Redactia Avantul

 

Liderii comunității petrilene, voluntari în lupta cu zăpada

A nins mult, în acest început de decembrie și străzile s-au umplut peste tot în Valea Jiului de un strat consistent de zăpadă. Cu multă muncă, firmele angajate pentru activitățile de deszăpezire au reușit să țină ”sub control” circulația în condiții de iarnă pe principalele artere rutiere din localitățile Văii Jiului. Acum, chiar dacă nu mai ninge, autoritățile se află încă în ”cod galben” de intervenție, pentru a elibera străzile, dar mai ales trotuarele, de mormanele de zăpadă și gheață acumulate. La Petrila, având în vedere criza de personal cuCItește mai departe


12 sfaturi utile de la Protecția Consumatoului pentru un Moș Nicolae și un Crăciun fericit!

Jucăriile se numără printre cele mai căutate produse în perioada aceasta, iar oferta este impresionantă. De aceea, Asociația Pro Consumatori vă oferă câteva sfaturi de care trebuie să țineți cont în momentul în care achiziționați jucării pentru copiii dumneavoastră, astfel încât sănătatea lor să nu fie pusă în pericol. Jucăriile aduc o contribuție esențială la dezvoltarea copilului dumneavoastră. Ca totul să fie în regulă și copiii să se poată bucura de darurile Moșului, iată ce trebuie să știți atunci când alegeți/cumpărați o jucărie: Asigurați-vă că ați citit toate etichetele deCItește mai departe


Jurământ militar depus de subofiţerii jandarmi

În data de 5 decembrie a.c., la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, patru subofiţeri, care au promovat concursul de recrutare din sursă externă, au depus Jurământul militar în faţa Drapelului de Luptă al unităţii. Cei patru subofiţeri au promovat concursurile organizate de I.J.J. Hunedoara, în perioada 24.10-01.11.2016. Prim adjunctul inspectorului şef al IJJ Hunedoara, locotenent colonel Marius Iosif a precizat: „Depunerea   Jurământului   Militar   în   fața   Drapelului   de   Luptă   este,   cu   siguranţă, momentul în care un simplu cetățean îşi asumă cu adevărat statutul şi obligaţiile unui militar. Odată   cu   acesteCItește mai departe


I.S.U. Hunedoara continuă controalele la operatori economici din turism

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfăşoară, permanent, activităţi orientate spre siguranţă cetăţeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viaţa semenilor sau bunurile acestora. În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, în timpul minivacanței de 1 Decembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara a derulat, o serie de acţiuni inopinate de verificare la obiective cu afluenţă de persoane din categoria hoteluri, restaurante, moteluri și pensiuni din Deva, Hunedoara, Orăștie, Hațeg, Sarmisegetusa și Geoagiu Băi.CItește mai departe


Vulcănean, urmărit naţional, identificat de poliţişti şi depus în penitenciar, în vederea executării pedepsei privative de libertate

La data de 04.12.2016, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vulcan au efectuat o acțiune în urma căreia au identificat un bărbat 35 ani, din municipiul Vulcan, pe numele căruia Judecătoria Petroșani a emis, la data de 08.11.2016, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care a fost condamnat la un an și două luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat și refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul, careCItește mai departe


Fostul manager al Spitalului din Vulcan, în incompatibilitate

Cristina Baleia, fostul manager al Spitalului municipal Vulcan a fost găsit ca fiind în incompatibilitate, pe perioada cât și-a exercitat mandatul. Agenția Națională de Integritate arată că fostul manager, Cristina Baleia, “s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 martie 2013 – 31 august 2015, întrucât a deținut simultan funcțiile de manager în cadrul Spitalului Municipal Vulcan, județul Hunedoara și de vicepreședinte al Organizației locale a unui partid politic filiala Vulcan, președinte al Organizației Municipale a Femeilor și vicepreședinte al Organizației Județene a Femeilor, structuri din același partid politic”.CItește mai departe


