Povestea fascinantă a furnalului de la Govăjdia, locul unde s-au turnat piese pentru Turnul Eiffel

Furnalul de la Govăjdia a fost ridicat în urmă cu două secole la confluenţa pâraielor Runc şi Nădrab, în Ţinutul Pădurenilor. Se spune că în acest furnal, în prezent părăsit şi uitat de autorităţi, au fost produse piese din Turnul Eiffel din Paris. Furnalul din munţi, aflat la 20 de kilometri de Hunedoara, a contribuit la dezvoltarea economică a zonei, iar în prezent este considerat unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură industrială din Transilvania.
Govajdia_Furnal_(2)În vremea în care furnalul funcţiona, Govăjdia şi Hunedoara aveau să fie legate de una din primele linii de cale ferată îngustă din Transilvania, iar monumentul a ajuns, în ciuda problemelor cu care se confruntau proprietarii lui, un reper pentru împrejurimile Hunedoarei. Scos din funcţiune definitiv în 1924, vechiul furnal a rămas în grija localnicilor, iar din anul 2000 a intrat pe lista monumentelor istorice.
Monument unic, lipsit de noroc
Monumentul este unic şi poate deveni unul dintre obiectivele turistice importante din zona Hunedoarei. Cu condiţia să fie restaurat. Primele iniţiative ale autorităţilor locale privind Furnalul de la Govăjdia datează din anul 2008, când Primăria Ghelari a întocmit un proiect pentru reabilitarea lui, solicitând sprijinul Guvernului României. Proiectul a fost refăcut şi depus din nou, în 2011, la govajdia 2013 (10)Ministerul Dezvoltării Regionale, însă nu s-a mai concretizat. În primăvara anului trecut, reprezentanţii Primăriei Ghelari anunţau realizarea unui nou proiect prin care clădirea veche de două secole şi anexele ei urmau să fie transformate într-un muzeu. Investiţia ar fi costat aproape un milion de euro, iar autorităţile locale sperau să atragă fonduri europene pentru relizarea ei. În lunile care au trecut, nimic nu a mai schimbat soarta monumentului istoric. Mai mult, cei zece kilometri din şoseaua care leagă localităţile Teliucu Inferior şi Govăjdia, până la furnal, au rămas unul dintre cele mai proaste drumuri din judeţul Hunedoara.
Cei care ajung totuşi la monumentului industrial îl pot admira cu regretul că locul se transformă treptat într-o ruină, fără ca nimeni să se opună soartei acestuia.
Lăsat în grija unui localnic
govajdia 2013 (1)Un sătean îi mai poartă de grijă vechiului furnal din care au dispărut bucăţi mari de acoperiş, iar piesele metalice îi atrag pe hoţii de fier vechi. În curtea furnalului, clădirea unui fost cămin cultural este aproape prăbuşită. Grinzile acoperişului căminului au cedat, iar ţiglăria şi traversele de susţinere, au ajuns la pământ. „Aceeaşi soartă ar putea-o avea şi furnalul, dacă nu se intervine asupra lui. Noi am tot auzit că se va reface şi aici vor veni străini să îl vadă. Ei vin şi aşa, dar câţi vor mai ajunge dacă furnalul se va prăbuşi”, spune Ioan, un localnic din Govăjdia. În ciuda tuturor acestor probleme, monumentul istoric, aflat într-o zonă care a devenit tot mai izolată în ultimii ani, este vizitat în continuare de turişti şi pasionaţi de istorie.
Monumentul modern al secolului XIX
govajdia (34)Furnalul de la Govăjdia a fost construit între 1806 şi 1810, iar la data inaugurării sale era cel mai modern din Europa, fiind primul cu flux continuu de pe continent şi al doilea din lume. La Govăjdia, o zonă cu o istorie de cinci secole în prelucrarea fierului, s-au turnat elemente pentru structura de rezistenţă a turnului Eiffel. Furnalul şi-a încetat producţia în 1924, iar până în 2004 de el s-au mai îngrijit doar câţiva ingineri siderurgişti de la combinatul din Hunedoara, care i-au cunoscut foarte bine importanţa. Este declarat monument istoric, iar în ultimii ani, autorităţile din Hunedoara, Ghelari şi Consiliul Judeţean au fost asaltate cu sesizări în care hunedorenii le-au cerut să se implice în reabilitarea furnalului.



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »