunedoara în ultimii 7 ani, atât sub președinția CJH asigurată de Laurențiu Nistor cât și a postului președinte Mircea Bobora, liderul administrației județene a decis să-i acorde girul de încredere pentru un nouCItește mai departe


Cărturar și om de spirit, scriitorul Dumitru Hurubă a fost sărbătorit de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”

Scriitor emblematic al ținuturilor hunedorene, Dumitru Hurubă aniversează în acest final de octombrie (mai exact la 26 octombrie 2024), 80 de ani de viață. În avanpremiera acestui moment aniversar, acesta a fost sărbătorit acasă, la Simeria, de confrați scriitori și de iubitori de carte care-i apreciază creațiile, într-un emoționant eveniment organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, în colaborare cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria. Evenimentul a avut loc la Sala de Conferințe a Parcului de Afaceri dinCItește mai departe


SIMPRO 2024 aduce la Universitatea din Petroșani cercetători din întreaga Europă

Universitatea din Petroșani este, în aceste zile, gazda celei de-a XI-a ediții a tradiționalului Simpozion Internațional Multidisciplinar SIMPRO, eveniment organizat de instituția de învățământ superior din Valea Jiului în parteneriat cu INCD-INSEMEX Petroșani, ambele fiind instituții etalon în domeniul cercetării din România. Interesul studenților și cercetătorilor față de acest eveniment este și de această dată unul ridicat, în rândul participanților prezenți pe diversele secțiuni ale simpozionului, atât fizic, cât și via on-line. Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, în cadrul SIMPRO 2024 sunt prezentate lucrări ale unorCItește mai departe


Florin Cazacu și noua echipă de consilieri locali ai municipiului Brad și-au preluat noul mandat

In data de 24.10.2024 a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local a Municipiului Brad, depunere jurământului de către noii consilieri și depunerea jurământului de catre Florin Cazacu, în calitate de Primar al Municipiului Brad. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui număr mare de locuitori ai municipiului Brad, dar și de invitați speciali, în rândul cărora s-au numărat președintele Consiliului Județean Hunedoara – Laurențiu Nistor, prefectul județului Hunedoara – Florina Doris Visirin, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – Natalia Elena Intotero, deputații Viorel Sălan și Ilie TomaCItește mai departe


Sala sporturilor din Deva găzduiește Campionatul Național Individual de Gimnastică

Sala Sportului din Deva găzduiește, în acest final de săptămână, un veritabil regal de gimnastică, în cadrul unei competiții naționale dedicate junioarelor gimnasticii românești. Nu mai puțin de  139 de junioare (categoriile III, II, I) reprezentând 17 cluburi din țară concureazî la ediția 2024 a acestui eveniment sportiv în cadrul căruia cele mai competitive sportive își vor stabili ierarhiile la individual compus și în finalele pe aparate. ”Aceste tinere minunate, care participă la acest campionat, sunt dovada cea mai evidentă că gimnastica se păstrează în sufletul și în preferințele sportiveCItește mai departe


Noul Consiliul județean Hunedoara, ales la 9 iunie 2024, a fost legal constituit

Începând de ieri, 24 octombrie 2024, Consiliul județean Hunedoara are o nouă componență, rezultată în urma alegerilor locale de la 9 iunie 2024. Astăzi, a avut loc ceremonia solemnă de constituire a Consiliului Județean Hunedoara și depunerea jurământului de către președintele Laurențiu Nistor și noii consilieri județeni. Ceremonia de învestire, găzduită în sala de ședințe a instituției, a fost una deosebit de emoționantă. Președintele Laurențiu Nistor a punctat în mesajul său principalele realizări din perioada 2020-2024: investiții în infrastructura rutieră, în infrastructura sanitară, atragerea de noi fonduri europene nerambursabile înCItește mai departe


Începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale

  Mâine, 25 octombrie 2024 începe campania electorală pentru alegerile pentru Președintele României din 24 noiembrie 2024. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că de la începerea campaniei electorale (ora 00:00) și până la încheierea acesteia, în data de 23 noiembrie a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activități și materiale de propagandă, precum afișele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condițiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broșurile, pliantele șiCItește mai departe


Fascinanta poveste a profesorului vulcănean Ilarion Verdeș, dascălul vizionar care a armonizat știința cu religia