Observator independent la alegerile din județul Hunedoara

Alegătorii vor putea semnala tentativele de fradurare ori ale nereguli la un call center și platforma on-line www.votcorect.ro. De asemenea, Expert Forum a acreditat deja peste 400 de observatori care vor să monitorizeze ziua votului, județul Hunedoara fiind una dintre locațiile în care observatorii independeți vor supraveghea votarea. Totodată, platforma www.votcorect.ro conține un formular prin care orice cetățean poate sesiza nereguli din campania electorală sau din ziua votului. Fiecare dintre sesizările transmise va fi atent analizată, vom răspunde și vom acorda asistență, unde este cazul. Platforma va include și oCItește mai departe


Persoane fără adăpost, salvate din ger de polițiștii locali

Gerul năprasnic înregistrat în ultimele zile i-a pus în gardă pe polițiștii locali din Petroșani, aceștia intensificându-și patrulările în zonele în care știu că își fac veacul persoanele fără adăpost. Edilii se tem ca oamenii să nu înghețe și să moară pe străzi, mai ales că în ultimele zile, pe timp de noapte, s-au atins cu ușurință temperaturi de până la minus15 grade Celsius. ”Deocamdată am decis să-i ducem la Spitalul de Urgență Petroșani pe toți cei descoperiți că stau pe străzi, iar acum deschidem și adăpostul pentru cei careCItește mai departe


Gheața îi bagă în spital

Prima zăpadă serioasă a adus şi o înmulţire a fracturilor şi entorselor, cei mai mulți dintre pacienți fiind bătrânii. Din cauza stratului de gheaţă şi zăpadă, numărul locuitorilor Văii Jiului care au ajuns la Urgenţele spitalelor din zonă a crescut binişor. Cei mai mulți au fost diagnosticați cu fracturi, fisurări şi entorse după ce au căzut pe gheață. La fel de multe sunt și cazurile celor cu dureri reumatismale, mai acute odată cu debutul sezonului rece și care fac să crească numărul cazurilor ce ajung în UPU. [slideshow_deploy id=’36591′]


APA PROD ANUNȚĂ SISTĂRI DE APĂ, ASTĂZI , 5 DECEMBRIE ÎN HUNEDOARA

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara , în data de 05.12.2016  între orele 11:00- 15:00 pe urmatoarele străzi:Viorele blocurile (3,4,6A,6B,8,8A,7,10), Al.Vlahuță bloc G9, Eliberării-Case nr.3B ,3C,31,bloc nr.2, pentru eliminare pierdere apă strada Viorele bloc 4. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36590′]  


Dorin Curtean despre deszăpezire. Utilaje bătrâne şi buget şubrezit

Zăpada care s-a aşternut, săptămâna trecută, peste Valea Jiului a pus la încercare abilităţile conducătorilor auto, dar şi nervii pietonilor. La Petrila au apărut critici în ceea ce priveşte modul de deszăpezire. Edilii locali susţin însă că utilajele sunt vechi, dar că totodată şi cetăţenii trebuie să contribuie la curăţarea oraşului. “Cu uimire ma uit atent la toate comentariile care imi sunt adresate mie, primarului, administratiei publice locale, societatii de salubrizare pentru faptul ca afara ninge, ca strazile si trotuarele sunt inzapezite si ca nu facem absolut nimic in privintaCItește mai departe


Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva inaugurat înainte de Crăciun

Cel de-al doilea tronson al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi inaugurat înainte de Cărciun. O filmare realizată de Forumul peundemerg.ro arată că lucrările la cel de-al doilea tronson al autostrăzii sunt aproape finalizate. Cei 15 kilometri de şosea de mare viteză ar putea fi daţi în folosinţă în data de 20 decembrie, potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în ianuarie 2014. Finalizarea lucrărilor era programată în iulie 2016, dar a fost amânată, după ceCItește mai departe


