Actualitate
GALERIE FOTO. Accident soldat cu 3 răniţi, dintre care unul încarcerat, la ieşirea din Deva

Astăzi, în jurul orei 11, garda de intervenţie a Detaşamentului Deva a fost alertată în urma unui apel la 112 care anunţa un accident de circulaţie produs la ieşirea din municipiu, pe bulevardul 22 Decembrie. Imediat, au ajuns la locul accidentului 3 echipaje de pompieri, specializate în descarcerare şi prim ajutor calificat, care s-au deplasat cu o autospecială de descarcerare, o autospecială complexă şi o ambulanţă, tip B2. De asemenea, Serviciul de Ambulanţă Judeţean a deplasat în zonă un echipaj cu medic. Ajunse la locul impactului dintre două autovehicule şiCItește mai departe
Şeful de post de la Poliţia Orăştioara de Sus nu poate justifica averea

Şeful Postului de poliţie din comuna Orăştioara de Sus, Iulian Florin Marc, este acuzat de ANI că nu poate justifica averea. „Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 278.145,36 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării funcței publice de către MARC FLORIN IULIAN, agent șef principal, șeful postului de poliție din Orăștioara de Sus, județul Hunedoara. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia,CItește mai departe
Ținta CJH: Punerea în funcțiune a deponeului ecologic de la Bârcea

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara susţine că problema deşeurilor de la nivel judeţean este una extremă şi poate abia la sfârşitul lunii martie a anului viitor, deponeul de la Bârcea Mare poate deveni funcţional. “Problema deşeurilor şi a dponeurilor în judeţul Hunedoara este o problemă majoră pentru că deponeul din Petroşani e o soluţie alternativă de moment, o soluţie găsită în disperare de cauză. Sistemul managemet integrat al deşeurilor cu deponeul de la Bârcea Mare este soluţia viabilă şi punerea acestui deponeu în operare este ceea ce ne dorim să seCItește mai departe
Au rămas pietoni din cauza semafoarelor

Mai mulți conducători auto care au tranzitat zilele acestea Defileul Jiului au rămas pietoni. Pentru că nu au respectat restricțiile impuse de CNADNR acestora li s-au reținut permisele. Astăzi este însă ultima zi de calvar pentru conducătorii auto, pentru că restricțiile expiră, iar anul acesta nici nu vor mai fi impuse altele noi. “Din data de 16 septembrie se va circula fără restricţii, dar în condiţi de drum în lucru. Lucrările vor fi semnalizate cu semafoare, dar şi cu piloţi. Probabil vor mai exista momente când se va circula cuCItește mai departe
A plecat de acasă pentru a se vedea cu iubitul

O adolescentă a fost găsită pe polițiștii hunedoreni pe raza municipiului Orăștie după ce a fugit de acasă pentru a se întâlni cu iubitul, minor și acesta, cunoscut pe Facebook. ”În data de 13.09.2016, la ora 14:30, polițiștii Biroului Ordine Publică Orăștie au identificat, pe raza municipiului Orăștie, o minoră în vârstă de 15 ani, din orașul Sângeorgiu de Pădure, județul Mureș, care a fost dată în urmărire națională în data de 12.09.2016, deoarece a plecat de la domiciliul părinților. Minora, care se afla în compania unui prieten în vârstăCItește mai departe
Corpul de control de la ministerul Muncii a ajuns la Deva

Miercuri, corpul de control trimis de ministrul Muncii să verifice activitatea directorului Casei Judeţene de Pensii Hunedoara a ajuns la Deva. Echipa de la Ministerul Muncii este formată din patru angajaţi. Aceştia vor trebui să analizeze activitatea de la Case de Pensii Hunedoara, după ce lideri judeţeni şi de la centru l-au acuzat pe Ilie Toma, directorul de la Pensii că nu a recalculat pensiile a peste 7.000 de hunedoreni. Toma a declarat că nu se pot recalcula pensiile respective, deoarece Casa Naţională nu a trimis softul necesar. Liderul interimarCItește mai departe
Trei militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani, desemnați ”echipajul de prim ajutor al anului 2016”

