Redactia Avantul
Lotul feminin de gimnastică revine la Deva
Reprezentanţii Primăriei şi ai Consiliului Local Deva salută revenirea la Deva a Lotului Naţional de Gimnastică al României, în urma deciziei luată de Federaţia Română de Gimnastică, şi îl felicită pe antrenorul Nicolae Formite – coordonatorul lotului de senioare şi responsabilul cu pregătirea pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020. “Am promis că aduc lotul de senioare la Deva. Mi-am depăşit obiectivul – am adus şi junioarele. Acum am nevoie urgentă de ajutorul administraţiei locale. Eu am colaborat foarte bine cu domnul primar şi în mandatele trecute şi mă bucur că PrimăriaCItește mai departe
PROGNOZA METEO. Temperaturi de peste 30 de grade în WEEKEND
PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în sud-vestul țării şi la munte, unde, mai ales spre seară și la începutul nopţii, pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. În Bucureşti temperatura maximă va fi de 32 de grade. LA NOAPTE. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-vestul ţării şi la munte, unde numai izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului şiCItește mai departe
Produse alimentare descoperite cu E. coli
Județul Hunedoara a fost și el pe lista de verificări a inspectorilor sanitar-veterinari, iar rezultatele analizelor nu au arătat prezența Escherichia Coli verotoxigenă la unitățile de alimentație publică de pe raza județului nostru. Sunt însă județe învecinate au descoperit că probele prelevate arată prezența bacteriei. Echipele de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, desemnate și instruite pentru a desfășura acțiunile din cadrul Planului Național de Control, demarat în 16 mai 2016, au prelevat probe, în perioada 8 august — 2 septembrie, din județele Argeș, Alba, Bacău, Botoșani, Bistrița Năsăud,CItește mai departe
Contractul colectiv de muncă a fost înregistrat
Contractul colectiv de muncă de la Complexul Energetic Hunedoara a fost înregistrat la ITM. Astfel acesta poate produce efecte. După îndelungi negocieri, dar și suspendarea acestora și declanșarea conflictului de muncă de la CEH, s-a reușit înregistrarea actului în baza căruia urmează a fi plătiți angajații CEH. “Contractul colectiv de munca a fost inregistrat la ITM”, scriu pe Facebook cei de la Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Paroșeni. Noul contract colectiv de muncă prevede acordarea de salarii compensatorii pentru cei care pleacă prin disponibilizare, dar și plata în acord în minerit.CItește mai departe
Avancronica etapei a II – a a Ligii a IV – a, Hunedoara. La Petrila 95 de ani de fotbal.
Sâmbătă, 10 septembrie 2016, se va desfășura etapa a II – a a Campionatului Județean de Fotbal, Liga a IV – a, Hunedoara. La start se vor alinia următoarele echipe: CSA AURUL BRAD – ACS HERCULES LUPENI. Stadion Botau Brad; Arbitrii: Voica P Mihai (Deva), Danciu Marius (Deva), Igna Andi (Santuhalm); Obs. Mihaiescu Cornel (Deva). AS U PETROȘANI – ACS VICTORIA CĂLAN. Stadion Știinţa Petroșani; Arbitrii: Herczeg Leopold (Baciia), Heidiner Roxana (Tâmpa), Kadas Alexandra (Lupeni); Obs. Azamfirei Remus (Vulcan). ACS MINERUL URICANI – METALUL CRÂSCIOR BRAD. Stadion Minerul Uricani; Arbitrii:CItește mai departe
Măsuri pentru dezvoltarea Văii Jiului
Valea Jiului, risc ridicat de sărăcie. O echipă guvermantală s-a aflat, astăzi, la Petroșani unde a discutat cu primarii localităților din Valea Jiului, dar și cu reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara. Vasile Dîncu, vicepremierul României, și Ionel Dancă, consilierul premierului Dacian Cioloș, au venit cu câteva propuneri pentru dezvoltarea Văii Jiului. “Am venit pentru o întâlnire cu primarii și administrația din Valea Jiului pentru a verifica niște soluții și a verifica o serie de proiecte pe care le avem în finanțare, din zonă, și să ne organizăm pentru viitor. Urmează săCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 9 septembrie în Sântuhalm
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, strada Sântuhalm DN 7, în data de 09.09.2016, între orele : 13:|00 -18:00,pentru remediere avarie rețea la reprezentanta auto FIAT. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
Spărgătorul din Piața Centrală a fost prins
Individul este din zona Piteștiului și a reușit să fure circa 200 de lei în urma spargerii din noaptea de miercuri spre joi. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu, tânărul nu este recidivist și va fi dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat și tentativă de furt. Polițiștii din Petroșani au reușit să-l prindă pe individ la câteva ore după comiterea faptei, ajutați fiind și de faptul că a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în Piața Centrală Petroșani. Acesta aCItește mai departe