Traian Băsescu, la Hunedoara: România are nevoie de un sistem de sănătate adresat pacientului, nu în favoarea celor care produc medicamente

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a întâlnit, sâmbătă, la Hunedoara, cu electoratul. Traian Băsescu a subliniat în fața hunedorenilor nevoia unei noi legi a sănătății care să acopere cerințele unei societăți civilizate. „România are nevoie de o nouă Lege a sănătății care să pună în centrul sistemului pacientul, cetățeanul și nu interesele celor care vând medicamente sau ale celor care vând echipamente către spitale și care sunt acum marii beneficiari ai sistemului de sănătate. Am vrut să schimbăm legea, nu s-a putut, dar o avem depusă în Parlament”, aCItește mai departe


Laurenţiu Nistor: ”Nu mi-e ruşine să muncesc. „Micul Napoleon” de la PNL are probleme de moralitate”

Preşedintele organizaţiei judeţene PSD Hunedoara şi candidat la Camera Deputaţilor, Laurenţiu Nistor, este de părere că toate meseriile trebuie respectate în egală măsură pentru simplul motiv că în spatele fiecăreia se află câte un om. Declaraţia acestuia survine în contextul atacurilor fără precedent şi jignitoare pe care preşedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, continuă să le facă la adresa candidatului PSD Hunedoara la Camera Deputaţilor. Laurenţiu Nistor crede că liberalul din Alba ar trebui să-şi analizeze  mai atent ieşirile nervoase, înainte de a face afirmaţii jignitoare la adresa unorCItește mai departe


Radu Moraru zguduie clasa politica: „Sondajele sunt mincinoase. Iata cum stau, pe bune, partidele”

Radu Moraru sustine ca toate sondajele realizate pana acum sunt „mincinoase”. El spune ca viitorul guvern va fi format de catre PSD si ALDE, „plus eventual Basescu si UDMR”. „Se fac 20 de ani de cind sint implicat in campaniile electorale! Sint 20 de ani de cind cistig toate pariurile electorale dar vad ca, in continuare, avem „specialisti” care le stiu pe toate si se baga singuri in seama! Culmea, toata clasa politica pune botul! Electoratul NU ! Presa Sistemului Mafiot pune botul dar, de peste 20 de ani, si-oCItește mai departe


Peste 2000 de turiști în Straja

Primul weekend cu zăpadă a adus și turiștii în stațiunea montană Straja.   Potrivit cabanierilor, peste 2000 de persoane și-au petrecut minivacanța de 1 decembrie în stațiunea montană. Au fost puse în funcțiune și tunurile de zăpadă  pentru a veni în ajutorul iernii, dar și în întâmpinarea turiștilor. În Straja, stratul de zăpadă a avut undeva la 30 de centimetri. În stațiunea montană Parâng au fost câțiva turiști, însă cu mult mai puțini decât în Straja. și aici ratracturile au fost pornite pentru a amenaja pârtiile de schi. Foto: Complex MontanaCItește mai departe


CEH, din nou în fața insolvenței

Complexul Energetic Hunedoara se află la un pas de a intra, din nou, pentru a treia oară, în insolvență. Nici nu a ieșit bine din insolvență că societatea Complexul Energetic Hunedoara se confruntă deja cu două cereri de acest gen. Una din cererile depuse pe rolul Tribunalului Hunedoara este din partea Complexului Energetic Hunedoara. Consiliul de Administrație al societății a decis, săptămâna trecută, să ceară insolvența CEH din cauza problemelor financiare cu care se confruntă. Datoriile către creditori, dar și către stat sunt de ordinul miliardelor de lei. Unul dintreCItește mai departe


ALARMANT. Peste 400 de elevi din Vulcan beneficiază de burse sociale

Peste 400 de elevi vulcăneni vor beneficia în acest an școlar de burse sociale. Consiliul Local Vulcan a aprobat cuantumul și numărul burselor ce urmează a fi acordate pe perioada anului școlar 2016-2017. Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse de performanţă, de burse de merit, de burse de studiu şi de burse de ajutor social. Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectivCItește mai departe


