Actualitate
Poluat cu deşeuri menajere, Jiul încă are ape de calitate superioară

În ciuda faptului că Râul Jiu, încă de la izvoare este poluat cu tone de deşeuri menajere, conform rapoartelor de monitorizare, are ape de cea mai bună calitate şi chiar bate standardul european de puritate. Dacă la puritatea apei se înregistrează o situaţie bună, nu aceeaşi situaţie este şi în cazul celorlalte ape care ajung în râu. Toţi afluenţii Jiului, de la est la vest, sunt poluaţi cu deşeuri menajere provenite de la depozitele clandestine amenajate pe maluri, iar autorităţile locale din Valea Jiului, care gestionează aceste ape, luptăCItește mai departe
Drumul din Defileul Jiului ar fi trebui finalizat

Contractul prevedea ca lucrările să fie finalizate în iulie 2017, însă șefii de la drumurile naționale speră să recepționeze lucrarea în acest an.Ca de fiecare dată, termenul a fost prelungit pentru că firmele care se ocupă de lucrările de reabilitare n-au reușit să finelizeze lucrările. Termenele de finalizare a lucrărilor la DN 66 Petroșani-Tg. Jiu au tot fost rostogolite, astfel că n-a fost o surpriză când s-a întâmplat din nou. Conform contractului încheiat de autorități cu firma spaniolă, care a câștigat licitația, recepția lucrărilor ar trebui făcută în iulie a.c..CItește mai departe
România este pregătită să gestioneze împreună cu partenerii europeni orice situație în contextul Brexit

Axele strategice de acţiune ale Guvernului României în contextul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost aprobate în cadrul unei noi reuniuni a Consiliului Interministerial pentru Brexit, desfășurată ieri la Palatul Victoria, prezidată de viceprim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu. Ion-Marcel Ciolacu a relevat interesul României ca acest proces să fie gestionat de o manieră corectă și transparentă, în conformitate cu prevederile Tratatelor Uniunii Europene, și să asigure protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor europeni și români care locuiesc și lucrează pe teritoriul Marii Britanii. România va urmări cu pragmatismCItește mai departe
Modalitate absolut naturală pentru a ţine ţânţarii la distanţă

Indiferent de cât de frumoasă este vara, țânțarii o pot transforma într-un adevărat coșmar. Există o modalitate absolut naturală de a ţine aceste insecte la distanţă – vitamina B1 sau tiamina. Potrivit experților, efectul se datorează modului în care această vitamină schimbă mirosul pe care corpul uman îl produce, făcându-l neatractiv pentru ţânţarii care sug sângele, răspândind diferite infecții. În plus, această vitamină este şi un mineral valoros pentru organism, cu un rol semnificativ în lupta împotriva stresului și, în același timp, crește imunitatea. Această vitamină se găseşte în produseCItește mai departe
Atenție motocicliști! Motocicletele turate la maximum vă pot aduce suspendarea permisului pentru 30 de zile – PROIECT

Deranjat de zgomot, un deputat vrea ca motocicliştilor care poluează fonic să le fie suspendat permisul pentru 30 de zile: „Luaţi un pic şi urmăriţi bulevardele mari după ora 21:00, perioada în care oamenii se retrag, au nevoie de odihnă şi de linişte, şi veţi vedea că Bucureştiul a devenit o întreagă pistă de alergare a motocicletelor”, spune Valeriu Steriu, preşedinte executiv PMP. Legea urmează să intre în dezbaterea Parlamentului în acestă toamnă. Motocicliştii vitezomani care fac un zgomot infernal prin oraşe ar putea rămâne fără permis de conducere. Este ideea unuiCItește mai departe
Apel respins în cazul violatorului din Petrila

Individul care a violat o fetiță de 12 ani și pe mama acesteia rămâne cu sentința dată de Judecătoria Petroșani, respectiv șapte ani de închisoare cu executare. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia i-au respins apelul ca nefundat și au menținut sentința instanței de fond. Mihail Ludovic a primit şase ani de închisoare pentru dublul viol şi i-a fost interzis dreptul de a fi tutore sau curator. Acesta nu are voie să ia legătura cu victimele sale sau să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri,CItește mai departe
1400 de proprietăți afectate de gazoductul BRUA

Peste 1400 de proprietăți private din județul Hunedoara vor fi afectate de gazoductul BRUA. Acesta va trece prin curțile oamenilor. Transgaz estimează că lucrările pentru realizarea conductei BRUA vor începe în luna noiembrie a acestui an, urmând ca gazoductul să traverseze circa 20.000 de proprietăţi private, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. Din cele 20.000 de proprietăți private pe care va trece gazodcutul BRUA, 1470 sunt în județul Hunedoara. “De-a lungul traseului, pe cele 10 județe, conducta de transport gaze traversează următoarele tipuri de terenuri: arabil, pășuni curate, pășuniCItește mai departe
Un ordin al prefectului ar putea rezolva cozile de la pașapoarte

Un document al Ministerului Afacerilor Interne arată că printr-un ordin al prefectului s-au putea rezolva cozile de la pașapoarte. În fiecare joi, la biroul de pașapoarte de la Petroșani este aglomerație. Zeci de oameni așteaptă ore în șir pentru a-și întocmi un astfel de document. “Pentru a veni în sprijinul solicitanților de pașapoarte, începând cu data de 18 octombrie 2012, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 992/2012 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.693/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple,CItește mai departe
VEȘTI neașteptate pentru judecători și procurori

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a prezentat ieri proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei. Ministrul a dat însă o lovitură dură procurorilor şi judecătorilor, anunţând majorări semnificative la capitolul vechime pentru promovările în cadrul sistemului. “O prima propunere se refera la majorarea vechimii necesare pentru promovare. La un moment dat se lua in considerare si perioada in care un judecator, procuror, fusese avocat. Ar fi fost o dubla echivalare, ar fi promovat dupa un interval foarte scurt. Vreau sa va spun ca la un moment dat se luau inCItește mai departe
FOTO: Accident rutier în Germania. Autocar cu 50 de români, răsturnat – cel puţin 44 de răniţi

Un autocar cu 50 de români s-a răsturnat în Germania, în regiunea Osnabruk. Din primele informaţii, sunt cel puţin 44 de răniţi, anunţă presa germană. O amplă operaţiune de salvare a fost declanşată de autorităţi. Potrivit presei germane, în autobuz erau zeci de muncitoare românce, care au venit la cules. Maşina se îndrepta către o fermă din Schwagstorf, în landul Saxonia Inferioară. La intrarea într-un sens giratoriu, maşina a derapat şi s-a răsturnat. Dintre cei 44 de răniţi, 6 sunt în stare gravă. O persoană a rămas blocată în rămăşiţeleCItește mai departe
A lovit pe trecerea de pietoni şi a scăpat de închisoare

Bărbatul a lovit cu mașina două persoane, mamă și fiică, iar în loc să oprească pentru a le acorda primul ajutor a fugit de la locul accidentului. Ladislau Kopriva a scăpat de închisoare după ce magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins apelul făcut de victimă și procurori la sentința instanței de fond. Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe inginerul din cadrul Complexului Energetic Hunedoara la plata a 85.000 lei, sumă ce reprezintă despăgubiri morale și 5.642,36 lei, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective, cătreCItește mai departe
Tânăra care și-a omorât soacra a primit zece ani de temniță

Femeia nu și-a recunoscut fapta deși și-a măcelărit soacra. Ana Maria Bobora a fost arestată preventiv după ce și-a înjunghiat fosta soacră și i-a dat în cap cu un par până când n-a mai avut suflare. Oribila crimă a avut loc la începutul anului în satul Sibișel. Tribunalul Hunedoara a condamnat-o pe femeie la 10 ani închisoare pentru infracţiunea de omor și au obligat-o la plata sumei de 1200 lei, reprezentând daune materiale, şi 5000 lei, reprezentând daune morale către unul dintre urmașii victimei. Un alt urmaș va primi 1000CItește mai departe
PETROȘANI. A intrat cu bicicleta într-o maşină