Petrilean cercetat pentru că a trecut pe INTERZIS și a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge
În data de 08.09.2016, în jurul orei 19:50, poliţiştii rutieri care efectuau serviciul de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada Traian Vuia, din Petrila, au observat un autoturism care a circulat încălcând semnificaţia indicatorului „accesul interzis”, şi care, la vederea echipajului de poliţie, a schimbat direcţia de mers, cu intenţia de a se sustrage controlului. Poliţiştii au trecut la urmărirea autoturismului suspect, în scurt timp fiind identificat conducătorul acestuia, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din oraşul Petrila. ” În cazul bărbatului, aparatul etilotest a indicatCItește mai departe
Huila minerilor este la mare căutare
Producţia ortacilor este vândută de „băieţii deştepţi” fără nici un fel de teamă iar sezonul în care afacerea prosperă s-a deschis. Cărbunarii cer 10 lei pe sacul de huilă și cum cererea este mare nu negociază nici o centime. Afacerea este profitabilă pentru „băieţii deştepţi” şi chiar dacă nu-şi riscă viaţa şi nici n-au cheltuieli de exploatare, cărbunarii vând huila mai scump decât cheltuiesc ortacii pentru a o scoate din subteran. Tona de huilă este vândută cu 350 chiar 400 de lei, dar se vinde şi la sac de 50CItește mai departe
Apa Prod Deva anunță sistări de apă, astăzi, 9 septembrie în Băița
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Băița, în data de 09.09.2016 între orele 11:00 – 14:00, pentru reparație conducta DN100. Zonă afectată: nr. 167, nr. 212 și nr.22. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]
Apa Prod Deva anunță sistări de apă, astăzi, 9 septembrie în Deva
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 09.09.2016, între orele : 9:30 -13:30, pe următoarele străzi: Zăvoi, Archia, Azur, Paiului si Hortensiei pentru reparatii în căminul de apometru la adresa Zăvoi nr. 25C. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
Noi măsuri pentru asigurarea tratamentului și îngrijirii copiilor și adulților bolnavi de leucemie
Un nou subprogram de diagnostic generic al tumorilor solide maligne este introdus de Guvern în Programul național de oncologie, iar pacienții cu leucemii acute vor putea beneficia atât de diagnosticare și tratament, cât și de monitorizarea corectă a bolii minime reziduale. Subprogramul derulat în cadrul Programului național de oncologie, respectiv ”Subprogramul de diagnostic generic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing și neuroblastom) la copii și adulți” a fost introdus, printr-o Hotărâre adoptată astăzi de Guvern. Fondurile pentru finanțarea serviciilor și tratamentului asigurate prin acest nou subprogram oncologic au fost asigurateCItește mai departe
O nouă dezbatere pentru viitorul Văii Jiului are loc astăzi la Petroșani, în prezența vicepremierului Vasile Dîncu
Primarii Văii Jiului și alți reprezentanți ai autorităților publice locale și județene se întâlnesc astăzi, la Petroșani, cu vicepremierul Vasile Dîncu și cu consilierului Primului Ministru, Ionel Dancă pentru definitivarea programului special prin care statul român încearcă să vină în sprijinul comunităților locale din Valea Jiului. Întâlnirea are loc în cursul acestei dimineți la Universitatea din Petroșani care, în accepțiunea generală, trebuie să devină principalul pol în jurul căreia să fie dezvoltate programele de dezvoltare locală viitoare. Dezbaterile de astăzi sunt decisive în conturarea Memorandumului pe care șeful Guvernului, DacianCItește mai departe
Sute de hectare afectate de inundații
Agricultorii ale căror terenuri au fost afectate de inundațiile din această vară încă nu au primit despăgubirile. Peste 700 de hectare de teren din judeţul Hunedoara au fost afectate de inundaţiile din luna iunie. La nivelul ministerului Agriculturii încă se centralizează datele trimise din judeţ, urmând apoi a se analiza posibilizăţile pentru compensarea eventualelor pagube. “Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă organizat la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, monitorizează şi evaluează permanent efectele diferitelor incidente de mediu asupra culturilor agricole, prin solicitarea de situaţii estimative centralizate, la nivelCItește mai departe
Laurențiu Nistor: “Hunedoara va fi un județ care se poate dezvolta fără să așteptăm și să stăm la mila guvernului”
