GATA CU VÂNĂTOAREA DE AMENZI! Polițiștii PÂNDARI, INTERZIȘI de sindicaliști

Sindicatele din poliţie îi vor cere ministrului de interne Gabriel Oprea să stopeze vânătoarea de amenzi prin interzicerea postării poliţiştilor la pândă în curbe sau la intrarea în localităţi.

amenzi_e-crop-644x416

Cazul dramatic al agentului care se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost lovit de un cetăţean turc a determinat sindicatele din domeniu să ceară măsuri serioase şi imediate pentru întărirea autorităţii poliţiştilor. Cea mai importantă dintre acestea, spun reprezentanţii sindicatelor, este interzicerea postării poliţiştilor în locurile în care şoferii sunt vulnerabili, cum sunt curbele şi intrările sau ieşirile din localităţi. “Atât timp cât bugetul este previzionat şi se bazează pe încasări din sancţiuni, poliţiştii sunt transformaţi în vânători de amenzi, iar acest lucru le afectează autoritatea. Şi, atunci, evident că cetăţenii sunt revoltaţi şi se întreabă cum dirijează circulaţia, cum previn accidente când ei stau la ieşirea sau la intrarea în oraş ori în curbe ca să îşi facă planul de amenzi. Trebuie să fie postaţi acolo unde situaţia o cere, în zone unde s-au întâmplat accidente, în anumite intersecţii unde locuitorii au nevoie de ei. Când treci de la 90 km/h la 50 km/h la intrarea în localitate şi în curbă, şi fără case în zonă, bineînţeles că nu poţi reduce viteza cu un kilometru înainte, ci o reduci treptat. Iar poliţiştii sunt puşi în acele locuri în care şoferii sunt vulnerabili, deşi nu există niciun pericol pentru circulaţie şi pentru cetăţeni”, ne-a declarat Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “ProLex”.

Dreptul de a opri maşini în afara serviciului

Preşedintele “ProLex” susţine că ar trebui modificată legea pentru ca poliţiştii de la Rutieră să poată opri şi atunci când sunt în afara programului şoferii care încalcă regulile de circulaţie. “Deşi nu cred că societatea este pregătită, ar trebui ca prin lege să li se dea voie poliţiştilor de la Rutieră să-i oprească pe cei care încalcă regulile de circulaţie inclusiv atunci când sunt în afara serviciului. În Călăraşi am avut un caz cu un individ care a încălcat tot ce se putea în materie de lege privind circulaţia şi un poliţist care era în timpul liber l-a oprit, l-a blocat, s-a legitimat, i-a luat actele şi i-a spus să-l caute la poliţie a doua zi. Iar lumea a apreciat chestia asta, deşi din punct de vedere legal am rezerve dacă a procedat corect”, a afirmat Vasile Lincu.

Lovire, în loc de ultraj

Sindicatele din poliţie i-au solicitat ministrului Gabriel Oprea o modificare a statutului poliţistului, prin care ministerul să suporte sumele de bani necesare asigurării asistenţei juridice a poliţistului în situaţia în care este victimă a infracţiunii de ultraj. “În momentul acesta, noi asigurăm asistenţa juridică a poliţiştilor ultragiaţi pe latura civilă din dosarul penal, pentru ca aceştia să aibă dreptul de a primi despăgubiri şi pentru a avea garanţia că cei care au comis infracţiunea sunt pedepsiţi corespunzător. Am avut situaţii în care, atunci când poliţiştii ultragiţi nu au avut avocaţi, procurorii au propus în instanţă încadrarea faptei la lovire şi alte violenţe, nu la ultraj, iar asta înseamnă o pedeapsă mult mai mică”, ne-a mai precizat Vasile Lincu.

1.400 de lei primeşte un poliţist rămas cu handicap după ce a fost ultragiat.

“Unii şoferi se uită numai după maşini de poliţie şi, dacă nu le văd, trec pe roşu, trec pe linie continuă şi încalcă toate regulile.”, VASILE LINCU, preşedintele Sindicatului “ProLex”

[slideshow_deploy id=’13837′]

sursa:https://www.ziarulring.ro