Un şofer din Petroşani a uluit polițiştii de pe Autostrada A1

Un tânăr de 18 ani, din municipiul Petroșani, a rămas fără permis de conducere pentru trei luni de zile după ce a fost prins pe A1 circulând cu aproape 200 de km/h. Polițiștii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au rămas uimiți când au verificat actele șoferului și au descoperit că abia își luase permisul. „Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat, pe Autostrada A1, un tânăr de 18 ani, din Petroşani, conducând cu viteză excesivă. Acesta a fost surprins cu ajutorul aparatului radar, la kilometrul 475, în timp ceCItește mai departe


Drumuri județene închise pe timp de iarnă în Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara a aprobat închiderea unui număr de 25 de drumuri județene pe anumite sectoare, pe toată perioada iernii, ”Închiderea temporară  a circulaţiei rutiere pe sectoarele de drumuri judeţene, pe perioada iernii 2016 – 2017 se impune deoarece pe unele sectoare îmbrăcămintea drumului este din pământ cu şanţurile colmatate având zone cu declivităţi mari în profil longitudinal precum şi versanţi înalţi, instabili şi neprotejaţi, fiind aproape impracticabil, odată cu căderile abundente de zăpadă (sectorul de drum fiind înzăpezibil) există riscul producerii unor avalanşe de zăpadă de pe versanţii muntoşi,CItește mai departe


Cătrința tezaur de la Romos, exponatul lunii decembrie, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, în luna decembrie, o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul situat la intrarea în Palatul Magna Curia. Exponatul lunii decembrie 2016 face parte din colecția de Etnografie și Artă Populară a secției din Orăștie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, fiind reprezentat de o cătrință, clasată în categoria tezaur, ce provine din satul Vaidei, comuna Romos, Județul Hunedoara. Piesă rară, cu valoare de marcă pentru costumul femeiesc de sărbătoare din zona Orăştiei prin tipulCItește mai departe


ACCIDENT DE CIRCULATIE IN ZONA LUKOIL PETROSANI

Doua autoturisme au fost implicate intr-un accident rutier in zona Lukoil din Petroșani. Cel mai probabil neacordarea de prioritate, dar si viteza au fost cauzele care au dus la producerea incidentului. Traficul in zona se desfasoara cu dificultate. Revenim cu detalii [slideshow_deploy id=’36591′]


Mesaje de Sf. Varvara

Încă de la începuturile activității miniere din Valea Jiului, ortacii noștri au sărbătorit, în fiecare an, pe 4 Decembrie, numele și faptele Sfintei Mari Mucenițe Varvara. Sfânta Varvara nu este doar Ocrotitoarea Minerilor ci și Ocrotitoarea spirituală a municipiului Petroșani, deoarece consider – şi cred că sunteţi de acord cu mine – că sfinţii sunt măsura şi reperul vieţii de familie şi al vieţii sociale. Să ne îndreptăm rugăciunile noastre spre toți ce care au pierit în minele Văii Jiului. Cu acest prilej, vă doresc, tuturor celor care ați făcutCItește mai departe


Valea Jiului marchează astăzi praznicul Sfintei Varvara-Ocrotitoarea minerilor

De mai bine de 100 de ani încoace, minerii din Valea Jiului sărbătoresc, la 4 Decembrie, praznicul Sfintei Mari Muceniţe Varvara – Ocrotitoarea Minerilor. Tradiţia sărbătoririi Sfintei Varvara a fost adusă, acum mai bine de 100 de ani, de muncitorii mineri din Silezia, angajaţi la Exploatarea Minieră de la Lupeni. De atunci, în fiecare an, minerii omagiază această zi prin comemorarea ortacilor dispăruţi în nefericitele accidente care au întunecat istoria mineritului din Valea Jiului şi se roagă pentru protejarea celor care, zi de zi, îşi riscă viaţa intrând în măruntaieleCItește mai departe