Cei trei pompieri fac parte din cadrul subunității de pompieri Baru Mare, coordonată de Detașamentul de Pompieri Petroșani și au fost premiați de ISU Hunedoara pentru o intervenție în urma căreia au ajutat o tânără să aducă pe lume un copil. Nașterea supravegheată de militari a avut loc într-o zonă extrem de accidentată din Munții Șureanu. ”Echipajul de prim-ajutor s-a distins prin îndeplinirea cu succes a unei misiuni foarte delicate. Într-o zonă montană foarte greu accesibilă s-a născut un bebeluș, înainte de termen, care a supraviețuit pentru că echipajul deCItește mai departe
Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Deva și Parchetul au adoptat ”Memorandumul privind justiția”

Documentul care stă la baza protestului declanșat de magistrați arată problemele din sistemul judiciar și a fost semnat de procurorii și judecătorii hunedoreni. În ”Memorandumul privind justiția” se solicită implementarea unui set de măsuri care să conducă la o ”justiție eficientă, modernă și de calitate”. ”Adoptarea Memorandumului în adunări generale este o primă măsură de protest prin care s-a stabilit un document programatic de principiu, cu soluții pentru problemele cu care se confrunta sistemul judiciar și afectează direct cetățeanul ce se adresează instanțelor”, a spus judecător Dana Girbovan, președinteCItește mai departe
Guță junior va ajunge la un spital din București

Nicolae Guță a fost internat la Secția ”Anestezie Terapie Intensivă” a Unității de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu, după ce a suferit o fractură de femur, în urma accidintului de aseară, iar familia a cerut să fie transferat la un alt spital din Capitală. Nicoleta Guță, sora tânărului, spune că are nevoie de intervenție chirurgicală și din acest motiv se impune transferul către o unitate medicală din București. Tot aceasta a mai spus că a vorbit cu fratele ei și acesta i-a spus că evenimentul rutier s-a produs din cauza oboselii,CItește mai departe
Fiul lui Nicolae Guță, rănit într-un grav accident de circulație

Guță junior a ajuns la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu, cu răni la cap și coloană, după ce mașina în care se afla a părăsit drumul și s-a izbit violent de un cap de pod. Accidentul s-a petrecut pe raza județului Gorj, în dreptul localității Drăguțești, iar în mașină rera Nicolae Guță junior și un alt tânăr. Pentru scoaterea victimelor a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare. Polițiștii din Gorj au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a stabili cineCItește mai departe
Hunedoara pe primul loc la îmbătrânirea populației

Județul Hunedoara se confruntă în ultimii ani cu o scădere acută a numărului de locuitori. Un raport al Ministerului Dezvoltării arată că suntem ultimii din regiunea de vest în ceea ce privește populația tânără, cea cu vârsta cuprinsă între 0 șI 14 ani. “Astfel, județul Hunedoara este caracterizat de o scădere demografică semnificativă (peste 12% între 2002 și 2011), populație îmbătrânită (ultimul loc în regiune la grupa de vârstă 0-14 ani), existența unor nuclee de concentrare a șomajului, în special în zonele minisere, specializare restrânsă în zonele monoindustriale, lipsa unor programe deCItește mai departe
Violatorul de prostituate rămâne în celula de arest

Recidivistul a cerut să fie pus sub control judiciar sau măcar arest la domiciliu, cererea fiind respinsă de Judecătoria Petroșani. Koracsony este judecat pentru tâlhărie calificată şi viol și mai are o șansă de scăpa de arest la Tribunalul Hunedoara. ”Respinge cererile formulate de inculpatul Koracsony Alin Adrian, cu privire la revocarea măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, rămâne înCItește mai departe
Tânăr din Hunedoara, adus cu elicopterul SMURD la Timişoara, în stare gravă, în urma unui accident rutier. Medicii fac eforturi uriaşe pentru a-i salva viaţa

Un tânăr în vârstă de 32 de ani din judeţul Hunedoara a fost adus, aseară, de la spitalul din Petroşani la Spitalul Judeţean Timişoara cu elicopterul SMURD. Acesta este în stare foarte gravă, în urma unui accident rutier, iar medicii timişoreni depun eforturi uriaşe pentru a-i salva viaţa. Încă de la primele ore ale dimineţii, tânărul a fost băgat în sala de operaţie, fiind supus unei intervenţii chirurgicale foarte complexe. „Pacientul a fost adus aseară, în jurul orei 20.00, la Spitalul Judeţean Timişoara cu elicopterul SMURD. Este internat la CasaCItește mai departe
Intrarea în insolvenţă a Agenţiei de turism Mareea, admisă

