O lună pentru prezentarea unui plan de eficientizare a CEH
Ministerul Energiei are la dispoziție o lună de zile pentru a prezenta un plan de redresare a Complexului Energetic Hunedoara. premierul României, Mihai Tudose, vrea ca acest plan să îi fie prezentat într-o lună de zile.

“Domnul ministru secretar de stat Vișan s-a angajat și e sarcină ca într-o lună împreună cu conducerea CEH, cu sindicatele să avem la Guvern un plan de reorganizare pe termen mediu și lung”, a spus premierul României, Mihai Tudose, la Petroșani. .
Premierul României, Mihai Tudose, i-a solicitat secretarului de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan, să elaboreze un plan pentru reorganizarea Complexului Energetic Hunedoara.
“Într-o lună voi prezenta un program privind reparațiile, achizițiile și investițiile pe termen scurt și lung. Planul va cuprinde cheltuielile necesare pentru reparații, investiții și eșalonarea. Aceasta este problema (sursa de finanțare-n.r.) pe care o vom înainta și o vom analiza cu domnul premier să vedem ce finanțare putem găsi. Normalitatea ar fi surse proprii, dar analiza va arăta cât se poate acoperi din surse proprii și cât avem nevoie”, a declarat Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Retehnologizarea ar fi pentru Vulcan și Livezeni, asta în condițiile în care două unități miniere se vor închide, anul viitor, și anume Lupeni și Lonea.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
