La mulţi ani Gică Hagi !
Zi de sărbătoare pentru fotbalul românesc. Astăzi 5 februarie, simbolul sportului de rege din România, Gheorghe Hagi împlineşte 50 de ani.
Nici cei mai aspri ciritici de fotbal nu pot nega faptul că prin viaţa lui, mult legată de terenul de fotbal, Gică Hagi a adus multă bucurie în inimile iubitorilor de fotbal din întreaga ţară.
La nici 18 ani a debutat în fotbalul mare, iar un an mai târziu era selecţionat de Mircea Lucescu la echipa naţională. După ce a câştigat de trei ori titlul de campion şi o Supercupă a Europei, Hagi a ales calea străinătăţii, acolo unde a scris o altă pagină frumoasă în istoria fotbalului.
Şi-a încheiat cariera de fotbalist la Galatasaray Istanbul, echipă cu care a câştigat de patru ori titltul în campionatul Turciei, o Cupă UEFA şi o Supercupă a Europei.
Purtător al tricoului cu numarul 10, coordonator de joc, incontestabil Gheorghe Hagi a fost cel mai iubit căpitan al echipei naţionale, iar prin abilităţile sale de fotbalist şi-a făcut mereu simţită prezenţa pe terenul de joc.
În prezent, Hagi, este patronul echipei Viitorul Constanţa, iar din 2013 a devenit şi antrenor al echipei.
Ne alăturăm cu caldură celor care astăzi îi urează „la mulţi ani” lui Gică Hagi şi îi dorim ca prin activitatea sa de antrenor să facă fotbalul cel puţin la fel de frumos pe cât l-a făcut în calitate de jucător.
Știri asemănătoare
„Natura în oglinda sufletului” – vernisaj expozițional Daniela Biriș la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Bibliotca județeană „Ovid Densușianu” din Deva a găzduit în data de 3 noiembrie 2026, înCItește mai departe
Medalie de bronz pentru CS Inter Petrila la Campionatul Național de Popice
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, arena de popice din cadrul Complexului SportivCItește mai departe
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Scriitoarea Lili Crăciun lansează la Petroșani cartea „Călătorie pe malurile Styxului”
13 noiembrie 2026 este o zi cu noroc pentru pasionații de literatură din Valea JiuluiCItește mai departe
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