Marţi, Tribunalul Hunedoara a admis cererea de insolvenţă a Agenţiei de Turism Mareea din Deva. ”Instanţa a admis cererea formulată de către debitoarea Mareea Comtur SRL şi dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe Expert Insolvenţă SPRL”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Decizia instanţei hunedorene nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termne de 7 zile de la publicarea sentinţei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Scandalul provocat de intrarea în insolvenţă a Agenţiei de turism MareeaCItește mai departe
Violatorul din Petrila este sătul de arest la domiciliu

Individul care și-a sechestrat, bătut și violat iubita minoră, după cum susțin procurorii, vrea mai multă libertate. Acesta a cerut instanței de la Petroșani să fie judecat sub control judiciar, dar solicitarea i-a fost respinsă. Daniel Ioan Duma este arestat la domiciliu și judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, şi lovire sau alte violenţe. Duma Ioan Daniel a șocat Valea Jiului cu faptele sale, anchetatorii stabilind că era foarte posesiv și și-a sechestrat iubita timp de două zile, a înfometat-o și după ce oCItește mai departe
Judecătoria Oradea încă nu a înregistrat dosarul lui Emil Floruţ

Emil Floruţ, fostul director general al CEH, a dat în judecată compania energetică pentru faptul că a fost concediat. Iniţial, procesul s-a judecat la Tribunalul Bihor care şi-a declinat competenţa Judecătoriei Oradea. Dosarul încă nu a fost înregistrat pe rolul instanţei. “Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta FLORUŢ EMIL în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA în favoarea Judecătoriei Oradea”, se arată în soluţia Tribunalului Hunedoara din data de 12 iulie. Fostului director general alCItește mai departe
Executată silit din spatele gratiilor

Tânăra care și-a ucis bebelușul și apoi l-a aruncat în Jiul de Vest, aflată în prezent după gratii, este executată silit din cauza datoriilor. Magistrații Judecătoriei Petroșani au decis că atât Andreea Simona Papp cât și soțul acesteia să intre pe mâna unui executor judecătoresc pentru recuperarea datoriilor, iar procedura de executare silită urmează să se desfășoare până la stingerea creanței. Simona Andreea Papp este acuzată și judecată pentru omor calificat, după ce și-a ucis bebelușul imediat după naștere și i-a aruncat trupul pe malul Jiului de Vest, în municipiulCItește mai departe
Ministrul Muncii, control la Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara

Ministrul muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pîslaru, a ordonat un control la Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, după ce copreşedinta PNL, Alina Gorghiu a cerut verificări, deoarece nu au fost recalculate pensiile a peste 7.000 de hunedoreni. „Orice verificare este binevenită. Sunt funcţionar public, mă supun legilor. Voi fi aici şi voi răspunde cu toată deschiderea necesară”, a declarat Ilie Toma, directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. „Verificările vor fi efectuate de o echipă mixtă constituită din reprezentanţi ai Direcţiei generale de control din cadrul Ministerului MunciiCItește mai departe
A început distribuirea alimentelor de la UE

Distribuirea suplimentară a ajutoarelor alimentare din cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate a început de astăzi, la Deva, iar mai multe categorii de persoane beneficiază de aceste alimente. Astfel, cei care pot cere ajutor sunt beneficiarii de ajutor social, de alocaţie pentru susţinerea familiei, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de până la 450 de lei, inclusiv dar și cei care nu beneficiază de indemnizaţie. Totodată, printre beneficiari mai sunt și pensionarii cu pensii sub 450 de lei (cumulate) ori persoane cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii, însăCItește mai departe
Pleșcan a fost lăsat în arest la domiciliu

Tânărul acuzat de agresarea unui polițist a fost plasat în arest la domiciliu în urma deciziei magistraților Judecătoriei Petroșani. Daniel Ovidiu Pleșcan nu are voie să ia legătura cu polițistul, cu martorii sau cu celălalt învinuit din dosar, Roger Fociac. Hotărârea pronunțată de instanța din Petroșani nu este una definitivă și poate fi atacată de procurori în 48 de ore de la pronunțare, ceea ce încă nu s-a întâmplat. Daniel Ovidiu Pleșcan a fost arestat la mijlocul lunii iulie a.c., în urma unui scandal provocat împreună cu Roger Fociac, peCItește mai departe
Au aflat și guvernanții că județul Hunedoara se depopulează

