Anul 2015 va aduce asfaltul şi pe străzile din Colonia Petroşaniului

colonieVeşti bune pentru locuitorii cartierului Colonie din Petroşani. Anul 2015 va aduce pentru locuitorii unui număr de 14 străzi din cartierul Colonie executarea unor aşteptate şi necesare lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere. Odată cu finalizarea lucrărilor de introducere a canalizării pe cele 14 străzi, edilii Petroşaniului au decis că acum se poate face şi pasul următor în modernizarea infrastructurii locale prin turnarea de covor asfaltic.

Străzile vizate în acest proiect major al administraţiei locale de la Petroşani asunt: Griviţa Roşie, Radu Şapcă, Micu Klein, Egalităţii, Gheorghe Bariţiu, Andrei Mureşanu, Împăratul Traian, Gheorghe Doja, Mihail Kogălniceanu, Circa Pompieri, Sarmisegetuza, Mioriţa, Jiului şi Aurel Vlaicu.

tibiPotrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, lucrprile de modernizare a infrastructurii din cartierul Colonie vor fi complexe. “Structura rutieră va fi executată prin aşternerea unui strat de balast şi a unui strat de piatră spartă, peste care se va realiza îmbrăcăminte bituminoasă în două straturi, respectiv un strat de legătură şi un strat de uzură. Se vor executa lucrări de construcţie a trotuarelor şi se vor amenaja rigole, acolo unde configuraţia străzilor permite acest lucru”, prcizează Tiberiu Iacob Ridzi.

Primarul municipiului Petroşani informează de asemenea că lucrările vor începe cât de repede posibil, mai ales acum după ce, la ultima şedinţă de Consiliu local, proiectul privind indicatorii tehnico-economici ai acestei investiţii au fost aprobaţi şi de consilieri. Programul de modernizare a străzilor, trotuarelor şi rigolelor din cartierul Colonie este un program finanţat exclusiv de la bugetul local. “Sigur că este un efort bugetar semnificativ, dar în acelaşi timp este cât se poate de clar faptul că o promisiune asumată în faţa cetăţenilor din Colonie pe acest subiect, trebuie respectată, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul investiţiilor pe care le-am realizat sau pe care le preconizăm şi în alte zone, fie ele centrale sau mărginaşe ale municipiului Petroşani”, mai arată Tiberiu Iacob Ridzi.

Tiberiu VINŢAN