Peste 1000 de petroșăneni nu pot vota

Mii de petroșăneni nu își vor putea exercita dreptul de vot. Sunt peste 1000 de petroșăneni cu buletinele expirate care dacă nu le reînnoiescu nu vor putea vota. „Sunt 1.302 persoane care nu au acte de identitate valabile. Dintre acestea sunt 228 de minori, care au împlinit 14 ani, dar a cãror  pãrinti nu au mers cu ei sã le facã acte si 1.074 de persoane majore, la care le-au expirat actele de identitate. Ei riscã amenzi, nu foarte mari, maximul fiind de 80 de lei, dar ar trebui sãCItește mai departe


Moș Nicolae pornește iluminatul festiv și la Vulcan

Iluminatul festiv pornește, mâine, în ajun de Moș Nicolae,  și la Vulcan. Autoritățile locale de la Vulcan vor să îl întâmpine pe Moș Nicolae așa cum se cuvine, iar pentru ca acesta să găsească drumul până spre copiii din localitate, iluminatul festiv va fi pornit în această seară. Toți copiii împreună cu părinții și bunicii sunt așteptați în parcul din fața primăriei din localitate pentru a lua parte la momentul festiv. Totodată, la cinematograful Luceafărul din Vulcan va avea loc și un spectacol de colinde susținut de mai mulți preoți.CItește mai departe


S-a deschis cel mai mare patinoar artificial din Valea Jiului

Cel mai mare patinoar artificial din Valea Jiului si-a deschis porțile. Locul lebedelor de pe lacul de la Keops a fost luat de patinatori de toate vârstele. “Intrarile sunt dupa cum urmeaza de luni pana vineri 6 lei/ora , iar in weekend 10 lei/ora! Daca nu ai patine nu este nici un fel de problema ,iti inchiriem noi pentru doar 6 lei /ora in timpul saptamanii si 10 lei /ora in weekend”,  spun cei de la patinoar. [slideshow_deploy id=’20328′]


O destinație turistică de vis, puțin cunoscută: Straja. VIDEO

Statiunea turistica Straja este localizata in judetul Hunedoara, la o altitudine de 1445 de metri, in inima Muntilor Valcan, in zona Valea Jiului, la aproximativ 8 km de orasul Lupeni. La Straja poti ajunge pe DN66, drumul ce leaga orasul Petrosani de Targu-Jiu. La intersectia de la Livezeni se urmeaza pe DN66A indicatorul „Lupeni”. Dupa aproximativ 20 de kilometri, in Lupeni se urmeaza indicatorul „Straja” si dupa ce parcurgi aproximativ 7 kilometri pe „Drumul Crucii”, ajungi in statiunea montana. Istoricul statiunii Prima datare a localitatii Lupeni este facuta in urmaCItește mai departe


Cățărătorii din Micro3B Vulcan sunt susținuți și de Rotary Club Valea Jiului

De ceva vreme, la Vulcan funcționează un club dedicat iubitorilor unui temerar sport de aventură. Intitulat ”Fără limite”, clubul din Vulcan deschis în cartierul Micro 3 B de un tânăr sud-american, se bucură de un impact deosebit de mare în rândul tinerilor care vor să-și încerce limitele apelînd la cățărarea pe suprafețe artificale. Dincolo de abilitățile fizice pe care copiii le dobândesc, câțărarea le oferă acestora șansa să se cunoască mai bine, să-și depășească cel puțin o parte din limite, să învețe să își stabilească ștachete din ce în ceCItește mai departe