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, este de părere că fondurile europene sunt cheia dezvoltării. Acesta îi atenţionează pe cei care au atribuţii în acest sens să facă toate demersurile necesare pentru a depune proiecte astfel încât “să nu stăm la mila guvernului”. “Vă spun, stimați colegi, fără nicio teamă, că de asemenea directori am avea nevoie în multe unități din județul Hunedoara, să facă treabă, să se ocupe de atragerea de fonduri europene și nu să stăm tot cu mâna întinsă la fondurile guvernamentale. Dacă toți ne vom ocupa,CItește mai departe
Aerul curat costă
Ministerul de finanţe a încasat peste 5 milioane de euro din vânzarea certificatelor de carbon. Potrvit unui comunicat al ministerului de resort, în luna august au fost vândute un număr de 1.124.000 de certificate de carbon având o valoare de 5.204.120 euro. România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră începând cu data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de 8 ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 — 31CItește mai departe
Se analizează criteriile de disponibilizare la CEH
eprezentanții ministerului Energiei analizează care au fost criteriile pe baza cărora s-au întocmit listele de disponibilizare la CEH. Comitetul de Coordonare pentru Activitatea Minieră s-a reunit, sub coordonarea doamnei Secretar de Stat Corina Popescu, miercuri, 7 septembrie – Grupul de lucru Huilă, și joi, 8 septembrie – Grupul de lucru Lignit. Scopul celor două reuniuni a fost acela de a discuta criteriile pe baza cărora s-au întocmit listele de disponibilizări atât la Complexul Energetic Hunedoara, cât și la Complexul Energetic Oltenia. Secretarul de Stat Corina Popescu le-a cerut membrilor celorCItește mai departe
Lupeniul a primit banii pentru continuarea proiectului turistic din Straja
Consiliul local al municipiului Lupeni a fost convocat astăzi în ședință extraordinară de către primarul Cristian Resmeriță. Reunirea Consiliului local a fost necesară pentru a valida rectificarea pozitivă de buget, prin care municipalitatea din Lupeni va beneficia de noi sume alocate de Guvern, prin Autoritatea Nationala Pentru Turism – Directia Infrastructura Turistica, pentru continuarea proiectului de dezvoltare a turismului în stațiunea turistică Straja. Potrivit primarului Cristian Resmeriță, administrația locală din Lupeni a primit cei 3,7 milioane de lei solicitați pentru noi investiții la Straja. Acesta spune că din acești baniCItește mai departe
Liberalii deveni vor să se apropie de electorat
„Vreau să centralizăm toate problemele pe care le aflăm de la cetăţenii din Deva. Mă interesează mai puţin luptele politice şi mai mult să rezolvăm probleme oamenilor. Dacă mergem pe direcţia asta, sunt sigur că PNL Deva va avea succes şi va putea să strângă voturi. Vreau să-i cunosc pe deveni. Avem o relaţia apropiată cu primarul Devei, Mircia Muntean, dar asta merge până la interesul cetăţenilor. Dacă formaţiunile politice nu conlucrează pentru oameni, nu e ok. Ca preşedinte, mă voi zbate să rezolv problemele oamenilor. De acum înainte, vomCItește mai departe
Preşedintele interimar al PNL Hunedoara, atac la directorul Casei de Pensii Hunedoara
Preşedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Valea Jiului are nevoie de proiecte, pentru a preveni depopularea zonei şi plecarea oamenilor în străinătate, la muncă. „Organizaţia judeţeană Hunedoara a PNL propune, prin parlamentarii săi, două iniţiative legislative. În maximum două săptămâni, iniţiativele vor fi depuse la Parlament. Prima se referă la rezolvarea inechităţilor la Legea pensiilor. Se ştie că aceia care au ieşit la pensie înainte de 31 decembrie 2010, mă refer la pensionarii din Valea Jiului, primesc o pensie cu 1.000CItește mai departe
Documentele oficiale privind organizarea alegerilor au fost publicate în Monitorul Oficial
Cele patru hotărâri care reglementează alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016, adoptate în ședința Guvernului din data de 31 august 2016, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 6 septembrie.Este vorba de actele normative prin care sunt stabilite: data alegerilor, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale,măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a acestora, precum și cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a acestui scrutin. Conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016, alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11CItește mai departe
O statuie din Petrila în TOP – Cele mai urâte din lume!