Un document aflat pe masa Executivului arată că județul Hunedoara este caracterizat de o scădere demografică semnificativă (peste 12% între 2002 și 2011). Are o populație îmbătrânită (ultimul loc în regiune la grupa de vârstă 0-14 ani) și sunt mai multe nuclee de concentrare a șomajului, în special în zonele miniere, specializare restrânsă în zonele monoindustriale. La toate acestea contribuie și lipsa unor programe de reorientare profesională coerente și atractivitate redusă pentru investitori privați. Din totalul de 11.339 șomeri înregistrați în județul Hunedoara în decembrie 2015, în Valea Jiului seCItește mai departe
Noi reguli pentru RCA. Ce modificări vor fi decise săptămâna viitoare

Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea regulilor jocului în piaţa asigurărilor auto obligatorii (RCA) urmează să fie dezbătută săptămâna viitoare în Parlament, iar prin principalele modificări menţionate de aceasta sunt în compensarea directă între asigurători, suspendarea poliţei, dar posibilitatea încheierii asigurării pe o perioadă de o lună. În plus, se limitează discount-ul maxim acordat de asigurători la 10% din valoarea poliţei, potrivit unor surse din piaţă. Ideea unei legi pe RCA a venit ca o soluţie pentru detensionarea pieţei locale de profil, în condiţiile în care ultima perioadă a fost marcată de discuţiiCItește mai departe
PROGNOZA METEO. Temperaturi de peste 30 de grade în WEEKEND

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în sud-vestul țării şi la munte, unde, mai ales spre seară și la începutul nopţii, pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. În Bucureşti temperatura maximă va fi de 32 de grade. LA NOAPTE. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-vestul ţării şi la munte, unde numai izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului şiCItește mai departe
Măsuri pentru dezvoltarea Văii Jiului

Valea Jiului, risc ridicat de sărăcie. O echipă guvermantală s-a aflat, astăzi, la Petroșani unde a discutat cu primarii localităților din Valea Jiului, dar și cu reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara. Vasile Dîncu, vicepremierul României, și Ionel Dancă, consilierul premierului Dacian Cioloș, au venit cu câteva propuneri pentru dezvoltarea Văii Jiului. “Am venit pentru o întâlnire cu primarii și administrația din Valea Jiului pentru a verifica niște soluții și a verifica o serie de proiecte pe care le avem în finanțare, din zonă, și să ne organizăm pentru viitor. Urmează săCItește mai departe
Liderul liberalilor hunedoreni are rezultatul sondajelor

Liderul interimar al liberalilor hunedoreni, Florin Roman a afirmat joi într-o conferinţă de presă că are rezultatele brute ale sondajelor efectuate pentru a finaliza lista de candidaţi PNL pentru Parlamentul României. „Săptămâna viitoare finalizăm listele pentru alegerile generale. Vrem să avem liste serioase şi nu să ne prezentăm cu oameni care nu se ridică la nivelul aşteptărilor noastre. Vrem pe liste oameni serioşi, cei mai buni liberali pentru Parlament. Lucian Heiuş, care pleacă de pe prima poziţie pentru Camera Deputaţilor este candidatul liberal cel mai bun, ca profesionist. De săptămânaCItește mai departe
Spargere cu repetiție în Piața Petroşani

Un tânăr a dat trei spargeri în noaptea de miercuri spre joi, în zona Pieței Centrale din Petroșani. În doar 15 secunde, hoțul a reușit să spargă încuietoarea la fiecare dintre magazinele prădate. Loviturile date de individ au vizat magazinele unor societăți comerciale aflate pe perimetrul Pieței Centrale Petroșani, frecventate de cumpărători, iar hoțul a sperat că va reușit să ia încasările de peste zi. N-a fost interesat de produsele aflate în galantare ci doar de bani. N-a avut noroc pentru că încasările au fost duse de angajați la finalulCItește mai departe
Pensionarii și-au dat mâna într-o asociație de care se vor teme guvernanții

Pentru prima dată mai multe asociații reprezentative ale vârstnicilor s-au unit într-o structură care să lupte pentru interesele tuturor categoriilor de pensionari, iar Valea Jiului are un vicepreședinte în acest for. Este vorba de reprezentantul minerilor pensionari din Valea Jiului, Ioan Hortopan, acesta fiind ales vicepreședinte al Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, noul organism care va avea un cuvânt greu de spus la discuțiile cu autoritățile județene ori chiar centrale. Hortopan este președinte al Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri din Valea Jiului și a fost ales în conducerea asociației județeneCItește mai departe
Adrian Sucilă poate acționa statul la CEDO