Veste buna! Alocatiile de stat vor fi de 450 de lei pentru fiecare copil

Incepand cu data de 1 ianuarie 2017 se prevede o propunere legislativa de majorare a alocatiei de stat pentru copii. Cuantumul alocatiei se stabileste la valoare lunara de 450 de lei. Propunerea pentru modificarea si completarea art.3 din Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii este initiata de senatorul Ionel Agrigoroaei si deputatii Bogdan Diaconu si Marius Isaila, membri ai Partidului Romania Unita (PRU). „Alocatia de stat pentru copii in cuantumul stabilit va fi cheltuita defalcat: 30% pentru imbracaminte, 30% pentru alimente, 25 pentru bunuri care contribuie laCItește mai departe


Conferință teologico-istorică la Deva despre pătimitorii din temnițele comuniste

La Deva, în sala mare a Inspectoratului Școlar Județean Deva, a avut loc, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei,  cea de-a treia ediție a conferinței teologico-istorice ”Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste”. Conferința și-a propus și a reușit să prezinte climatul totalitar al întregii perioade comuniste, evidențiind drama deținuților politici din închisorile și din lagărele vremii, spații de exterminare a intelectualității și a spiritualității românești, în care au pătimit și numeroși preoți, monahi și credincioși hunedoreni, pentru unica „vină” de a-L fi iubitCItește mai departe


Lansare de carte / „Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orală”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în parteneriat cu Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște organizează în ziua de 8 decembrie 2016, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, un eveniment cultural de înaltă ținută: lansarea volumului intitulat „Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orală”, volum semnat de istoricul Cosmin Budeancă. Alături de autor, vor fi prezenți și vor vorbi despre carte dr. Livia Sicoie-Coroi, dr. Dorin Petresc și dr. Daniel I. Iancu. Volumul aCItește mai departe


Jienii din Petroșani, sub arcul de triumf, la Ziua Națională a României

Printre zecile de mii de români care au participat anul acesta la ceremonia aniversării Zilei Naționale a României la București s-au numărat și reprezentați ai regiunii Văii Jiului. Astfel, la parada militară de la Arcul de Triumf au fost prezenți și Jienii din Petroșani, care au au reprezentat județul Hunedoara la defilarea de 1 decembrie din Capitala României. Bravo lor, jienilor ! [slideshow_deploy id=’13835′]


APA PROD ANUNȚĂ SISTĂRI DE APĂ, ASTĂZI , 3 DECEMBRIE ÎN DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 03.12.2016, între orele: 07:30-13:00, pe Aleea Progresului, pentru remediere avarie rețea la blocurile 4 si 5. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]  


Mai mulți turişti, blocați în Retezat şi salvați de Salvamont Hunedoara

Cel puțin cinci autoturisme pline cu turişti au rămas blocate în zona Gura Apei din Retezat. În ciuda faptului că drumul este închis circulației pe timp de iarnă, ninge abundent şi vântul este deosebit de puternic, turiştii s-au aventurat ignorând orice semn de pericol. După ce au constatat că nu au nici o şansă să revină în siguranță din masiv, aceştia au cerut ajutor salvamontiştilor. „Cu toate că prognozele meteo la nivel national sunt de cateva zile destul de explicite, foarte mulți turişti au luat în piept zone sălbatice şiCItește mai departe


Doi jandarmi au intervenit pentru stingerea unui incendiu

În data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 16.00, doi jandarmi hunedoreni, care se îndreptau pe D.N. 7 către domiciliu, în municpiul Orăștie, după ce participaseră la manifestările dedicate Zilei Naționale în municipiul Deva, au observat pe raza localității Spini, pe sensul opus de mers, un utilaj agricol cuprins de flăcări și doi tineri care încercau să stingă incendiul. Cei doi jandarmii au sesizat incendiul la numărul de urgență 112 și au întors autovehiculul cu care se deplasau pentru a-i ajuta pe cei doi tineri să stingă flăcările, careCItește mai departe


Traian Băsescu vine la Hunedoara !