Site-ul boredpanda.com şi-a invitat utilizatorii să publice fotografii cu cele mai nereuşite sculpturi din oraşele lor, iar printre primele 100 de oraşe cu cele mai urâte „opere de artă” se numără şi câteva din România: Timişoara, Bucureşti şi Hunedoara. Pe locul 76 în clasamentul cititorilor se află Placa memorială “Glorie Eroilor Neamului” din oraşul Petrila, judeţul Hunedoara. Fotografiile cu sculpturile ienstetice pot fi văzute aici: https://bit.ly/2cBblpb. mediafax.ro [slideshow_deploy id=’20328′]
Apa Prod anunţă sistări de apă, joi si vineri în Buceș -Vulcan și Băița
Se sistează furnizarea apei potabile din data 08.09.2016 ora 15:30 pâna în data de 09.09.2016 ora 15:00, în localitatea Buceș -Vulcan, pentru remediere avarie rețea în localitatea Buceș Vulcan. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Băița, din data de 08.09.2016 ora 15:30 pâna în data de 09.09.2016 ora 07:00, pentru acumulare apă în rezervoare. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
Adrian Sucilă poate acționa statul la CEDO
Polițistul a făcut un recurs în casație sperând ca magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție să constate o serie de inadvertențe în judecarea dosarului în care a fost condamnat pentru act sexual cu un minor, însă acțiunea i-a fost respinsă. Adrian Sucilă a parcurs toate procedurile obligatorii astfel ca dosarul său fie acceptat de judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului. Completul Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată e Adrian Sucilă şi Mihaela Stoica împotriva deciziei penale nr.233/A dinCItește mai departe
Licitaţie pentru termoficare
Municipalitatea de la Petroşani organizează o licitaţie privind delegarea gestiunii serviciului public de furnizare a energiei termice in sistem centralizat in municipiul Petrosani. Pentru a fi atribuită licitaţia este nevoie de prezenţa a trei ofertanţi. Actuala societate de termoficare este în procedură de faliment, astfel că edilii îşi iau măsuri de siguranţă în cazul în care termocentrala Paroşeni va putea furniza agent termic. A fost înfiinţată o nouă societate de termoficare, dar contractul nu poate fi atribuit în mod direct. “Consiliul Local al municipiului Petroşani a aprobat delegarea serviciului publicCItește mai departe
Cum ți se modifică salariul net dacă se schimbă iar Codul Fiscal. Crește sau scade?