Polițistul a făcut un recurs în casație sperând ca magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție să constate o serie de inadvertențe în judecarea dosarului în care a fost condamnat pentru act sexual cu un minor, însă acțiunea i-a fost respinsă. Adrian Sucilă a parcurs toate procedurile obligatorii astfel ca dosarul său fie acceptat de judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului. Completul Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată e Adrian Sucilă şi Mihaela Stoica împotriva deciziei penale nr.233/A dinCItește mai departe
Naşterea Maicii Domnului, sărbătorită astăzi. Ce trebuie să faci neapărat

Creştinii sărbătoresc astăzi Sfânta Maria Mică sau Naşterea Maicii Domnului, considerată cea mai mare sărbătoare a toamnei. Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini. Părinţii ei, Ioachim şi Ana, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat pentru a avea un copil. Ruga le-a fost ascultată şi aşa a venit pe lume Maria. Conform tradiţiilor, în această zi se fac pelerinaje la mănăstiri, iar oamenii duc la biserică fructe şi pâine, pentru a fi sfinţite. Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelorCItește mai departe
Cer urgentarea lucrărilor pe Defileul Jiului
Asociația Producătorilor de Prefabricate din Beton solicită Ministerului Transporturilor urgentarea lucrărilor pe Defileul Jiului. Cei de la asociație susțin că lucrările de modernizare a arterei principale care face legătura între Oltenia șI Transilvania are repercursiuni economice asupra agenților economici. „Întârzierile şi procedurile nefinalizate pentru DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroşani au implicaţii negative extrem de importante în circulaţia mărfurilor şi, în consecinţă, în derularea activităţilor economice atât pentru agenţii economici din partea de Sud a ţării, cât şi pentru cei din Centru/Vest, rutele ocolitoare disponibile fiind total ineficiente din punctCItește mai departe
Victor Claudiu Dună, tânărul din Petrila dat dispărut, a fost găsit

Bărbatul era incoerent, căzut în zona Livezeni din Petoșani, iar o asistentă medicală aflată în trecere a mers la el pentru a vedea ce a pățit. Imediat a fost dată alarma și polițiștii și-au dat seama că este vorba de tânărul din Petrila, căutat cu disperare de către părinți și apropiați. „A fost internat la Spitalul de Urgență din Petroșani, va primi tratament și după ce se va însănătoși o să purtăm o discuție cu el, să vedem cum poate fi ajutat”, a declarat șeful Poliției Petrila, Ovidiu Zaharie. PostărileCItește mai departe
Copiii care au împlinit 14 ani vor putea călători cu avionul în străinătate, fără să fie însoţiţi de o persoană majoră. Proiect aprobat de Senat
Proiectul de lege ce prevede posibilitatea pentru copiii care au împlinit 14 ani să călătorească neînsoţiţi, cu avionul a fost aprobat de Senat. Astfel, sunt eliminate costuri suplimentare pentru părinţi. Pentru a intra în vigoare, noua legislaţie mai are nevoie de acceptul deputaţilor, al preşedintelui şi publicarea în Monitorul Oficial. În prezent, majoritatea companiilor aeriene interne fie nu acceptă pasageri minori neînsoţiţi, fie au bilete mai scumpe pentru ei. Pentru fiecare minor care călătorește neînsoțit, dar a împlinit vârsta de 14 ani, companiile aeriene percep o taxă suplimentară cuprinsă întreCItește mai departe
Fostul director al Minei Petrila află dacă va fi eliberat din închisoare

Aurelian Necula, aflat în Penitenciarul Bârcea Mare, unde execută o pedeapsă de șase ani și jumătate, a cerut liberarea condiționață la Judecătoria Deva. Magistrații i-au respins cererea urmând ca fostul director să revină peste șase luni cu o nouă solicitare. Numai că soluția magistraților deveni nu este una definitivă iar Necula a atacat-o. Tribunalul Hunedoara va decide peste mai puțin de o săptămână, pe 13 septembrie, dacă-i admit contestația. În cazul unei soluții favorabile, Aurelian Necula va putea părăsi închisoarea înainte de ispășirea întregii condamnări. Fostul director al EM Petrila,CItește mai departe
IPJ Hunedoara: Orice informație care să ducă la prinderea autorilor este binevenită