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, vine, sâmbătă  după-amiază, în municipiul Hunedoara, la invitația domnului senator Vochițoiu Haralambie. Președintele Traian Băsescu va însoțit de Președintele Executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac și europarlamentarul hunedorean Siegfried Mureșan. Cu această ocazie vor fi prezentați și candidații Partidului Mișcarea Populară Hunedoara la alegerile parlamentare din 11 Decembrie 2016, precum și proiectele acestora. Traian Băsescu a ales să vină în această perioadă în judeţul Hunedoara pentru a le arăta hunedorenilor că nu sunt singuri în aceste vremuri grele, în lupta lor pentru reaşezarea judeţuluiCItește mai departe


Valea Jiului, sub asediul zăpezii

  Avertizarea meteorologilor de vremea rea s-a confirmat pe deplin în zona Văii Jiului, iar ninsoarea abundentă a dat de furcă drumarilor. Incă de la primele ore ale dimineții s-a intervenit pentru deszăpezirea principalelor drumuri, însă ninsoarea abundentă a acoperit tot ce au reuşit să curețe firmele de deszăpezire. Fie că este vorba de estul Văii ori de localitățile din vest, şoferii au circulat greoi, în condiții de iarnă. Pe de altă parte, drumarii au reuşit să țină deschise circulației majoritatea arterelor, chiar dacă ninge necontenit încă de joi noapte.CItește mai departe


Proiectul Legii salarizării: Cel mai mic salariu din sectorul bugetar va fi de 1.625 de lei; cel mai mare – 22.000 de lei

Proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice propune 116 clase de salarizare, cel mai mic salariu în sectorul bugetar urmând să fie de 1.625 de lei, iar cel mai mare de 22.000 de lei, notează Agerpres. Conform proiectului menționat, distribuit miercuri de Federațiile sindicale, în sectorul bugetar, raportul între cel mai mic salariu de bază și cel mai mare salariu de bază este de 1 la 13. Aplicarea legii ar putea începe la 1 iulie 2017 și se va extinde până în anul 2021, însă în proiect nuCItește mai departe


ALERTĂ. Cod galben de vânt puternic, ninsori şi polei în toată ţara, până sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, ninsori şi polei, valabilă în toată ţara. Avertizarea intră în vigoare de vineri de la ora 8.00 și este valabilă până sâmbătă la ora 2.00. Conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul menționat se vor semnala intensificări ale vântului în vest, sud și estul țării, iar pe arii restrânse polei. De asemenea, vor fi ninsori însemnate cantitativ și viscolite în zonele de munte din nordul și centrul țării. Meteorologii avertizează că vor fi perioade deCItește mai departe


Parteneriatul comun Petroșani-Varpalota și-a stabilit principalele direcții de acțiune în 2007

Zilele trecute, în Ungaria, la Varpalota s-a desfășurat ședinţa de lucru a Comisiei Comune Petroşani-Várpalot, însărcinată de autoritățile publice din cele două localități înfrățite pentru elaborarea programului de activități comune ale celor două comunități locale europene. Din partea maghiară au participat toţi cei 4 membrii ai Comisiei, iar din partea română au făcut, în acest scop, deplasarea în Ungaria viceprimarul municipiului Petroșani – Nicolae Florin, secretarul Primăriei – Negoe Adrian şi consilierul local Grigoriu Lavinia. Alături de aceștia, la ședința de lucru a participat și consilierul pe probleme de Relații Externe alCItește mai departe


Jurnalistul Mircea Radu aduce ”Povești cu gust” la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Curtea Veche Publishing organizează în ziua de 9 decembrie 2016, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, o întâlnire cu binecunoscutul om de televiziune Mircea Radu care își va lansa, cu acest prilej, prima sa carte intitulată „Povești cu gust”. Cartea a apărut la Curtea Veche Publishing, editură cu care Biblioteca are o frumoasă colaborare materializată și în numeroase lansări de carte organizate la Deva. Mircea Radu este cunoscut publicului din România atât în calitate de prezentator cât și, mai ales,CItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă,astăzi , 2 decembrie în DEVA

 Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 02.12.2016, între orele: 10:00-13:00, pe str. Călugăreni, pentru remediere avarie nr.13. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13835′]


Au început testările pentru trichineloză

Circumscripţiile Sanitar – Veterinare din Valea Jiului au început examenele pentru descoperirea trichinelozei. Testele pentru stabilirea îmbolnăvirii de trichineloză a animalelor sacrificate de gospodari sunt realizate atât de medicii veterinari concesionari din cele şase localităţii ale Văii Jiului cât şi de circumscripţiile din Petroşani şi Vulcan, iar până în prezent nu a fost descoperit nici un caz de infestare cu parazitul care poate pune în pericol viaţa consumatorului. Valea Jiului a fost cunoscută ca „polul trichinelozei din România”, vârful  fiind în 1989-1990 când se înregistrau şi 900 de cazuri pozitive.CItește mai departe


NATALIA INTOTERO / România mea…

România mea are oameni frumoși. România mea are cei mai frumoși copii din lume. România mea miroase a autentic. România mea are potențial. Pentru România mea, eu îmi doresc să fim uniți, și nu dezbinați. Pentru România mea, eu îmi doresc oameni mai mulțumiți. Pentru România mea, mă trezesc în fiecare zi și mă mobilizez în fiecare zi. La mulți ani, mândra și frumoasa noastră Românie! La mulți ani, Hunedoara! Să ne dea Dumnezeu înțelepciunea să avem grijă unii de alții! [slideshow_deploy id=’41494′]


COSTEL AVRAM / La mulți ani, România !

COSTEL AVRAM / LA MULȚI ANI, ROMÂNIA ! [slideshow_deploy id=’27126′]


Măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă, aplicate începând cu 3 decembrie

Pachetul de măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă va intra în vigoare începând cu 3 decembrie 2016, după ce Guvernul a adoptat astăzi normele de aplicare a OUG 60/2016, iar finanțarea este asigurată din fonduri naționale și europene. Normele metodologice adoptate astăzi stabilesc modalitatea practică de acordare a primelor de activare, încadrare, instalare de care beneficiază la angajare persoanele fără un loc de muncă, precum și documentele în baza cărora se obțin aceste drepturi. Aceste documente vor fi depuse personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prinCItește mai departe


Adolescent din Lupeni, prins de jandarmii din Timiș

Un tânăr de 16 ani, din Lupeni, a fost dat în urmărire națională pentru că ar fi comis o serie de furturi pe raza Văii Jiului. Adolescentul a fost identificat și reținut de jandarmi tocmai în Timișoara. „Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, aflat în serviciu de patrulare a identificat un cetățean care era dat în urmărire națională. Cel în cauză a fost identificat în urma unui control de rutină efectuat pe strada Academician Alexandru Borza, din municipiul Timișoara și se numește P.L.D., în vârstăCItește mai departe


Ziua Națională a României marchează 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România

România sărbătorește astăzi Ziua Națională. La 1 decembrie 2016 se împlinesc 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Istoria consemnează că Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Țării, care cuprindea reprezentanți ai tuturor naționalităților, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. La 15/28 noiembrie 1918, a avut loc al doilea mare moment dinCItește mai departe


PSD – Jurnal de campanie / Tinerii, în atenția candidaților social-democrați

Există o idee încetățenită de adversarii politici ai PSD că Partidul Social Democrat ar fi un partid al vârstnicilor, al muncitorilor și mai puțin unul al altor categorii sociale și profesionale din România. Abordarea de către PSD a campaniei electorale legislative din 2016 este argumentul categoric că o astfel de concepție este una absolut greșită. Spre exemplu, numai în ultima acțiune de campanie, desfășrată de PSD la Petroșani, social-democrații au prezentat electoratului din această localitate doi tineri candidați din Valea Jiului, Cristian Merișanu din Vulcan (pentru Camera Deputaților) și MariusCItește mai departe