  Poate doar vulcănenii aflați acum la vârsta senectuții își mai aduc aminte de distinsul profesor Ilarion Verdeș, dascălul care deschis cartea științelor exacte (matematică, fizică) dar și pe cea a științelor vocaționale (muzică, artă plastică, religie) pentru zeci de generații de vulcăneni din perioada anilor 60-70 ai secolului trecut, în cei 8 ani la catedră și alți ani ca director, pe care i-a petrecut la Școala generală nr. 4 din Vulcan. Bunul Dumnezeu a rânduit însă, în așa fel, încât personalitatea acestui om de excepție și, mai ales, fascinantaCItește mai departe


Arcași din Valea Jiului reprezintă România la ISF Gymnasiade Bahrain 2024

Începând de astăzi, 23 octombrie 2024 și până la finalul acestei luni, în Bahrain, o țară din Orientul Mijlociu se desfășoare o serie de competiții sportive derulare în cadrul ISF Gymnasiade Bahrain 2024, eveniment organizat de International School Sports Games, cea mai mare școală de sport din Orientul Mijlociu, evenimentul fiind considerat drept o veritabilă olimpiadă a sportului școlar. Nu mai puțin de 71 de delegații internaționale, însumând 5519 participanți, din care 3891 pe sportivi din țări precum: Algeria, Argentina, Armenia, Austria, Azerbaijan, Bahrain, Bangladesh, Belgia, Benin, Brazilia, Bulgaria, Camerun, Chile, China,CItește mai departe


Un nou început pentru Nicolae Dunca și administrația locală din orașul Aninoasa

Primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca și-a început miercuri, 23 octombrie 2024, un nou mandat în fruntea administrației publice locale din această localitate a Văii Jiului, odată cu depunerea jurământului de învestitută rostit în plenul ședinței festive a noului Consiliu local al orașului Aninoasa, în care au fost validați și și-au început mandatul și consilierii nou aleși în alegerile locale de la 9 iunie 2024. „Mulțumesc cetăenilor orașului Aninoasa pentru încrederea acordată prin alegerea mea pentru al patrulea mandat. Realizările din anii trecuți ne-au adus mai aproape de un oraș modernCItește mai departe


Noul Consiliu local al municipiului Vulcan și primarul ales Cristian Merișanu și-au preluat oficial atribuțiile

La Vulcan, primarul Cristian Merișanu, ales la data de 9 iunie 2024 în fruntea administrației publice locale dar și consilierii locali ale căror mandate au fost validate de instanța de judecată și-au preluat, în mod oficial atribuțiile pe care le vor exercita în următorii 4 ani, în cadrul ședinței festive de constituire a Consiliului local al municipiului Vulcan, convocată de prefectul județului Hunedoara la data de 23 octombrie 2024. Prefectul județului Hunedoara, Doris Visirin le-a transmis în debutul ședinței aleșilor locali de la Vulcan felicitări pentru succesul repurtat în alegerileCItește mai departe


Noii aleși în administrația publică locală de la Petroșani au depus jurământul de învestitură

„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce-mi stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Petroșani! Așa să-mi ajute Dumnezeu!” Cu acest jurămând de credință, rostit cu mâna pe Biblie și Constituția României, în fața unei audiențe care a făcut ca Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani să fie neîncăpătoare, și-au început mandatul primarul și consilierii locali aleși în urma scrutinului electoral desfășurat în luna iunie 2024. Potrivit hotărârii Judecătoriei Petroșani, care a constatat că au fost îndepliniteCItește mai departe


Călin Popa, fondatorul Carpathian Horse Trekking Petrila, participant la un schimb de experiență la nivel european în cadrul proiectului EUnetHorse

O delegație din România, formată din Călin Popa (fondatorul Carpathian Horse Trekking o afacere de succes din Valea Jiului care se ocupă cu organizarea de drumeții montane ecvestre), Emma Stoica, Dr. Cristian Molnar, Dr. Eva Lazar și Laura Chirilă (reprezentanta Fundației Adept Transilvania care coordonează proiectul EUnetHorse pe teritoriul României) au participat recent la cea de-a treia vizită internațională din cadrul proiectului EUnetHorse, o rețea europeană constituită pentru facilitarea schimbului de cunoștințe și învățare în acest domeniu de interes, acțiunea fiind desfășurată în Nord-Estul Poloniei. Vizita a avut ca scopCItește mai departe


Dotări pentru Biblioteca orășenească „Gheorghe Ittu” Petrila din fonduri europene

Biblioteca orășenească „Gheroghe Ittu” din orașul Petrila a fost cuprinsă într-un amplu program de modernizare și dotare implementat de administrația publică locală, cu fonduri europene accesate în cadrul proiectului intitulat „Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Petrila, Etapa a II-a”. Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, prin intermediul acestui program de finantare, Biblioteca orașului Petrila a fost dotată cu echipamente de ultimă generație care deservesc activitatiile specifice de bibliotecă. „Astfel, pentru dotarea bibliotecii s-au achizitionat: un sistem integrat de biblioteca TINREAD, laptop Lenovo, cameră video, consolăa Nintendo, TV-LED curbat, dard disc extermCItește mai departe