Noul proiect de modificare a Codului Fiscal prevede majorarea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) ale angajatului de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii vor fi scutiţi atât de plata CAS-ului, cât şi a CASS. Ce efecte vor exista asupra salariului net al angajaților? Calculele făcute de experții fiscali arată că schimbările de fiscalitate preconizate îi vor avantaja pe cei cu salarii mari, datorită plafonării contribuțiilor sociale la 5 salarii medii, în timp ce angajații cu salariul mediu nu vor aveaCItește mai departe
Petroșănean, prins la volan fără permis de conducere
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Petroşani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiștii din Petroșani în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis. Acesta a fost surprins de oamenii legii pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani. Potrivit IPJ Hunedoara, în data de 08.09.2016, în jurul orei 01:05, poliţiştii rutieri care executau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani, au oprit autoturismul condus de În urma verificărilor, polițiștiiCItește mai departe
Biciclist accidentat de un șofer neatent la Orăștie
În data de 07.09.2016, în jurul orei 06:15, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Orăştie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din municipiul Orăştie, din direcția Sebeș spre Deva, a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui biciclist în vârstă de 43 de ani, din Orăştie, care circula din sensul opus. „În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului .În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă” declară reprezentanții IPJ Hunedoara.CItește mai departe
Premiul II la Olimpiada Internaţională de Lectură ajunge în Hunedoara
O hunedoreancă a cucerit premiul II la Olimpiada Internaţională de Lectură. Luana Mihaela Iovănesc de la Colegiul Naţional de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara a participat în perioada 1-5 septembrie 2016 la Constanța cea de-a treia ediție a Olimpiadei Internaționale de Lectură. 64 de elevi din România, Republica Moldova, Ucraina şi Cipru au participat la această etapă a olimpiadei, iar hunedoreanca s-a clasat pe a doua poziţie. “Eleva a fost îndrumată de către doamna profesoară Carmen LUPESCU și s-a calificat la etapa internațională după ce s-a clasat a doua laCItește mai departe
Ghiozdane împărțite de Episcopia Devei și Hunedoarei pentru elevii hunedoreni aflați în dificultate
La inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, la început de an școlar 2016-2017, Episcopia Devei și Hunedoarei va întreprinde, ca și anul trecut, o campanie de sprijin a copiilor hunedoreni aflați în dificultate, oferind peste 300 de ghiozdane însoțite de rechizitele absolut necesare derulării procesului instructiv-educativ al acestora. Campania de distribuire a ghiozdanelor va viza întreg cuprinsul eparhiei hunedorene, ele urmând a fi împărțite în localitățile: Deva, Hunedoara, Hațeg, Orăștie, Petroșani și Brad. Programul împărțirii celor peste 300 de ghiozdane complet echipate este următorul: DevaCItește mai departe
Naşterea Maicii Domnului, sărbătorită astăzi. Ce trebuie să faci neapărat
Creştinii sărbătoresc astăzi Sfânta Maria Mică sau Naşterea Maicii Domnului, considerată cea mai mare sărbătoare a toamnei. Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini. Părinţii ei, Ioachim şi Ana, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat pentru a avea un copil. Ruga le-a fost ascultată şi aşa a venit pe lume Maria. Conform tradiţiilor, în această zi se fac pelerinaje la mănăstiri, iar oamenii duc la biserică fructe şi pâine, pentru a fi sfinţite. Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelorCItește mai departe
La Deva, colectarea deșeurilor stradale se efectuează zilnic, de luni până duminică
Primăria Municipiului Deva informează că activitatea de colectare a deşeurilor stradale se efectuează zilnic, de luni până duminică, între orele 06.00-11.00, de către operatorul de salubritate S.C. Salubritatea S.A. Deva. Pe raza Municipiului Deva sunt amplasate 800 de coşuri stradale pentru gunoi, iar în perioada următoare, astfel de recipiente vor fi montate şi pe străzile pe care nu există. De asemenea, coşurile de gunoi deteriorate vor fi înlocuite. Totodată, pentru a menţine cu eficienţă curăţenia în oraş, reprezentanţii administraţiei fac apel la populaţie să evite depozitarea deşeurilor menajere sau voluminoase,CItește mai departe
Cine suportă pierderea?