Polițiștii spun că inițiativa de pe Facebook, pornită pentru depistarea autoutilitarei furate din zona de centru a municipiului Petroșani, este binevenită dacă ajută la prinderea autorilor. Polițiștii din Petroșani au fost sesizați cu privire la furtul autovehiculului pe data de 3 septembrie, a.c., și au declanșat o anchetă pentru prinderea autorilor furtului și recuperarea prejudiciului. ”S-au instituit toate măsurile specifice, s-a făcut cercetarea la fața locului și s-a înregistrat un dosar penal cu privire la furtul autoutilitarei. Se fac cercetări în vederea identificării autorilor. Orice informație ne ajută șiCItește mai departe
Deveancă accidentată ușor pe trecerea de pietoni

În data de 06.09.2016, în jurul orei 10:00, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, din municipiul Deva, din direcţia Piaţa Agroalimentară spre Hotel Deva, pe banda I de circulație, la trecerea de pietoni situată în zona Casei de Pensii, marcată și semnalizată corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere unei femei în vârstă de 35 de ani, din municipiul Deva, care s-a angajat în traversarea drumului public pe marcajul pietonal. În urma evenimentului a rezultat rănireaCItește mai departe
Laurențiu Nistor: Ce facem la iarnă cu încălzirea în Valea Jiului şi municipiul Deva? | SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PRIM-MINISTRULUI ROMÂNIEI ȘI MINISTRULUI ENERGIEI

SCRISOARE DESCHISĂ Ce facem la iarnă cu încălzirea în Valea Jiului şi municipiul Deva? Domnule Prim-ministru, Domnule Ministru, În conformitate cu Constituţia României, Legea nr. 90/2001, actualizată şi completată, privind Organizarea şi funcţionarea Guvernului şi Programul de guvernare asumat, pentru: Dreptul la informaţie al hunedorenilor, care la debutul sezonului rece trăiesc în incertitudine cu privire la siguranța și adecvanța sistemelor centralizate de alimentare cu agent termic necesar pentru prepararea apei calde şi căldurii în Valea Jiului şi municipiul Deva, așa cum îl prevede art. 31 din Constituția României, MineriCItește mai departe
Angajări la Primăria Petroşani

Mai multe posturi sunt vacante la Primăria municipiului Petroşani, iar în vederea ocupării acestora va fi organizat un concurs. Administraţia locală de la Petroşani a scos la concurs mai multe posturi vacante. Mai exact, Direcția Administrarea Domeniului Public şi Privat a municipiului Petroşani, organizează concurs pentru ocuparea unui număr de 5 funcţii contractuale vacante la Serviciul de administrare a domeniului schiabil Parâng. Se caută şi un gropar. “In conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporarCItește mai departe
Noul CCM de la CEH va fi înregistrat

Noul contract colectiv de muncă de la nivelul ComplexuluiEnergetic Hunedoara va fi înregistrat la ITM. Administraţia societăţii a fost de acord cu actul negociat de sindicalişti, astfel că acesta va fi recunoscut şi oficial. “Concilierea la ITM pentru noul CCM a avut loc astazi 06.09.2016 la ora 10. Administratia a fost de acord cu noul CCM. Maine, 07.09.2016 CCM-ul va fi semnat de catre administratorul special si Casa de insolventa GMC, dupa care acesta va fi inregistrat la ITM, în 08.09.2016 și va intra in vigoare vineri 09.09.2016. ÎnCItește mai departe
Autospecială de marfă furată din zona bună a Petroșaniului

O adevărată campanie a fost demarată pe rețelele de socializare, după ce o autospecială de transport marfă a fost furată de pe o stradă principală din zona centrală a municipiului Petroșani. Potrivit ințiatorilor acțiunii este vorba de o autospecială IVECO cu numărul de înmatriculare HD 14 ZUX, care a fost furată în seara zilei 02.09.2016, ora 23.00. Mașina se afla parcată în fața sălii de fitness de peste drum de Lidl Petrosani. Autospeciala are parbrizul crăpat și capota lovită de grindină mai spun inițiatorii, amănuntele putând ajuta la descoperirea eiCItește mai departe