Pregătire profesională pentru salvamontiști la Straja

Odată cu apropierea debutului noului sezon turistic de iarnă în stațiunile de pe Valea Jiului, membri echipelor de salvare montană își intensifică activitățile de pregătire profesională pentru a putea face față cu brio oricărei provocări ce ar putea apărea și care necesită intervenția salvamontiștilor. Astfel, în perioada 19-20 octombrie 2024, la Straja a avut loc un nou stagiu de pregătire Salvamont, la care au participat salvatori din cadrul Salvamont Straja Lupeni, Salvamont Parâng, Salvamont Câmpu lui Neag și Salvamont Pasul Vâlcan. La Serviciul Public Salvamont Straja, acest gen de exercițiiCItește mai departe


Furtul capacelor de canal rămâne o problemă pentru Apa Serv Valea Jiului

Chiar dacă nu mai are amploarea din anii trecuți, furtul capacelor de la gurile de canalizare de pe domeniul public al localităților din Valea Jiului rămâne, în continuare, o problemă pentru Apa Serv Valea Jiului. Asta deoarece înlocuirea acestora presupune și o cheltuială serioasă, dar mai ales pentru faptul că lipsa acestor capace aduce un risc crescut de accidente pentru oameni și autovehicule. Directorul general al Apa Serv, ing. Cristian Ionică spune că, în cursul anului 2024, reprezentanții operatorului regional de apă și canalizare au identificat 24 de situații înCItește mai departe


Plafon suplimentat pentru programul financiar „FamilyStart”

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță că, în urma suplimentării plafonului programului guvernamental FamilyStart cu suma de 45 milioane de lei, trei bănci partenere au primit plafoane majorate. Potrivit informării transmise de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, până în acest moment, trei bănci au primit plafoane majorate după cum urmează : EXIM BANCA ROMÂNEASCĂ cu suma de 1.570.000 lei, LIBRA INTERNET BANK cu suma de 39.790.000 lei și TECHVENTURES BANK cu suma de 3.630.000 lei Ministrul Natalia Elena Intotero precizează că programul guvernamental FamilyStart vine înCItește mai departe


Școala gimnazială nr. 2 Lupeni își sărbătorește Centenarul

Unitățile de învățământ din municipiul Lupeni trăiesc în prezent o nouă viață, odată cu transformările radicale pe care infrstructura educațională din această localitate le cunoaște în urma investițiilor majore derulate aici de administrația publică locală, cu fonduri europene. Însă dincolo de aceste transformări spectaculoase, coordonatorii activităților educaționale din municipiul Lupeni nu uită de momentele semnificative din istoria învățământului lupenean. Un astfel de moment este cel care marchează, odată cu începutul noului an de învățământ 2024-2025, aniversarea unui secol de existență al Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni. Cu toate că activitățileCItește mai departe


„Dialog în armonie”, expoziție de artă plastică la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva

Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara vă invită la deschiderea expoziției de pictură și artă decorativă „DIALOG ÎN ARMONIE”, a artiștilor: IOAN TĂMÂIAN și DOINA REGHIȘ IONESCU, ce va avea loc marți, 22 octombrie 2024, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00. Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 octombrie – 6 decembrie 2024, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00. „DIALOG ÎN ARMONIE” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara în parteneriat cu Filiala Deva a UniuniiCItește mai departe


Luptătorul de kempo Darius Stoica din Lupeni va participa la gala Colosseum

Pe tabloul Galei Colosseum de anul viitor, competiție sportivă rezervată sportivilor profesioniști de kempo și K1 din România, va figura și luptătorul lupenean Darius Stoica. Sportiv component al clubului Ionuț Team din Lupeni, condus de prof. Ionuț Năsălean, Darius Stoica a făcut, în mai puțin de doi ani de când s-a apucat de acest sport, saltul de la juniori la profesioniști. Pe lângă alte competiții locale, regionale și naționale în care acesta deja și-a demonstrat valoarea sportivă, Darius Stoica și-a adăugat în palmares, la vârsta de numai 18 ani, șiCItește mai departe