Operatorul de apă și canal din Valea Jiului înregistrează lunar o pierdere de mii de lei după preluarea aducțiunii care alimenta Mina Petrila. Directorul general al societății spune că pentru a furniza apă potabilă familiilor din zona Jupâneasa, pierderea operatorului este de circa 5000 de metri cubi pe trimestru și trebuie găsită o soluție pentru acoperirea ei. Familiile de la Peștera Bolii-Jupâneasa au apă potabilă după ce aducțiunea ce deservea Mina Petrila cu apă industrială, a fost preluată de către municipalitatea Petroșani și dată în exploatare SC Apa ServCItește mai departe
Cer urgentarea lucrărilor pe Defileul Jiului
Asociația Producătorilor de Prefabricate din Beton solicită Ministerului Transporturilor urgentarea lucrărilor pe Defileul Jiului. Cei de la asociație susțin că lucrările de modernizare a arterei principale care face legătura între Oltenia șI Transilvania are repercursiuni economice asupra agenților economici. „Întârzierile şi procedurile nefinalizate pentru DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroşani au implicaţii negative extrem de importante în circulaţia mărfurilor şi, în consecinţă, în derularea activităţilor economice atât pentru agenţii economici din partea de Sud a ţării, cât şi pentru cei din Centru/Vest, rutele ocolitoare disponibile fiind total ineficiente din punctCItește mai departe
30 iunie 2016, pierderi de 110.242.226 lei la CEH
Complexul Energetic Hunedoara a înregistrat, pe primele șase luni ale acestui an, pierderi de peste 100 de milioane de lei. Mai exact, potrivit raportului, CEH a înregistrat la data de 30.06.2016 pierderi în valoare de 110.242.226. De altfel şi activele societăţii energetice sunt puse sub sechestru. Informaţiile financiare arată că activele CEH sunt în valoare de – 1.203.452.290 lei. Chiar şi aşa, societatea este la limita falimentului. Societatea energetică hunedoreană figurează cu plăţi restante în valoare de 944..479.669 lei, din care 920.670.974 lei pentru activitatea curentă şi 23.808.695 pentru activitateaCItește mai departe
Nici directorul Apa Serv nu candidează la Senat
Nu doar numele edilului din Petroșani a fost vehiculat în mai multe rânduri ca unul dintre potențialii candidați la alegerile parlamentare din acest an. Şi Costel Avram a fost băgat în „cărți” însă, acesta susține că nu se înscrie în cursa electorală. Avram ar fi urmat să candideze din partea PSD, potrivit unor surse, mai ales că după demisia din PNL i-a susținut pe social-democrați. Avram spune că nu doar că nu va fi candidat, dar nici măcar nu se va înscrie în PSD. ”Vreau să rămân așa, fără apartenențăCItește mai departe
Alina Cîrstoiu părăsește PNL
Alina Cîrstoiu, fostul președinte al PNL Vulcan a deminisionat din partid. Aceasta a demisionat din funcția de președinte după alegerile locale din data de 5 iunie, iar după 8 ani a decis să părăsească foirmațiunea politică. Nemulțumirea Alinei Cîrstoiu este legată de numirea lui Dan Marinescu în funcția de președinte al PNL Vulcan. “Dupa ce am vazut cu proprii mei ochi decizia de numire a lui Marinescu Dan in functia de presedinte al organizatiei PNL Vulcan, semnata si parafata de domnul presedinte Florin Roman, am luat hotararea de a-mi inaintaCItește mai departe
Victor Claudiu Dună, tânărul din Petrila dat dispărut, a fost găsit
Bărbatul era incoerent, căzut în zona Livezeni din Petoșani, iar o asistentă medicală aflată în trecere a mers la el pentru a vedea ce a pățit. Imediat a fost dată alarma și polițiștii și-au dat seama că este vorba de tânărul din Petrila, căutat cu disperare de către părinți și apropiați. „A fost internat la Spitalul de Urgență din Petroșani, va primi tratament și după ce se va însănătoși o să purtăm o discuție cu el, să vedem cum poate fi ajutat”, a declarat șeful Poliției Petrila, Ovidiu Zaharie. PostărileCItește mai departe
Peste 500 de locuri de muncă sunt disponibile la nivelul județului Hunedoara
Agenții economici din județul Hunedoara au transmis Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă necesarul de personal, iar 502 șomeri și-ar putea găsi un loc de muncă. Angajatorii au nevoie de muncitori necalificați, lucrător comercial, confecționer asamblor articole textile, manipulant mărfuri, șofer autocamion de mare tonaj, agent de securitate ori chiar femeie de serviciu. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor pentru ocuparea forței de muncă din localitățile în care își au domiciliul. [slideshow_deploy id=’13835′]
Natalia Intotero a început munca în forță