Marți seara, în jurul orei 20:00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un bărbat de 32 de ani, din municipiul Petroşani, cu privire la faptul că un minor a intrat cu bicicleta în autoturismul său. ” Din primele verificări, s-a stabilit că un minor de 6 ani, din municipiul Petroşani, care circula cu bicicleta, a intrat în portiera din spate a autoturismului, al cărei conducător auto intenţiona să parcheze pe strada Aviatorilor, din municipiul Petroșani. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a minorului, iar înCItește mai departe
Ministrul Muncii: Mamele cu trei sau mai mulți copii s-ar putea pensiona mai repede

Ministrul Muncii a declarat, marţi, că noua lege a pensiilor va prevedea că femeile cu trei sau mai mulţi copii se vor putea pensiona cu şase ani mai repede. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că această măsură a făcut unele persoane să o abordeze şi să-i spună că se gândesc să mai nască pentru a putea beneficia de această prevedere, potrivit News.ro. „Un principiu pe care îl avem în programul de guvernare este acela că femeile care au mai mult de trei copii trebuie să aibă vârsta redusă de pensionare cuCItește mai departe
InfoCons: Cum vei fi despăgubit ai un accident rutier în străinătate

În cazul în care aveți un accident în străinătate, se aplică legea țării în care s-a petrecut accidentul, potrivit Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor. Procedura de acordare a despăgubirilor ar putea fi diferită de cea din țara de origine. Dacă sunteți implicat într-un accident în străinătate: nu părăsiți locul accidentului; vorbiți cu celălalt șofer și, dacă este cazul, chemați serviciile de poliție și/sau urgență; asigurați-vă că obțineți toate informațiile necesare despre cealaltă persoană implicată și despre împrejurările care au dus la producerea accidentului. Scrieți declarația la locul accidentului. În mod normal,CItește mai departe
Judecat pentru crima din Retezat

Mihai Obreja este acuzat că și-a ucis un rival cu bâta, în Retezat, în urma unui conflict pornit de la împărțirea locurilor de pășunat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au finalizat dosarul de omor în care este suspect un cioban din zona Moldovei, angajat la o stână din Retezat. Individul a fost trimis în judecată pentru omor și dacă va fi găsit vinovat riscă ani grei de închisoare. Mihai Obreja se află în arest preventiv încă din luna iunie, imediat după ce a comis orbila faptă, iar judecătoriiCItește mai departe
Ce va conține noul contract colectiv de muncă de la CEH?

Negocierile pe marginea noului contract colectiv de muncă de la Complexul Energetic Hunedoara se apropie de final. Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara ar putea aviza, joi, noul contract colectiv de muncă. “Așteptăm decizia Consiliului de Administrație. Joi ar trebui să fie ședința. După câțiva ani, acesta este primul contract colectiv de muncă în care nu s-a pierdut nimic, ba mai mult s-a adăugat ceva în plus”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele. După avizarea CCM-ului de către CA acesta îșI va urma cursul firesc, urmând a fiCItește mai departe
O deveancă a fost premiată de Aeroportul Internaţional Timişoara

Hunedoreanca a fost pasagerul cu numărul un milion din acest an şi a sosit în Timişoara de la Bruxelles, cu o cursă operată de compania aeriană Ryanair. Pasagera, Elena Gabriela Avram, din Deva a fost întâmpinată de către reprezentanţi ai aeroportului şi ai companiei aeriene şi a fost premiată în cadrul unui eveniment festiv organizat în zona publică a aeroportului. Conducerea aeroportului urmăreşte să atingă până la finele anului 2017 circa 1,6 milioane de pasageri, iar anul viitor să organizeze un eveniment festiv pentru pasagerul cu numărul 2 milioane. [slideshow_deployCItește mai departe
Militari americani răniți pe A1 Deva-Nădlac

Trei militari au ajuns la Spitalul Judeţean Timişoara, după ce şoferul unui autovehicul ce forma un convoi militar al NATO a adormit la volan, a lovit camionul aflat în faţa sa şi a intrat într-un parapet, pe autostrada A1 Deva – Nădlac. Convoiul militar era format din 15 autovehicule cu trailer, care se deplasau de la baza militară de la Poplaca înspre o alta din Uniunea Europeană, pentru efectuarea unui exerciţiu. În urma impactului, uşa s-a deschis, iar şoferul care a adormit la volan a căzut pe carosabil, fiind transportat,CItește mai departe
VOLUMUL TĂIERILOR ILEGALE ÎN FONDUL FORESTIER DE STAT ÎNREGISTREAZĂ O NOUĂ SCĂDERE

Volumul tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a înregistrat o scădere de 25,75% în primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat 19.450 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva, față de 26.193 de metri cubi tăiați ilegal în primul semestru al anului trecut. Valoarea pagubelor provocate de tăierile ilegale și pășunatul abuziv se ridică, în primul semestru, la 4,97 milioane de lei. AngajațiiCItește mai departe
Traian Berbeceanu îi solicită ministrului de Interne o anchetă privind nota DIPI care îl incriminează și amenință cu procese

Comisarul-șef de poliție Traian Berbeceanu îi cere ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, să dispună demararea de urgență a verificărilor tuturor aspectelor conținute în nota întocmită de DIPI la data de 14.11.2013 și ulterior prezentarea publică a rezultatelor acestor verificări. Într-o postare pe pagina sa de facebook, Berbeceanu solicită de asemenea să îi fie comunicate numele ofițerilor DIPI care au întocmit respectiva ‘Notă de informații’, deoarece intenționează să declanșeze față de aceștia „demersurile legale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu”. „În caz contrar voi fi nevoit caCItește mai departe
Suspecți de braconaj ridicați de polițiştii hunedoreni

Nu mai puțin de 12 suspecți au fost ridicați de polițiştii hunedoreni în urma unei acțiuni derulată împreună cu I.P.J. Alba şi I.P.J. Timiş. Anchetatorii au efectuat 9 percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar de cercetare penală ce vizează săvârşirea infracţiunilor de ultraj asupra unui poliţist din cadrul I.P.J. Hunedoara aflat în misiune în data de 2 August 2017, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și de braconaj. „Percheziţiile au avut loc pe raza localităților Dobra, Bătrâna, Lăpugiu de Jos, Crivina, Făget și Temerești, iar în urma acestora poliţiştii auCItește mai departe
Traşi la răspundere pentru că şi-au chinuit copiii

Cei doi tineri din Lupeni, arestați preventiv pentru că și-au omorât în bătaie unul dintre cei trei copii, vor răspunde și pentru neglijarea minorilor care au scăpat cu viață de furia lor. Cei doi copilași de unul și doi ani se află sub protecția Direcţiei Generale de Protecţie Socială Mureş și au fost introduși ca parte vătămată în procesul aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Mama lor, Halasz Lucia Eugenia și concubinul acesteia, Văduva Vijai Silvian au fost trimiși în judecată pentru că și-au bătut fetița de trei ani până aCItește mai departe
Polițiştii sunt pe urmele hoțului mascat

Hoțul ar fi acționat la pont și a reușit să fure câteva sute de lei. Banii erau într-un plic și ar fi trebuit să fie cadoul de nuntă al unui angajat al unității școlare. Spargerea a avut loc luna trecută, ziua în amiaza mare, iar hoțul a sărit un gard din spatele școlii și apoi a forțat un geam termopan. Individul s-a mascat cu o cagulă, semn că știa că unitatea are camere de supraveghere. În plus a purtat mănuși pentru a nu putea fi identificat după amprente, însă toateCItește mai departe
Primarii Văii Jiului și liderii de sindicat au adus problemele pensionarilor din minerit în atenția ministrului Muncii

Astăzi, la sediul Confederaţiei Meridian, a avut loc o importantă întâlnire de lucru a reprezentanților organizațiilor sindicale din sectorul miner cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Aceste dezbateri au vizat o serie de probleme cu care se confruntă în prezent pensionarii mineri din Valea Jiului, dar inechitățile apărute între aceștia odată cu prevederile legislative ale HG 291/2017. La eveniment, alături de președintele Confederației Naționale ”Meridian”, Ion Popescu și liderii Sindcatului Muntele au participat și liderii mai multor organizații ale pensionarilor și pensionarilor mineri din Valea Jiului și din țară. ÎnCItește mai departe
Virșli și cârnații de Săcărâmb- „vedete” la Dumbrava Sibiului