Din 2025, municipiul Hunedoara va avea un restaurant McDonald’s

Municipiul Hunedoara se numără printre localitățile din România pe raza căruia va funcționa un restaurant McDonald. Reprtezentanții administrației publice locale din municipiul Hunedoara anunță că au început lucrările pentru viitorul restaurant McDonald’s din municipiul Hunedoara. Acesta va fi amplasat pe b-dul Traian, în parcarea complexului comercial Altex, aproape de giratoriul din dreptul magazinului Dedeman. Restaurantul care va fi deschis de McDonald’s în Hunedoara va avea un singur nivel, cu o suprafaţă a construcţiei de 400 mp, 90 de locuri la interior şi 100 de locuri pe terasă. De asemenea, aiciCItește mai departe


„CybARverse”, un proiect de educație digitală derulat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani

În era digitalizării, provocările pe care le ridică securitatea cibernetică, protecția datelor și navigarea în siguranță pe Internet sunt esențiale, iar cunoașterea realităților și mai alea a modalităților de protecție împotriva atacurilor cibernetice este o necesară formă de educație. În acest context, la Petroșani a avut loc un inedit și interesant eveniment de diseminare a rezultatelor unui proiect inovator, derulat de Asociație EOS România în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din localitate. Acest eveniment a oferit o platformă interactivă pentru exploararea cursului de securitate cibernetică dezvoltat în cadrul proiectuluiCItește mai departe


American Councils for International Education anunță deschiderea competiției pentru cea de-a șasea ediție a Kennedy Academy for Students

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education, invită studenții români cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani care fac parte dintr-o asociație studențească, să candideze pentru cea de-a șasea ediție a Kennedy Academy for Students. Programul este structurat în jurul subiectelor de democrație, educație civică și participare activă în comunitate și va avea loc între 15-19 Decembrie 2024 în București. Deși sectorul ONG din România a crescut în ultimele decenii, mediul în care activează suferă în continuare din cauza lipsei de competențe deCItește mai departe


Lupeniul primește fonduri de la Ministerul Sănătății pentru cea mai mare investiție publică din localitate

Spitalul Municipal din Lupeni, unitate medicală care asigură servicii de sănătate publică pentru întreaga zonă de vest a Văii Jiului, a fost în ultimii ani beneficiarul unor investiții semnificative realizate de administrația publică locală din municipiul Lupeni, a căror valoare a depășit câteva zeci de milioane de lei. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță este de părere că aceste investiții constituie un element esențial în creșterea calității serviciilor medicale de care pacienții trebuie să aibă parte în această unitate de sănătate publică. Veste și mai bună, pe care o aduce laCItește mai departe


Actorul Robert Vladu, de pe scena teatrului din Petroșani în marile producții cinematografice ale anului 2024 din România

Robert Vladu, tânătul actor al Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani dovedește, pe zi ce trece, că este deja un nume deosebit de apreciat în rândul slujitorilor Thaliei, prin rolurile de excepție jucate pe scena teatrului din Valea Jiului, ci și un actor talentat, capabil să-și găsească un binemeritat loc alături de actorii de top ai României contemporane, inclusiv în valoroase producții cinematografice. Cele mai recente demonstrații de acest fel sunt date de prezența actorului Robert Vladu în distribuția unor filme de anvergură, așteptate cu sufletul la gură de cinefiliiCItește mai departe


România turistică promovată în SUA. Castelul Corvinilor, printre obiectivele de interes pentru americani.

Un număr de nou dintre cele mai importante companii de turism din SUA au participat, în perioada 13-19 octombrie 2024 la o vizită de informare organizată de Ministrerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în țara noastră. Inițiativa a avut ca scop promovarea României pe piața americană, printr-un tur intensiv, axat pe explorarea unora dintre cele mai atractive obiective și destinații turistice din țară. Traseul a pornit din Transilvania și a inclus obiective turistice de excepție, precum Salina Turda, cetatea Alba Carolina și Castelul Corvinilor, care evidențiază atât istoria, cât și frumusețeaCItește mai departe


„Memoria ca datorie”. Dezbateri istorice privind Cultul Eroilor printre elevi și studenți.

Filiala Județeană Hunedoara a A.N. Cultul Eroilor „Regina Maria” a avut, în perioada 15 –18 octombrie 2024, câteva întâlniri cu elevii și studenții din Valea Jiului și din județul Gorj, în cadrul cărora președintele Ioan Dorel Șchiopu a făcut o serie de prezentări istorice și culturale cu referire la importante momente ale istoriei naționale și la mari reprezentanți ai culturii române și ai națiunii române. Seria acestor întâlniri vine ca urmare a unui motto dat de Dorel Șchiopu activităților din cadrul acestei apreciate asociații: „Dacă nu vorbim cu copiii, vorbimCItește mai departe


Florentin Budea a plecat să cânte în cer!

