Salvatorul prins în roca încinsă, transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti

               Victima accidetului de muncă produs miercuri seara pe platforma Preparaţiei Coroieşti a fost transferată la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Între timp, incidentul este cercetat de angajator, care trebuie să afle cum a fost posibilă producerea acestuia.

images6-e14399219271431Bărbatul, care a suferit arsuri pe circa 40% din suprafaţa corporală, a fost internat, marţi seara, la Petroşani, unde medicii i-au acordat primul ajutor şi l-au stabilizat, iar miercuri dimineaţa a fost transportat la Bucureşti cu un elicopter SMURD, care l-a preluat. Potrivit unor informaţii, aparatul de zbor a fost solicitat încă de marţi seara, dar elicopterul nu a putut efectua zborul din cauza condiţiilor atmosferice.

Reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara au comunicat că marţi seara, la Punctul de lucru Preparaţia Coroeşti a avut loc un accident de muncă soldat cu rănirea salvatorului miner Rafael Câmpean. Acesta a suferit arsuri de gradul II-III în timp ce intervenea la stingerea unui incendiu în zona dezafectată a Secţiei de brichetaj, unde s-a autoaprins un deponeu de deşeuri de steril în amestec cu cărbune. Salvatorul miner a fost transportat de către un echipaj SMURD la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru a primi asistenţă medicală de specialitate, iar apoi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică şi Reparatorie – Bucureşti.

La faţa locului au fost şi reprezentanţii ITM Petroşani, însă ancheta în acest caz este efectuată de angajator, dat fiind faptul că, din fericire, este un accident soldat cu incapacitate temporară de muncă. Salvatorul acţiona împreună cu alţi colegi la stingerea unui depozit de steril, care avea în compoziţie şi cărbune  care s-a autoaprins. Echipele de salvatori au început să instrumenteze cu apă pentru stingerea sterilului, când s-a produs nenorocirea. La un moment dat, victima ar fi păşit undeva într-un gol şi, când a dat cu apă, piatra încinsă s-a surpat, iar salvatorul a fost acoperit de la brâu în jos, după cum a precizat Ileana Bodea, şeful Biroului SSM din cadrul ITM Petroşani.

 

[slideshow_deploy id=’19659′]