,,Caravana Produs în Hunedoara” a dus la Sibiu produse tradiționale din județul Hunedoara atestate (cârnatul de săcărâmb) sau în curs de atestare (virșli), iar pe durata evenimentului s-a înregistrat un aflux de vizitatori, după estimările organizatorilor evenimentului fiind vorba de peste 10 mii de turiști. În cadrul caravanei, 5 producători tradiționali din județul Hunedoara – Ținutul Pădurenilor, zona Devei și zona Hunedoarei – au susținut ateliere culinare interactive. Evenimentul a fost organizat de către Asociatia producătorilor de produse tradiționale și ecologice Hunedoara, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, iar Muzeul ASTRACItește mai departe
Bonurile fiscale cu o valoare de 878 de lei, din 22 iulie 2017, câștigătoare la extragerea de duminică

Bonurile fiscale emise în data de 22 iulie 2017, cu valoarea de 878 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 20 august. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 30 iulie 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Potrivit MFP, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 20 august 2017, a fost organizată prima etapă, care constă în extragerea bilelor care determină ziuaCItește mai departe
Lege specială pentru apa minerală. Ce vrea să facă Guvernul

Guvernul vrea să creeze un brand național de apă minerală îmbuteliată. Cabinetul Mihai Tudose a început deja să se intereseze de achizitionarea a cel puţin două instalaţii de îmbuteliere a apei minerale pentru crearea unei marci proprii sau pentru valorificarea unor mărci de tradiţie, scrie Profit.ro. Mai mult, Guvernul a elaborat un proiect de lege pentru a scoate apele minerale din legea care va obliga producătorii de apă potabilă îmbuteliată să încheie contracte de concesiune și să plătească redevențe la bugetul de stat, cu cel puţin 30% mai mariCItește mai departe
Vremea SE RĂCEŞTE în toată ţara. 15 judeţe, sub cod galben de ploi

Vremea se răceşte accentuat, începând de luni, în toată România, iar meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi pentru 15 judeţe din centrul şi nordul ţării, valabilă până la ora 23, potrivit informaţiilor Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Informarea meteorologică care vizează fenomenele de instabilitate atmosferică şi răcire accentuată a fost emisă pentru intervalul 20 august, ora 18 – 22 august, ora 08. În perioada menţionată, potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse şi descărcări electrice. Astfel de manifestări vor fiCItește mai departe
Ofertă pentru relocarea în România a aproape 2.000 de refugiați din Grecia și Italia

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a afirmat că recent a fost făcută o ofertă pentru relocarea în România a 1.942 de refugiați aflați în Grecia și Italia. „Recent, am făcut o ofertă pentru 1.942 de refugiați din Grecia și din Italia pe care îi putem reloca în România. Mai avem deja pe teritoriul nostru cam 700 de asemenea refugiați”, a spus Meleșcanu, într-un interviu acordat Realitatea TV, difuzat vineri. El a subliniat că România „participă masiv la operațiunile din Marea Neagră pentru oprirea fluxului de refugiați și salvarea celor careCItește mai departe
Pescar din Hunedoara tălhărit la Dunăre

Cinci tineri sunt cercetați pentru infracțiunea de furt calificat după ce i-au furat unui bărbat din Hunedoara bunuri de circa 10 mii de lei. Hunedoreanul se afla la pescuit la Dunăre, iar hoții au atacat în toiul nopții profitând de faptul că bărbatul a adormit. Cei cinci suspecți i-au furat sculele de pescuit și mai multe bunuri pe care le avea în cortul amplasat pe malul Dunării. Hunedoreanul a văzut abia dimineața că a fost călcat de hoți și a cerut ajutor polițiștilor, iar suspecții au fost prinși la câtevaCItește mai departe
Au scăpat de celula închisorii
Șapte suspecți au fost reținuți de polițiștii TF din Petroșani în urma unei operațiuni care a vizat destructurarea grupărilor care se ocupă cu furtul de cărbune. Șase dintre indivizi au fost cercetați sub control judiciar și condamnați de Judecătoria Petroșani pentru furt. Gruparea a fost destructurată de poliţiştii în urma unei acțiuni de amploare, iar indivizii au fost prinși chiar în timp ce încercau să sustragă minereu de cărbune din vagoanele de marfă garate în stațiile Petroşani şi Livezeni. Pentru că și-au recunoscut faptele, magistrații din Petroșani au hotărât caCItește mai departe
Prinși cu ajutorul poliștilor italieni