„Vremea, ca o sită ce se mișcă fără oprire, ne cerne așa cum mișcă mâna divinității. Azi, prin găurile ei a trecut un artist atât de talentat încât merita cu totul altă soartă. L-am văzut pentru ultima dată în august, la Calafat. Era prezent fizic dar sufletul lui boem deja căuta spre căile celeste.” Așa își descrie Florin Thomits  ultimele amintiri trăite alături de Florentin Budea, un frumos rebel al culturii folk din România. Florentin Budea s-a născut la Petrila și a trăit o jumătate de viață la Petroșani șiCItește mai departe


Conferință Internațională ”Erasmus Days – Our stories” la Școala europeană „I.G. Duca” din Petroșani

Școala gimnazială „I.G. Duca” din Petroșani este nu doar una dintre unitățile educaționale de elită ale Văii Jiului, ci și una dintre unitățile educaționale hunedorene care și-au găsit, în ultimii ani, drumul cel mai scurt către Europa. Declarată mai mulți ani de-a rândul drept Școală Europeană, Școala gimnazială ”I.G. Duca” a dezvoltat mereu o serie de parteneriate educaționale internaționale, îndeosebi prin intermediul facilităților de interconectare cu alte unități de învățământ din Europa în cadrul programului „Erasmus+”. Acest adevăr a fost evidențiat și în acest an, în cadrul celei de-a VIII-aCItește mai departe


Expoziție personală de pictură Eugen Bencău la Galeria de artă „Iosif Tellmann” din Lupeni

Galeria de Artă „Iosif Tellmann” din Lupeni a găzduit sâmbătă, 19 octombrie 2024, un moment expozițional de excepție, prilejuit de vernisajul expoziţiei personale de pictură a reputatului artist plastic Eugen Bencău, membru al Asociaţiei Culturale „Iosif Tellmann”. Pe simeze sunt expuse peste 25 de picturi având teme variate de la peisaje ilustrând Ţara Haţegului la peisaje de toamnă și de la picturi cu tematică abstractă până la compoziţii geometrice și spaţii bizantine. Remarcabil artist plastic al Văii Jiului, dascăl pentru zeci de generații de iubitori de artă, profesorul de arteCItește mai departe


Sfaturile unui politician de top pentru tânărul candidat al PSD din Valea Jiului pentru Camera Deputaților, Beniamin Coțan

Tânărul antreprenor Beniamin Coțan este deja un nume cunoscut în mediul de afaceri din județul Hunedoara, grație performanțelor pe care le-a realizat, în mai puțin de un deceniu, în care firmele pe care le administrează au ajuns nu doar în topul afacerilor hunedorene, ci și în topul încrederii multor oameni. Având aceste argumente al CV-ului său personal dar și dorința de a fi parte a unei necesare schimbări în politica românească, petrileanul Beniamin Coțan este, la cei 31 de ani ai săi, cel mai tânăr candidat din spectrul politic hunedoreanCItește mai departe


Autobuze electrice pentru transportul public local în Brad și Crișcior

Municipiul Brad și comuna Crișcior fac un pas important în direcția unui transport public sustenabil prin introducerea autobuzelor electrice, achiziționate cu ajutorul fondurilor PNRR. Zilele trecute, la sediul Primăriei Municipiului Brad, a fost semnat contractul de furnizare a celor patru mijloace de transport ecologic în cadrul proiectului “Realizarea transportului public local cu mijloace ecologice în Municipiul Brad și Comuna Crișcior”, finanțat prin PNRR, Componenta C10 – Fondul Local. Astfel, prin contractul semnat cu BMC Truck & Bus SA se vor achiziționa 4 autobuze electrice, 4 stații de încărcare lentă șiCItește mai departe


Mesajul medicului toxicolog Radu Țincu la Salonul Hunedorean al cărții: „Învinge dependența!”

Medic primar cu dublă specializare – ATI (anestezie și terapie intensivă) și toxicolog, șeful Secției de Toxicologie de la Spitalul Clinic de Urgență București, cunoscut sub numele „Floreasca”, doctorul Radu Țincu este familiar multora dintre noi din aparițiile sale la diferite televiziuni și emisiuni de radio în timpul pandemiei. Acesta s-a numărat printre invitații ediției din acest an ai Salonului Hunedorean al Cărții de la Deva, unde cunoscutul medic conferențiar universitar dr. Radu Țincu, și-a lansat recentul volum intitulat „Învinge dependența”, apărut în acest an la Editura Bookzone. Evenimentul aCItește mai departe