Deputatul PSD, Natalia Intotero, a început noua sesiune parlamentară în forță. De luni și până astăzi, aceasta a inițiat șapte interpelări adresate unor miniștri. Astfel, deputatul Natalia Intotero vrea să afle de la minsitrul Apărării Naționale în ce stadiu se află pregătirile pentru brigada multinaţională NATO. Si ministrul de Finanțe va avea de oferit anumite lărumuriri deputatului hunedorean. Există însă alte probleme ridicate de deputat care îi vizează pe românii din Marea Britanie. Aceasta solicită un răspuns de la ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu despre situația românilor aflați în MareaCItește mai departe
Repartizări pe posturi
Persoanele care doresc să ocupe un post în sistemul de învăţământ au încă o șansă de a fi repartizate pe posturi. Mâine, la Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara are loc o nouă etapă de repartizare pe posturi a celor care au susținut examenul de suplinire. Luni a avut loc ultimul examen pentru profesori, iar în ședința de mâine are loc repartizarea acestora pe posturi. “În data de 08.09.2016, conform graficului atașat, cu începere de la ora 9.30, în sala Spiru Haret a I.S.J. Hunedoara, va avea loc ședința publică deCItește mai departe
Analiză finală a necesarului de investiții pentru construcția sistemului de canalizare în Straja
Directorul general al Apa Serv Valea Jiului informează că, în scurt timp, vor începe efectiv lucrările de construcție la rețeaua publică de canalizare din stațiunea turistică Straja Lupeni. În acest sens, Costel Avram a fost astăzi prezent în stațiune unde, împruenă cu viceprimarul municipiului Lupeni, dl. Iacob Mesaroș, cu omul de afaceri Emil Părău, dar și cu alți factori de decizie din cadrul operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, a fost făcută o analiză finală a necesarului de investiții pentru construcția sistemului de canalizare de la Straja,CItește mai departe
Refacerea infrastructurii distruse de inundațiile din vară, continuă la Lupeni
Dincolo de implementarea proiectelor edilitare care vizează dezvoltarea infrastructurii publice din municipiul Lupeni, autoritățile locale acționează intens și pentru execuția unor lucrări care au drept scop eliminarea efectelor nefaste ale inundațiilor care au afectat localitatea în cursul lunilor precedente de vară. După cum se știe, Lupeniul a fost una din cele mai afectate localități după inundatiile care au avut loc în cursul lunii iunie. Debitele mari de apă care au căzut aici într-un timp foarte scurt nu au putut fi preluate de pâraiele din zonă, viiturile provocând astfel un adevăratCItește mai departe
Urmărire ca în filme a poliţiei rutiere din comuna Baru
În data de 06.09.2016, în jurul orei 19:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baru au oprit pentru control, pe DJ 668, pe raza localităţii Covragiu, o autoutilitară înmatriculată în Italia. În momentul în care polițiștii s-au apropiat de autoutilitară, conducătorul acesteia a demarat în trombă, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea maşinii. La un moment dat, bărbatul aflat la volan a abandonat autovehiculul pe un câmp din apropierea localității Covragiu şi a continuat să fugă pe jos, însă a fost prins și imobilizat de agenţii de poliţie, dupăCItește mai departe
Delia, Nicoleta Nucă, Matteo la Zilele oraşului Petrila
Delia, Nicoleta Nuca şi Matteo, concertează la Petrila. 80 de mii de lei este suma alocată de autorităţile locale de la Petrila pentru organizarea Zilelor localităţii. Nume sonore vor urca pe scena. Estee vorba de Delia, Nicoleta Nucă şi Matteo. Sunt doar câteva din vedetele evenimentului. Autorităţile locale de la Petrila organizează în perioada 16-18 septembrie Zilele oraşului. Pe lângă competiţiile sportive organizate, cele mai aşteptate momente sunt spectacolele de muzică populară şi uşoară. Artişti de renume vor urca pe scenă, la Petrila. Seara de vineri este dedicată muzicii populare.CItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi: „Nu candidez pentru Senat!”
Primarul municipiului Petroșani recunoaște că s-a purtat o discuție privind nominalizarea sa pentru Senat, însă nu renunță la administrația locală. Iacob-Ridzi susține că și-a luat un angajament în fața locuitorilor municipiului Petroșani, la alegerile din iunie a.c., pe care-l va respecta. „A fost o discuție în interiorul partidului, este adevărat, dar nu voi candida. Colegii mei ar vrea să merg pe liste, dar le-am spus că nu pot. Am avut o retorică, am spus că nu plec niciunde și nu pot să mă duc”, a declarat primarul municipiului Petroșani. ÎnCItește mai departe
