ALERTĂ mondială lansată de Interpol privind un PRODUS de regim potențial LETAL
Interpol a lansat, luni, 4 mai, o alertă în legătură cu un produs de regim, cunoscut de asemenea în lumea culturismului, care a provocat decesul unei femei în Marea Britanie și grave probleme unui francez, relatează AFP.
”O alertă mondială a fost emisă de Interpol în legătură cu 2,4-dinitrofenol (DNP), o substanță ilicită și potențial letală, utilizată ca produs de regim și care ajută la creșterea masei musculare”, a anunțat într-un comunicat organizația internațională de cooperare în domeniul poliției, cu sediul la Lyon (Franța).
Interpol a emis ”o alertă portocalie” către poliție, organismele publice și organizațiile internaționale, după „decesul unei femei în Marea Britanie și în timp ce un francez este grav bolnav după ce a consumat această substanță”.
Vândută de obicei sub formă de pulbere galbenă sau capsule, substanța se găsește și sub formă de cremă. Riscurile legate de utilizarea ei sunt amplificate de condițiile producției ilegale, potrivit Interpol.
DNP-ul se află și în componența unor explozibili.
Este produsă în laboratoare clandestine ”care nu aplică nicio reglementare în materie de igienă”, expunându-i pe ”consumatori unui risc sporit de supradoză din cauza lipsei lor de competențe specializate”, avertizează Interpol.
În anii 1930, DNP era folosită pentru stimularea metabolismului și pentru favorizarea pierderii în greutate, dar a fost retras de la vânzare după ce a provocat mai multe decese.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