Șase membri ai unei grupări care se ocupa cu comerțul de bijuterii din aur fără a plăti taxele către stat au fost reținuți în urma unei operațiuni a derulată de polițiștii români și cei italieni. Cei șase erau dați în urmărire internațională pentru constituirea unui grup infracțional și evaziune fiscală cu bijuterii din aur, provenite din Turcia, iar pe numele acestora, trei bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 40 și 44 de ani, din județul Sibiu, Tribunalul Hunedoara a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. EvazioniștiiCItește mai departe
Costel Avram despre ”lecția politică” a Unirii, la evenimentul din Pasul Vîlcan

Printre sutele de oameni care au purces în pelerinajul de la Pasul Vîlcan, sâmbătă 19 august 2017, s-au numărat și foarte mulți oameni politici ai județului Hunedoara: de la parlamentari, lideri politici locali, primari, conducători ai administrației județene ș.a.m.d. Firesc, am putea spune, având în vedere dimensiunea acestui eveniment. Chiar și așa, absolut interesantă pare observația făcută, in această perspectivă, de Costel Avram, fost lider al PNL, în prezent apolitic. Acesta apreciază, într-o postare făcută duminică, pe pagina sa de socializare, că evenimentul din 19 august de la Pasul Vîlcan,CItește mai departe
Jandarmul hunedorean Alin Marian a câștigat un nou titlul de campion la un concurs chinologic

Plutonierul adjutant Alin Marian continuă să obțină noi titluri de campion cu noua generație de ciobănești germani pe care îi pregătește. În data de 19 august 2017, jandarmul hunedorean Alin Marian a participat cu un câine rasa ciobănesc german, la o expoziţie de club şi selecţie. Competiţia s-a desfăşurat în municipiul Sibiu şi a reunit peste 80 de câini rasa ciobanesc german. Plutonierul adjutant Alin Marian a prezentat câinele Nana Von Mafi Haus-Clas, o femelă crescută și pregătită de el, care a obținut locul I, la clasa 6-9 luni. AlinCItește mai departe
Problemele mineritului în dezbatere, luni, la Ministerul Muncii

Liderii Confederației Sindicale Naționale Meridian vor avea luni o întâlnire de lucru cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, în cadrul căreia se va analiza situația din mai multe sectoare reprezentative, respectiv minerit, transporturi, administrație, poliție, silvicultură, cultură și mass-media, informează un comunicat al confederației sindicale. „Luni, 21 august 2017, începând cu ora 11:00, la sediul Confederației Sindicale Naționale Meridian se va desfășura o întâlnire de lucru la care vor participa Lia-Olguța Vasilescu, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Ion Popescu, președintele Confederației, primari ai localităților din comunitățile miniere și reprezentanții unorCItește mai departe
Președintele Senatului, turist la Sarmizegetusa Regia

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a fost prezent joi, 17 august, în situl dacic de la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei, o altă etapă a turneului său de vacanță în care și-a propus să descopere frumusețile României în județene Alba, Hunedoara și Suceava. ”Ca în fiecare vară, călătoresc prin ţară pentru a cunoaşte mai bine locurile şi oamenii. De fiecare dată mă cazez la pensiuni, pentru că acolo am ocazia să vorbesc cu turiştii, să văd ce îi frământă. Nu merg nici în coloană oficială şi nici cu un program oficial,CItește mai departe
Modificări privind înmatricularea vehiculelor utilizate pe drumurile publice

Guvernul a aprobat astăzi Ordonanța pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Actul normativ transpune în legislaţia naţională unele prevederi din Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 de modificare a Directivei 1999/37/CE a Consiliului privind documentele de înmatriculare pentru vehicule. Prin ordonanța aprobată astăzi se introduce conceptul de suspendare a înmatriculării, ce vizează strict o operațiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumul public șiCItește mai departe
Şofer băut, oprit în trafic de un poliţist mai beat ca el

Un echipaj de Politie Rutiera a oprit, intr-o localitate din Arad, un sofer baut, pe care agentii l-au insotit la spital, pentru a i se recolta probe de sange, pentru stabilirea alcoolemiei. Ajuns la spital, soferul si-a dat insa seama ca unul dintre politistii care-l oprisera in trafic era, de asemenea, baut. Omul a sunat la 112, iar la spital a sosit un alt echipaj de politie, care l-a testat pe subofiter cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur in aerul expirat, arata Arad Online. Asta inCItește mai departe
Informare meteo: Caniculă și disconfort termic în întreaga țară, vineri și sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, 17 august, o informare de caniculă și disconfort termic, valabilă la nivelul întregii țări, în zilele de 18 și 19 august. Potrivit meteorologilor, vineri și sâmbătă, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară vineri (18 august) în regiunile sudice și sud-vestice, iar sâmbătă (19 august) în toate zonele de câmpie și de podiș. În intervalul menționat, se vor înregistra temperaturi maxime de 34 — 36 de grade, iar în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, izolat chiar 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU)CItește mai departe
Inspectorii ANAF refuză să mai lucreze în weekend. O formă de protest, pentru că nu li se plătesc orele suplimentare și au pierdut procente din sporul de stres

Angajaţii Fiscului nu mai vor să lucreze sâmbăta și duminica. E felul lor de a protesta faţă de mai multe măsuri ale Guvernului. Sunt nemulţumiţi că nu li se plătesc orele suplimentare, că au pierdut 20 de procente din sporul de stres şi, după aplicarea Legii Salarizării, nu au fost reîncadraţi în funcţii de stat. Potrivit sindicatelor, în luna septembrie urmează și alte forme de protest. Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Funcționarilor Publici: Este o reacţie a angajaţilor din ANAF faţă de politica salarială dusă de actualul Guvern. Pe ce motiv?CItește mai departe
Cozi interminabile la pașapoarte

Sute de persoane se calcă în picioare la serviciile de pașapoarte. Situația este generalizată, la nivel național, nu doar la cele două birouri din județ, de la Deva, respectiv de la Petroșani. În cele două localități oamenii așteaptă la rând zeci de ore. Spre exemplu, la Petroșani, încă de miercuri cei care vor să își întocmească pașapoartele stau și așteaptă. “Ministrul afacerilor interne a solicitat conducerii Direcției Generale de Pașapoarte să actualizeze analiza privind măsurile concrete de extindere a infrastructurii și necesitățile de suplimentare cu personal care să deservească laCItește mai departe
Astăzi se judecă dosarul dintre Petre Nica și CEH

Pe rolul Tribunalului Hunedoara a fost înregistrat un dosar în care Petre Nica, fostul director general adjunct al CEH, a acționat societatea în judecată pentru faptul că i-a fost desființat postul. Petre Nica cere anularea deciziei prin care s-a deschis schimbarea acestuia din funcția de director general adjunct. Petre Nica, fostul director general adjunct al CEH susține că este o nedreptate faptul că a fost înlăturat din structura de conducere. Mai mult decât atât, acesta acuză politicul de implicarea în actul managerial. “Înlăturarea mea de la conducerea CEH a fostCItește mai departe
Fără supermarketuri în oraș! Noi restricții în privința centrelor comerciale

Ministerul Agriculturii a comunicat că susține modificarea legislației astfel încât amplasarea acestora să fie în zone comerciale, în afara centrului orașelor și în zone cu densitate redusă a populației. Astfel de proiecte în pregătire stabilesc pentru supermarketuri o distanță de cel puțin 1 kilometru față de o piață, iar pentru hipermarket-uri scoaterea în afara orașelor mari, potrivit profit.ro. Ministerul Agriculturii răspunde, astfel, la un proiect de lege aflat în lucru care are în vedere și modificarea regulamentului general de urbanism, care să cuprindă, la secțiunea amplasării construcțiilor comerciale, rubrici distincteCItește mai departe






